Premierul britanic, Theresa May, l-a acuzat pe unul din predecesorii săi, Tony Blair, că încearcă să îi submineze negocierile privind Brexitul, cerând în acest sens organizarea unui al doilea referendum. Până acum, cererile referitoare la un al doilea scrutin au părut o cauză pierdută, însă susţinătorii unei astfel de iniţiative cred că aceasta ar avea şanse. Dacă în parlament nu există o majoritate decât în ceea ce priveşte o respingere a acordului, a oferi poporului încă o şansă de a decide pare o cale de ieşire din actualul impas. Cu toate acestea, pentru premierul May acest lucru ar reprezenta „o fugă de răspundere”. Dna May afirmă că propunerea dlui Blair privind organizarea unui al doilea referendum reprezintă „o insultă la poztul pe care l-a ocupat”, adăugând că nu a renunţat niciodată la datoria sa de a pune în aplicare rezultatul referendumului iniţial./opopescu/dsirbu
BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 decembrie