Unirea cea Mare s-a putut realiza cu sacrificiile celor aproape 800 000 de mobilizaţi pe front, cu efortul diplomatic al câtorva oameni politici și cu voința marilor puteri ale Antantei câștigătoare în Primul Război. Arhiva de istorie orală vă prezintă o serie de mărturii-document cu o valoare excepțională. Sunt înregistrări de patrimoniu, realizate cu mulţi ani în urmă, cu oameni care au trăit în mod direct acest moment strălucit al istoriei noastre.
Alba Iulia, cetatea Bălgradului cum fusese numită în vechime, este aleasă pentru a adăposti adunarea populară care să consfinţească hotărârea Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Sătmarului cu România · pregătirea politică durează două zile în care se discută textul Rezoluţiei Unirii redactat de Vasile Goldiş · un grup de opinie susţine ca unirea să se facă prin proclamarea autonomiei Ardealului · alt grup susţine unirea necondiţionată · la 1 Decembrie vin la Adunare 1 228 de delagaţi oficiali din cele 27 comitate româneşti · este o mare afluenţă a poporului, oameni din toate păturile şi categoriile sociale · între timp, coloanele armatei lui Mackensen, înfrânte, se scurg spre Germania.
Gherasim Căpâlna era un preot tânăr în Şimişna, jud. Sălaj; împreună cu alţi preoţi din satele din jur, a înfiinţat în noiembrie Consiliul Naţional Român local – al cărui preşedinte a fost – şi Garda Naţională locală.
„Ce ne spuneţi, părinte, despre felul în care s-a pregătit momentul ăsta solemn?
„Pregătirea a fost din gură în gură, din sat în sat, de la preot, de la învăţător, fiecare ne-am adunat. S-a hotărât [mai întâi ca] adunarea să o ţină în ziua de Arhangheli, pe 8 noiembrie. S-a schimbat şi s-a luat hotărârea, la Arad, la casa lui Ştefan Cicio Pop, cum că prima [zi din] decembrie, la Alba Iulia. Însă acolo, la Alba Iulia, atâta lume a fost, domnule, că n-ai putut să străbaţi ! Nici aceia [pe care îi cunoşteai] n-au ştiut că unde stai, pe ce stradă eşti… […]
Întâi s-au organizat şefii, s-a pus un preşedinte al Adunării, a fost Gheorghe Pop de Băseşti – era cel mai bătrân. Şi apoi el a dat ordine… Adică nu ordine, a dat descripţii la fiecare centru, în fiecare judeţ… La noi […] era Vaida Voevod care a fost [organizator], era aici şi aici a stat ascuns. Şi mai era doctor Tudor Mihali, deputatul. Şi ei, vorbind, şi ajungând în contact cu preoţi, mai toţi preoţi… motorul principal a fost preotul şi învăţătorul, fără ei nu s-a putut face. Ei au făcut-o şi cu riscul vieţii lor – pe câţi învăţători i-au prins şi i-au dus ungurii, atunci, pe drumurile acelea, gărzile astea ungureşti ! […]
[Apoi] s-a făcut o listă anumită, cine vrea să meargă şi aceia s-au cerut […]. O făcut [cerere] pentru acei din munte, sighetenii din Sighetul Marmaţiei… era şi [Ioan] Mihályi, dar el încă a fost rămas acolo, cu oamenii lui, la Budapesta şi el n-a putut să fie de faţă la Alba Iulia. Sălăjenii au fost, someşenii au fost, dar ceilalţi de-acolo au mers pe jos, care n-am putut să mergem [altfel]. Nouă ne-a pus la dispoziţie [trenuri], noi am plecat de pe joi şi adunarea a fost duminică. Şi vineri eram pe drum, sâmbătă nu am fost încă sosiţi în Alba Iulia. Sâmbătă de seară [am ajuns] şi cei mai mulţi, majoritatea, care n-au avut unde dormi, au dormit în aer liber, au stat aşa, şi-au plimbat… răzimaţi de zidurile Albei Iulia. […]
Adunarea… Atâta lume, nu s-o putut vedea! Pentru că n-am putut eu să văd stradă, n-am putut eu să văd piaţă, n-am putut eu să văd nimic, că ăsta de unde şi ăla de unde, nu puteam [de atâta lume]. Dacă te întâlneai cu doi, trei, apoi te strângeai: <Măi, să nu ne pierdem, să mergem oarecumva.> Au fost nişte bărăci făcute, dar acelea au fost făcute, mi se pare, pentru Armata Germană, că nemţii încă erau aici, în jurul Albei Iulia şi la Alba Iulia. Şi acolo s-au tras cei mai mulţi, dar toţi în picioare au stat.
Şi-apoi la adunare, în şedinţă, nici pe trepte n-ai putut să ajungi ! Nu, a fost imposibil ! Am văzut că doar să ies de acolo şi am ştiut… Dar ni s-a spus înainte cum că fiecare să se tragă la estrada unde se va citi actul [cu ceea] ce s-a hotărât. Am ieşit şi atunci l-am văzut pe episcopul meu şi pe un unchi de-al meu fiind alături cu el, era protopop în Lăpuşel. Şi a venit… El, bătrânul, era cu o haină încă peste palton, că a fost frig, peste palton şi episcopul a venit, s-a urcat… […] Şi nu l-am văzut pe Vaida, n-am văzut acolo deloc. A fost la adunare, dar el nu s-o urcat sus pe balustrada unde s-o citit.
Episcopul Hossu a prins a citi baza declaraţiei [Rezoluției] a celor 12 puncte, 18 puncte, câte au spus: <Noi ne hotărâm că să ne alipim de România. Noi suntem români!> Mi-am acoperit ochii ! Gândesc acuma: <Îl văd căzând mort, jos !> Mi-am acoperit ochii, am stat aşa şi n-am auzit nimic, nicio mişcare… [Apoi mulţimea a strigat] <Trăiască! Trăiască!> şi o grămadă de oameni sărind acolo, care de care. Altu-i săruta mâna, altu-i săruta haina, altul… Şi noi ne-am tras apoi încetişor către gară. Şi care tren, [care] cum a apucat, ne-am urcat cu el şi am venit acasă.”
[Înregistrare la Radio Cluj, anii ’70, donaţie Viorica Lascu]
