Calendarul evenimentelor, 9 decembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Partide

* Conferinţă de presă susţinută de preşedintele PRO România, Victor Ponta – ora 11:00, la sediul PRO România, etaj 8, şos. Bucureşti – Ploieşti nr. 9-11

– Culte, Biserică

* Arad: Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sfinţi pictura Catedralei Arhiepiscopale din Arad, prima catedrală Eparhială construită după anul 1989. După sfinţire, ierarhul va prezida Sfânta Liturghie oficiată în lăcaşul de cult cu hramul Sfânta Treime. Tot în seara aceleiaşi zile va avea loc un concert de colinde, după slujba Vecerniei, concert susţinut de corul Catedralei din Arad

– Ambasade

* „Sărbătoarea de Hanuka” organizată de Fundaţia Chabad Lyubavitsh Romania, la care participă ambasadorul Statului Israel în România, Tamar Samash – ora 19:00, Parcul Colţea

– Social

* La Romexpo, Pavilionul C3, între orele 10:00 – 16:00, se aniversează 40 de ani de existență ai IWA – Asociația Internațională a Femeilor din România, printr-o ediție jubiliară a tradiționalului „IWA Christmas Bazaar”, eveniment filantropic cu participare diplomatică organizat anual de IWA

– Medicină, Sănătate

* Iaşi: Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi

  • conferinţa „Dezvoltarea cercetării biomedicale prin biotehnologie în UMF Iaşi – MedBiotech 2018” – ora 10:00, la sala de conferinţa de facultăţii

– Cultură

* Concertul „100… de sărbători” prezentat de Corul de Copii Radio, sub bagheta dirijorului Răzvan Rădos, evenimentul fiind dedicat atât Centenarului, cât şi Crăciunului – ora 19:00, la Sala Radio. Urările muzicale pe care Corul de Copii Radio le adresează publicului capătă o dimensiune și mai amplă prin compact-discul recent apărut la Editura Casa Radio, intitulat „Corul de Copii Radio, dirijor Voicu Popescu. Colinde”. Albumul va fi lansat,  în pauza concertului, în foaierul central al Sălii Radio. La eveniment vor participa dirijorul Corului de Copii Radio – Voicu Popescu – și semnatara prezentării albumului, Liliana Pispiris, iar la finalul spectacolului, dirijorul Voicu Popescu va acorda publicului o sesiune de autografe

* Concertul de Crăciun al Corului Symbol, susţinut de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6 – ora 15:00, la Ateneul Român

* Concert de Crăciun susţinut de Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”- ora 19:00, la Sala Mică a Palatului

* Teatrul Dramaturgilor Români prezintă premiera oficială a spectacolului „Fapte Bune” în regia lui Alexandru Nagy – ora 19:00, în sala „Ion Băieșu”

* Sibiu: Corul Bach din Sibiu va susţine tradiţionalul său concert de Crăciun, sub genericul „Misa de la miezul nopţii de Crăciun” – orele 16:00 şi 18:00, în Biserica Reformată din Str. Mitropoliei nr. 9

* Sibiu: Victoria şi Sos Petrosyan, artiştii care deţin patru recorduri mondiale cu schimbarea rapidă a unor costume în faţa publicului, vor prezenta, începând cu ora 18:00, în cadrul programului Sibiu Magic Show, spectacolul „IAMSOS”, la Teatrul „Gong”. Sibiu Magic Show este organizat de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu şi finanţat de Primăria Municipiului Sibiu

– Sport

* Se desfăşoară competiţia internaţională de judo pe echipe Liga Europei – la Sala Polivalentă „Ioan Kunst-Ghermănescu” – Bucureşti

* Au loc partide din etapa a 19-a a Ligii I de fotbal

  • CSM Politehnica Iaşi – AFC Dunărea 2005 Călăraşi – ora 14:00, la Stadionul „Emil Alexandrescu” – Iaşi
  • AFC Astra Giurgiu – CS Concordia Chiajna – ora 17:00, la Stadionul „Marin Anastasovici” – Giurgiu
  • FCSB – FC Viitorul Constanţa – ora 20:00, la Stadionul „Nicolae Dobrin” – Piteşti

* Sunt programate meciuri în optimile de finală ale Cupei României la handbal masculin

