Unirea cea Mare s-a putut realiza cu sacrificiile celor aproape 800 000 de mobilizaţi pe front, cu efortul diplomatic al câtorva oameni politici și cu voința marilor puteri ale Antantei câștigătoare în Primul Război. Arhiva de istorie orală vă prezintă o serie de mărturii-document cu o valoare excepțională. Sunt înregistrări de patrimoniu, realizate cu mulţi ani în urmă, cu oameni care au trăit în mod direct acest moment strălucit al istoriei noastre.
Ana Birtolon, fiica avocatului Ştefan Cicio Pop – unul dintre cei mai activi oameni în slujba Unirii – avea atunci 20 de ani; în acele zile intense din noiembrie 1918 şi-a ajutat tatăl, fiindu-i un fel de secretară.
„În Alba Iulia totul a fost aranjat, prevăzut în Sala Unirii trăsuri la dispoziţie pentru ăştia mai bătrâni. De exemplu, la Sala Unirii am şi fotografia: într-o trăsură cu doi cai albi a mers Pop de Băseşti la dreapta, tata la stânga şi eu pe genunchii lui. Eu trebuia să fiu cu nasul în toate părţile unde era tata, umbra tatălui meu, îl urmăream aşa, pentru că aveam un fel de adoraţie pentru tata şi spuneam că dacă mă duc eu cu el şi îl flanchez nu o să tragă nimeni în el, nu o să aibă curajul… Şi din clipa aia l-am urmărit pe tata şi la Bucureşti şi prin toate părţile, l-am urmărit, am mers cu tatăl meu, întâi la Sibiu, după ce s-a consumat Marea Adunare Naţională, consfătuirile, constituirile, nu ştiu ce, şi plecarea la Sibiu.
Dar a fost o zi măreaţă ! Fulguia, nu era nici frig, nici umed, nici cald. Lumea a stat, ceasuri, tot dornică să asculte ! Şi atunci, după cum ştiţi, episcopul Hossu a ţinut un minunat discurs afară şi a vorbit poporului şi episcopul Miron Cristea şi Aurel Lazăr şi numeroşi [alţii]. Că poporul, toţi cereau: <Să auzim! Să auzim!> şi nu erau instalaţii, aşa, cu megafoane, nici nu ştiu dacă… ceva poate că a fost, dar prea puţin. Însufleţirea din sala adunării propriu zisă, în Sala Mare a Unirii, a fost aşa de înălţătoare şi pioasă, parcă stam într-o biserică cu toţii, nu zbârnâia nici o muscă, nu se auzea. Şi atunci, aplauze frenetice la toate discursurile care au fost excepţionale, impresionante !
Am auzit mai târziu, am citit, că Geneviève Tabouis, celebra ziaristă politică, a spus că discursul domnului Iuliu Maniu va putea servi de model pentru viitoarea Ligă a Naţiunilor, când se va înjgheba, model de democratism. Erau toate spuse… în fericirea noastră eram foarte generoşi şi foarte buni ! S-au gândit la toţi şi la toate, o fost o mare îmbrăţişare a naţiunii şi unanimitate. Asta nu se poate descrie, asta trebuie trăită !
Pe urmă s-au făcut imediat – ceea ce a fost foarte bine – s-a constituit la Sibiu Consiliul Dirigent care era necesar ca să ţină numaidecât legătura cu fraţii din Regat, a fost şi asta foarte bine văzută, a fost o muncă enormă pe care a depus-o Consiliul Dirigent, că pe urmă s-au dezmeticit ceilalţi, nu vreau să zic cuvântul de <adversari>, dar s-au dezmeticit şi ne-au pus piedici şi greutăţi. […] Numai amintiri frumoase şi la Sibiu. Ai noştri numaidecât s-au gândit că ar fi bine înainte de a hotărî ceva, că ar fi bine ca capitala ţării să se mute la Braşov, capitala politică a ţării să se mute, ca să fie în inima ţării şi accesibilă din Bucovina, accesibilă din Basarabia, accesibilă din Ardeal, era un mare centru şi cu plaiurile alea acolo şi cu munţii, era ceva ideal ! Atunci s-a lansat ideea asta, fiindcă ei cunoşteau Bucureştiul şi li se părea prea neîncăpător şi prea îndepărtat, puţin îndepărtat. Asta a fost, aşa, o idee care s-a pus atunci pe tapet şi s-a consumat…”
[Interviu realizat de C. Dumitrescu, Radio Cluj, anii ’70]
