În capitala Ungariei, Budapesta, mii de oameni au protestat astăzi pentru a patra oară în ultimele zile faţă de o serie de măsuri luate de guvernul condus de Viktor Orban inclusiv în domeniul justiţiei. Oamenii sunt nemulţumiţi şi de modificarea Codului Muncii care permite creşterea de la 250 la 400 a numărului orelor suplimentare care pot fi prestate pe parcursul unui an.
Reporter: Emil Groza – Participanţii la manifestaţie s-au adunat întâi în Piaţa Eroilor din capitala ungară după care s-au deplasat pe unele dintre principalele artere de circulaţie din oraş până pe strada Constituţiei din apropierea clădirii Parlamentului, cei aflaţi în faţa coloanei purtând un banner cu textul „Protestăm faţă de legea sclaviei”. Oamenii au scandat diverse sloganuri şi au ascultat discursuri critice la adresa guvernului rostite de pe o scenă amplasată în aer liber de politicieni din opoziţie, jurişti, sindicalişti şi studenţi. Manifestaţia s-a încheiat oficial în zona Parlamentului după aproximativ trei ore, dar mulţi dintre participanţi au decis să continue să protesteze, la fel cum s-a întâmplat şi în serile anterioare./apuscasu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (16 decembrie)