Agenţia Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală, Eurojust, a anunţat că aproape 90 de persoane au fost arestate, în cadrul unei operaţiuni majore împotriva mafiei italiene. Poliţia din Europa şi America de Sud a acţionat împotriva mafiei Ndràngheta, un grup de crimă organizată, cu sediul în regiunea Calabria, din sudul Italiei. Oficialii estimează că au fost confiscate peste două milioane de dolari, peste două tone de cocaină şi o cantitate semnificativă de pilule de ecstasy. Vicepreşedintele Eurojust, Filippo Spiezia, a declarat: „Această operaţiune a arătat două lucruri importante: în primul rând, acela că infracţionalitatea transfrontalieră poate fi contracarată şi înfrântă în mod eficient, dacă utilizăm la maximum toate oportunităţile europene; în al doilea rând, faptul că UE nu este ceva birocratic, departe de cetăţeni, ci că instituţiile UE sunt vii, capabile să ia măsuri şi să susţină autorităţile naţionale în eforturile de a spori siguranţa cetăţenilor noştri.”/mbrotacel/gpodea
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 5 decembrie)