China a avertizat sâmbătă Canada că vor fi consecinţe dintre cele mai grave dacă autorităţile canadiene nu îl eliberează imediat pe directorul financial al firmei chineze Huawei, Meng Wanzhou, cazul fiind „cât se poate de dăunător”, după cum a precizat Beijingul. Meng Wanzhou, fiica fondatorului Huawei, a fost arestată la Vancouver, pe 1 decembrie, şi se confruntă cu extrădarea în Statele Unite, unde este acuzată că a acoperit legăturile pe care compania Huawei le-ar fi avut cu o firmă care a încercat să vândă echipamente Iranului, în ciuda sancţiunilor impuse de Washington. Ministerul chinez de Externe a emis un comunicat de presă în care informează că viceministrul de externe, Le Yucheng, a transmis un avertisment ambasadorului Canadei la Beijing, pe care l-a convocat pentru a-şi exprima „protestul ferm” şi pentru a-i cere ca autorităţile canadiene să o elibereze imediat pe Meng Wanzhou. Le Yucheng a mai spus că arestarea, la cererea SUA, a lui Meng Wanzhou în timp ce schimba avionul pe aeroportul din Vancouver reprezintă o încălcare a drepturilor ei legale. „China îndeamă cu tărie partea canadiană să elibereze imediat persoana reţinută şi să îi protejeze drepturile legale şi legitime, în caz contrar Canada trebuie să îşi asume întreaga responsabilitate pentru consecinţele grave provocate”, se arată în comunicatul Ministerului chinez de Externe. Ministerul canadian de Externe nu a reacţionat imediat. Vineri, premierul canadian, Justin Trudeau, a subliniat că Ottawa este în bune relaţii cu Beijingul./mbaciu/lbadiu
REUTERS – 8 decembrie