  • CSA Steaua Bucureşti – AHC Dobrogea Sud – ora 11:00, la Sala Concordia – Chiajna
  • CSM Bacău – SCM Politehnica Timişoara – ora 17:30, la Sala Sporturilor – Bacău
  • CS Minaur Baia Mare – AHC Dunărea Călăraşi – ora 18:00, la Sala Vasile Alecsandri – Baia Mare
  • CSM Focşani 2007 – CS HC Buzău 2012 – ora 19:30, la Sala Sporturilor – Focşani

* Au loc meciuri în Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă

  • ACSH Gheorgheni – Sportul Studenţesc – ora 11:00
  • CSA Steaua Bucureşti – CSM Galaţi – ora 18:30, la Târgu Secuiesc

* Se dispută meciuri în Erste Liga la hochei pe gheaţă

  • Corona Braşov – Dunaujvarosi Acelbikak – ora 17:00
  • Hokiklub Budapesta – Sport Club Miercurea Ciuc – ora 19:40

* Oradea: Are loc o partidă în Liga Naţională de baschet masculin: CSM CSU Oradea – Steaua Bucureşti – ora 17:15, la Arena Antonio Alexe

* Ploieşti: Are loc ultimul meci din etapa a 21-a a Ligii a II-a de fotbal: FC Petrolul Ploieşti – CS Baloteşti – ora 12:00, la Stadionul „Ilie Oană”

* Sfântu Gheorghe: Se dispută o partidă din Liga Naţională de baschet feminin: ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe – CS Universitatea Cluj – ora 19:00, la Sepsi Arena

– S-a întâmplat într-o zi de 9 decembrie

* Acum 274 de ani episcopul greco-catolic Ioan Inocenţiu (Inochentie) Micu (Klein), care fusese convocat în faţa unei comisii de anchetă, pleca la Roma pentru a apăra cauza românilor din Transilvania (din cauza presiunilor Curţii de la Viena nu se va mai întoarce din autoexilul la Roma). La 9 decembrie 1744, după ce a aflat că împărăteasa Maria Tereza a Austriei ar vrea să-l închidă în faimoasa temniţă de la Graz, episcopul, sfătuit de nunţiul apostolic, a părăsit Viena, plecând la Roma. Aproape 7 ani s-au dus tratative între Sfântul Scaun şi Curtea din Viena pentru întoarcerea episcopului în patrie, dar toate intervenţiile Romei au fost zadarnice, împărăteasa nemaiputând fi înduplecată, ba chiar ameninţând că dacă episcopul s-ar întoarce fără aprobarea ei, ar da dispoziţie să fie întemniţat. După foarte multe stăruinţe din partea Sfântului Scaun, la 7 mai 1751, episcopul Inochentie Micu Klein a demisionat din funcţie, renunţând la episcopat, asigurându-i-se o pensie anuală de 1.200 florini aur, pe care succesorii lui la scaunul episcopesc, Petru Pavel Aron şi Atanasie Rednic, i-au plătit-o regulat până la 28 septembrie 1768, când a încetat din viaţă. A fost înmormântat în Biserica „Madonna del Pascolo” din Roma

* În urmă cu 194 de ani (1824), avea loc Bătălia de la Ayacucho (Peru). Generalul Antonio José de Sucré a înfrânt decisiv trupele spaniole („Waterloo-ul spaniol”), desăvârşind eliberarea oraşului Peru de Sus, Bolivia de astăzi (independenţa a fost proclamată solemn la 6.VIII.1825)

* Cu 153 de ani în urmă (1865), avea loc protestul deputaţilor români din Dieta Transilvaniei contra „uniunii” Transilvaniei cu Ungaria. La data de 24.XI/6.XII.1865, în cadrul Dietei Transilvaniei (ale cărei lucrări au început la 8/20.XI.1865, la Cluj) s-a votat încorporarea Transilvaniei la Ungaria (potrivit decretului imperial emis în august acelaşi an). Autonomia principatului era, astfel, desfiinţată, urmând ca interesele acestui teritoriu locuit de români să fie discutate şi hotărâte de Dieta de la Budapesta

