Unirea cea Mare s-a putut realiza cu sacrificiile celor aproape 800 000 de mobilizaţi pe front, cu efortul diplomatic al câtorva oameni politici și cu voința marilor puteri ale Antantei câștigătoare în Primul Război. Arhiva de istorie orală vă prezintă o serie de mărturii-document cu o valoare excepțională. Sunt înregistrări de patrimoniu, realizate cu mulţi ani în urmă, cu oameni care au trăit în mod direct acest moment strălucit al istoriei noastre.
Leontin Gherdaru din Terebeşti, jud. Satu Mare, absolvise în 1915 liceul din Beiuş, urmând a fi încorporat în Armata Austro-Ungară; ca să scape, s-a înscris la Institutul Teologic din Blaj.
„La Blaj, într-o zi – dacă-mi aduc bine aminte, era prin luna noiemvrie – vine din oraş colegul meu, Octavian Hotârzău şi ne povesteşte tuturora că a întâlnit pe stradă pe un căpitan de jandarmi cu numele Ion Munteanu care venea de la Viena cu îndrumarea Consiliului Naţional Român de a dezarma pe jandarmii din Blaj şi ne spunea că acesta ne invită şi pe noi să-i ajutăm. În Blaj exista o puternică legiune de jandarmi care avea misiunea de a oprima orice încercare de manifestare românească pe Valea Mureşului şi pe Târnave.
Fără să ne gândim la primejdie, ne-am încolonat vreo 30 de inşi din seminar şi am pornit cântând Deşteaptă-te, române! spre cazarma de jandarmi. Pe stradă s-au alăturat la coloană şi alţi cetăţeni şi în frunte cu căpitanul Ion Munteanu ne-am dus la cazarmă unde ne aşteptau jandarmii înarmaţi. Căpitanul Munteanu i-a somat în numele Consiliului Naţional Român să depună armele. Comandantul jandarmilor, un locotenent, s-a opus însă. S-au retras atunci în birou unde au discutat aprins. Până când au discutat ei acolo, un plutonier şi câţiva jandarmi români au depus armele pe care le-am luat apoi noi în stăpânire. De-acum fiind înarmaţi vorbeam de pe alte poziţii cu restul jandarmilor. Văzând în cele din urmă jandarmii că este vorba de o acţiune serioasă, tot la ordinul căpitanului Munteanu au depus armele şi deîndată am preluat noi muniţia, armele, cazarma am evacuat-o, lasând acolo o pază înarmată ca să nu intre nimenea şi am plecat cântând spre piaţă.
În oraş se auzise de chestiune şi s-a adunat multă lume în piaţă unde de pe o tribună improvizată – o masă simplă – doctorul Ioan Coltur şi doctorul Ioan Sâmpăleanu şi alţii au rostit cuvântări însufleţitoare în urma cărora, înainte chiar de Alba Iulia, noi am declarat că ne unim cu România. A fost atuncea atâta însufleţire şi bucurie, încât nu ne putem imagina! Parcă nu ne venea să credem că am ajuns să vedem realizat visul de dorul şi jalea căruia au plâns şi au murit şi moşii şi părinţii noştri!
În Blaj s-a format apoi – din elemente locale şi din cetăţeni din localităţile din jur, care veniseră de pe front – una dintre cele mai puternice gărzi naţionale, care a avut un rol important în apărarea hotărârilor de la Alba Iulia, până la intrarea Armatei Române în Transilvania, respectiv până la recunoaşterea de către Antantă a alipirii Transilvaniei la România. Pentru a consfinţi cele propuse de Consiliul Naţional Român şi pentru a-şi da adeziunea la Unirea cu România, s-a convocat apoi pe ziua de 1 Decemvrie 1918 o mare adunare naţională la Alba Iulia.”
[Interviu de C. Dumitrescu, Radio Cluj, 1972]
