Metroul spre Otopeni şi şoseaua de Centură sunt considerate prioritare

Metroul spre Aeroportul Otopeni şi şoseaua de Centură a capitalei sunt două dintre cele 15 proiecte de infrastructură pe care Ministerul Transporturilor le-a trimis Comisiei Europene pentru finanţare. Ministrul de resort, Lucian Şova, a declarat, ieri, că valoarea totală a acestor proiecte este de aproximativ 5 miliarde de euro. Metroul spre Otopeni şi şoseaua de Centură sunt considerate prioritare şi costă un miliard şi jumătate de euro. În privinţa autostrăzilor în execuţie, Lucian Şova a precizat că directorii din Compania de Drumuri vor răspunde cu funcţiile dacă până la sfârşitul anului nu vor fi daţi în folosinţă încă 20 de kilometri de şosea, aşa cum au promis.

Lucian Şova: La 31 decembrie vom vedea dacă ţintele asumate prin programul de guvernare sunt îndeplinite sau nu, iar pe 3 ianuarie vă informez că în măsura în care unele dintre ţinte nu vor fi atinse, voi solicita să dea dovadă de onoare responsabilii din companiile din subordine sau dacă nu, îi voi onora eu cu demiterea pentru simplul motiv că nu au atins ţintele asumate prin programul de guvernare.

Realizator: De la începutul anului au fost inaugurate trei loturi de autostradă, cu o lungime totală de 40 de kilometri. Luna aceasta ar urma să mai fie daţi în folosinţă alţi 14 kilometri în judeţul Mureş, ca parte a Autostrăzii Transilvania, şi 6 kilometri din Autostrada Bucureşti-Ploieşti./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 decembrie