* Acum 124 de ani (1894), a intrat în exploatare prima linie de tramvai electric din Bucureşti (cu numărul 14), de la Cotroceni la Obor. La data respectivă, bucureştenii se bucurau deja de beneficiile transportului în comun, la 23 de ani de la înfiinţarea „Societăţii Române de Tramvaiuri”, care folosea însă tramvaie trase de cai. Mai târziu, în luna aprilie a anului 1909, odată cu dezvoltarea şi creşterea numărului mijloacelor de transport comun în Bucureşti, Consiliul comunal al Primăriei a hotărât constituirea Societăţii de Transport Bucureşti (STB), cu scopul de a electrifica toate liniile de tramvai din Capitală şi de a construi noi trasee (9/21)

* În urmă cu 113 ani (1905) a avut loc premiera (la „Hofoper” din Dresda) a operei „Salomeea”, de Richard Strauss. Libretul este traducerea în limba germană a poemului omonim al lui Oscar Wilde

* Se împlinesc 95 de ani (1923) de la semnarea Convenţiei de la Geneva privind regimul internaţional al căilor ferate, document prin care statele părţi se angajau să accepte Statutul referitor la regimul internaţional al căilor ferate, adoptat de cea de-a doua Conferinţă generală a comunicaţiilor şi tranzitului de la Geneva (1923). România va adera la această Convenţie la 13.I.1926

* Cu 86 de ani în urmă (1932), România semna, la Madrid, Convenţia internaţională de telecomunicaţii, în vigoare de la 4 aprilie 1938

* Se împlinesc 70 de ani (1948) de când Adunarea Generală a ONU a adoptat Convenţia cu privire la prevenirea şi reprimarea genocidului, intrată în vigoare la 12 ianuarie 1951. România a aderat la Convenţie la 3.XI.1950

* Cu 52 de ani în urmă (1966), se punea în funcţiune hidrocentrala „Vidraru” de pe Argeş. La momentul inaugurării, barajul Vidraru, fabricat din beton în dublu arc era al 5-lea în Europa şi al 9-lea în lume, cu cei peste 166 metri înălţime, 25 metri grosime la bază şi 6 metri grosime la coronament

* În urmă cu 51 de ani (1967) Marea Adunare Naţională îl alegea în funcţia de preşedinte al Consiliului de Stat pe Nicolae Ceauşescu (în locul lui Chivu Stoica). Ceauşescu deţinea şi funcţia de secretar general al partidului, încălcând, astfel, articolul 13 din Statutul PCR (adoptat la Congresul al IX-lea), care interzicea cumulul de funcţii (din 28.III.1974, când MAN va aproba instituirea funcţei de preşedinte al republicii, Nicolae Ceauşescu va deţine trei funcţii)

Aniversări – Comemorări

– Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sf. Ana (Calendarul Creştin-Ortodox 2018; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2018)

– Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sf. Ana; Începutul postului Sf. Hagop – Iacob din Nissibe (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2018)

– 1878: S-a născut Emil Haţieganu, jurist şi om politic; membru marcant al PNŢ; membru în Consiliul Dirigent al Transilvaniei; de mai multe ori ministru; arestat şi deţinut la Budapesta şi Györ (1944-1945); deţinut politic (1948-1951); membru de onoare al Academiei Române din 1945 (m. 1959) – 140 de ani

– 1891: S-a născut Mihail Manoilescu, inginer, economist şi om politic; unul dintre întemeietorii neoliberalismului în România; ministru în mai multe rânduri; ca ministru de externe (iulie-septembrie 1940), a acceptat semnarea Dictatului de la Viena (din 30 august 1940); arestat de autorităţile comuniste între anii 1944 şi 1945 şi din 1948 (m. 1950, în închisoarea de la Sighet)

– 1904: S-a născut inginerul agronom Vasile N. Velican; intensă activitate didactică la Cluj; cercetarea sa ştiinţifică s-a îndreptat spre optimizarea metodelor de cultivare a unor plante şi de creare de noi soiuri (porumb, grâu şi orz de toamnă, cartofi); membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1984)

– 1963: A murit Teofil T. Vescan, fizician şi profesor universitar (n. 1913) – 55 de ani

– 1968: S-a născut Ionuţ (Ioan Angelo) Lupescu, fost internaţional de fotbal; fost şef al Comisiei Tehnice a UEFA (2012-2018), fost director general al Federaţiei Române de Fotbal (2005-2011) – 50 de ani

