Principalele subiecte care se vor afla pe agenda şedinţei CSAT

CSAT se va reuni, marţi, la Palatul Cotroceni sub conducerea preşedintelui, Klaus Iohannis. Se va discuta despre înzestrarea Armatei şi despre Planul naţional de priorităţi informative. Totodată, potrivit ministrului apărării naţionale, Gabriel Leş, este foarte posibil ca la şedinţă CSAT să existe o informare cu privire la conflictul între Rusia şi Ucraina. Oana Bâlă ştie mai multe:

Reporter: Înzestrarea Armatei României pentru perioada 2019-2028, dar şi planul de întrebuinţare a forţelor armate care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român anul viitor, sunt principalele subiecte care se vor afla pe agenda şedinţei CSAT de săptămâna viitoare.

Membrii CSAT vor mai analiza, în şedinţa de marţi, Planul naţional de priorităţi informative pentru 2019, dar şi programul de activitate al Consiliului de anul viitor. Totodată, vor fi dezbătute şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale. După cum spunea ministrul apărării, Gabriel Leş, este posibil să fie nevoie să prezinte o informare referitoare la incidentul dintre Rusia şi Ucraina din Marea Azov, după ce săptămâna aceasta a fost audiat în Comisia de apărare a Senatului cu privire la acest subiect.

Preşedintele Klaus Iohannis spunea, referitor la incident, că România este pregătită pentru orice scenariu şi pentru orice măsură, precizând că le-a solicitat părţilor implicate să trateze cu calm conflictul. El a dat asigurări că pentru români nu există motive de îngrijorare. Şi tot şeful statului spunea că şi-ar fi dorit ca în marja şedintei CSAT să aibă o discuţie cu premierul Viorica Dăncilă pe tema remanierii guvernamentale, dar în condiţiile în care guvernul a sesizat deja CCR referitor la posibilul conflict instituţional Preşedinţie-Guvern privind numirile de la Ministerul Transporturilor şi cel al Dezvoltării, o astfel de discuţie nu va mai avea loc – după cum a declarat preşedintele, Klaus Iohannis./lazard/pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 decembrie