– 1998: A murit (la Berlin) Banu Rădulescu, medic-scriitor; fost deţinut politic; fondatorul (noiembrie 1990) şi redactorul-şef al revistei ”Memoria” (revista gândirii arestate) şi preşedinte al Fundaţiei cu acelaşi nume; iniţiator al proiectului Memorialul ”Fortul 13 Jilava” (fortul militar, dezafectat în perioda 1970-1980, urma să fie readus exact la forma în care a funcţionat ca închisoare politică în timpul regimului comunist) (n. 1924) – 20 de ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 10 decembrie 1998

– 2010: A murit soprana Elena Dima-Toroiman (n. 1926)

– 2011: A murit sportivul Mihai Botez, primul campion naţional absolut la gimnastică (1948), părintele judo-ului din România şi primul antrenor român de arte marţiale; campion mondial la judo veterani, la 86 de ani (2008); avea două centuri negre, 8 Dan în judo şi 8 Dan în jiu-jitsu (n. 1922)

– 2013: A murit Hristu Cândroveanu, critic literar, eseist, poet, prozator, traducător şi publicist aromân (n. 1928, la Babuc/judeţul Durustor, azi în Bulgaria) – 5 ani

– 2015: A murit handbalistul Gheorghe Gruia (nume complet: Gheorghe Gruia Marinescu), spranumit „mâna de aur a handbalului românesc”; a fost declarat de 7 ori cel mai bun handbalist al lumii; în 1978 el a plecat în Mexic, contribuind semnificativ la dezvoltarea handbalului din această ţară (n. 1940)

EVENIMENTE EXTERNE

– Armenia: Alegeri legislative anticipate, la şapte luni după mişcarea populară care l-a adus la putere pe Nikol Pachinian

– Marea Britanie: Brexit – manifestaţie organizată de partidul eurofob Ukip în faţa Parlamentului britanic

– Riad, Arabia Saudită: Summit al Consiliului de Cooperare din Golf

– Oslo, Norvegia: Conferinţă de presă a laureaţilor premiului Nobel pentru pace, Denis Mukwege şi Nadia Murad, la Institutul Nobel din Oslo

– Spania: Cursa Moşilor Crăciuni – pe  Bulevardul principal din Madrid

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Cântului Coral”, eveniment iniţiat de Federaţia Internaţională a Muzicii Corale în anul 1991, la iniţiativa compozitorului Alberto Grau din Venezuela; se desfăşoară anual în a doua duminică a lunii decembrie. În România, această zi a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 2000 când, la iniţiativa Fundaţiei Culturale „Sound”, în douăsprezece localităţi s-au desfăşurat impresionante manifestări corale

– „Ziua Internaţională a Copiilor în Mass-Media”, o iniţiativă a UNICEF şi Academiei Internaţionale de Arte şi Ştiinţe pentru Televiziune; marcată în a doua duminică din decembrie, este o zi de reflexie a influenţei şi prezenţei copiilor în mass-media, dar şi a promovării acestora în atenţia publică

– 1717: S-a născut Johann Joachim Winckelmann, arheolog şi istoric de artă german, primul care a studiat în mod ştiinţific monumentele Antichităţii (m. 1768)

– 1748: S-a născut chimistul francez Claude Louis Berthollet; a elaborat, împreună cu Antoine Lavoisier, o nomenclatură chimică raţională; a descoperit proprietăţile decolorante ale clorului şi aplicaţiile acestuia ca agent de albire (m. 1822) – 270 de ani

– 1837: S-a născut compozitorul francez Émile Waldteufel (m. 1915)

– 1854: A murit Almeida Garrett, poet, dramaturg, romancier, orator şi om politic liberal portughez; iniţiatorul romantismului în Portugalia (n. 1799)

– 1868: S-a născut chimistul german Fritz Haber, stabilit (1933) în Elveţia; a descoperit procedeul de obţinere a amoniacului pe cale sintetică şi a realizat, împreună cu Carl Bosch, aplicarea industrială a acestuia; Premiul Nobel pentru Chimie pe 1918 (m. 1934) – 150 de ani

– 1871: A murit pictorul şi graficianul ceh Josef Mánes, unul dintre iniţiatorii şcolii moderne de pictură cehă (n. 1820)

– 1879, 9/21: S-a născut (în Georgia) dictatorul Iosif Vissarionovici Stalin (Iosif V. Djugaşvili), secretar general al PCUS (1922-1953) şi conducător al statului sovietic în perioada 1941-1953; după moartea lui Lenin (1924) a început să-şi consolideze puterea, pe plan intern, prin eliminarea adversarilor politici (Troţki, Zinoviev, Buharin) printr-un lung şir de procese trucate; de asemenea, pentru a elimina orice formă de rezistenţă şi opoziţie, cu ajutorul poliţiei politice secrete, a recurs la o epurare de proporţii: de la mijlocul anilor ‘30 ai secolului XX şi până în 1953 au murit între 8 şi 10 milioane de oameni, executaţi sau deportaţi în lagărele de muncă forţată din Siberia; pe plan extern, profitând (în contextul celui de-Al Doilea Război Mondial) de prezenţa armatelor sovietice pe teritoriul mai multor state din estul Europei, Stalin a impus regimuri comuniste în aceste ţări, provocând un nou tip de conflict cu marile puteri, „războiul rece”; politica sa a fost puternic criticată de succesorul său, Nikita Hruşciov (m. 1953). NOTĂ: Majoritatea surselor menţionează ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 21 decembrie 1879, iar altele (http://personalitatiinlumeaistoriei.blogspot.ro/2012/04/iosif-vissarionovici-stalin.html), ca an al naşterii 1878

– 1882: S-a născut Joaquin Turina, compozitor, pianist şi profesor spaniol (m. 1949)

– 1909: S-a născut Douglas Fairbanks jr., scriitor, autor şi producător de filme american (m. 2000)

– 1915: S-a născut soprana germană (cu cetățenie britanică) Elisabeth Schwarzkopf (m. 2006)

– 1916: S-a născut Kirk Douglas, actor, producător şi regizor american de film; tatăl actorului Michael Douglas

– 1917: S-a născut fizicianul american James Rainwater; contribuţii în spectroscopia nucleară şi la teoria nucleului atomic; Premiul Nobel pentru fizică pe 1975, împreună cu fizicienii danezi Benjamin Mottelson şi Aage Bohr (m. 1986)

– 1926: S-a născut Luis Miguel Dominguin, renumit toreador spaniol (m. 1996)

– 1941: A murit Dmitri Merejkovski, scriitor şi critic literar rus (n. 1865)

– 1953: S-a născut John Malkovich, actor de film, producător şi regizor american – 65 de ani

– 1954: S-a născut Jean-Claude Juncker, politician creştin-democrat luxemburghez, preşedinte al Comisiei Europene (din 1 noiembrie 2014); preşedinte al Euro-Grupului (2005-2013); prim-ministru al Luxemburgului (1995-2013), ministru de finanţe (1989-1995)

– 1956: S-a născut Jean-Pierre Thiollet, scriitor şi jurnalist francez

– 1963: S-a născut Marco Lucchesi, critic literar, scriitor, poet, traducător, lingvist și profesor brazilian; bogată activitate de promovare a culturii române pe meridianele lumii – 55 de ani

– 1967: S-a născut violonistul şi dirijorul american Joshua Bell

– 1966: S-a născut economistul, omul politic și profesorul portughez Mário Centeno (nume complet: Mário José Gomes de Freitas Centeno); președinte al Eurogrupului (din 13 ian. 2018); președinte al Consiliului guvernatorilor al Mecanismului European de Stabilitate (din 21 dec. 2017); ministru de finanțe al Portugaliei (din 2015)

– 1971: A murit diplomatul afro-american Ralph Bunche; secretar general adjunct al ONU între anii 1955 şi 1971 (s-a numărat printre fondatorii Organizaţiei); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1950 (a fost prima persoană de culoare recompensată cu Premiul Nobel pentru Pace) (n. 1904)

– 1996: A murit, la Nairobi, în Kenya, antropologul şi paleoantropologul britanic Mary Douglas Leakey (n. 1913)

– 2010: A murit saxofonistul american de jazz James Moody, un maestru al improvizaţiei, celebru pentru compoziţia „Moody’s Mood for Love” (n. 1925)

– 2012: A murit inginerul american Norman Joseph Woodland, care a inventat (la 7.X.1952, împreună cu Bernard Silver) codul de bare care a revoluţionat distribuţia bunurilor de larg consum (n. 1921)

– 2013: A murit actriţa americană Eleanor Parker (n. 1922) – 5 ani