Superstițiile sau „gândirea magică” reprezintă, cu siguranță, unul dintre cele mai fascinante comportamente umane de zi cu zi pe care le întâlnim. Probabil că în jurul tău sunt destui oameni care sunt prinși în capcana superstițiilor; poate că ești și tu.
S-ar putea să nu fim pe deplin conștienți de nenumăratele reguli pe care le urmăm pentru a ne asigura că viața merge așa cum ne dorim. Ți s-a întâmplat vreodată să nu îți dorești să te mai întorci după ce ai ieșit pe ușa casei pentru că aduce ghinion? Ți-a dat cel puțin un fior sau un gând de teamă o zi de marți sau vineri 13? Te încrunți când vezi că-ți taie calea o pisică neagră? Când ți-ai citit ultima oară horoscopul? Dacă ești ca majoritatea oamenilor, este posibil ca ocazional să ai un comportament superstițios, fără să conștientizezi sau să te gândești prea mult la asta.
În opinia cunoscutului hipnoterapeut Eugen Popa, superstițiile reprezintă un fenomen universal și cu greu cineva poate să devină imun față de el, fie că este adult cu o anumită pregătire și stabil emoțional.
“Cu toate că oamenii inteligenți le consideră drept gândiri iraționale, superstițiile și gândirea magică reprezintă acele aspecte ale vieții noastre care ne fac în fapt … umani. În fapt, așa cum deja au explicat nenumărați psihologi, mintea umană funcționează pe două canale: sistemul 1 și sistemul 2 sau gândirea rapidă (intuitivă, fără efort voluntar sau control) și gândirea lentă (conștientă, care folosește raționamentul deducit și necesită mult efort). Din sistemul 1, adică acel canal cu care ne naștem și care este o consecință a evoluției și rezultatul adaptării la mediu de-a lungul existenției rasei, se naște si superstiția. Sistemul 1 este legat de ceea ce se află dincolo de lucrurile pe care le înțelegem, pe care ni le putem explica, iar sistmul 1 are legătură cu sinele conștient și rațional, ce care gestionează credințele, optiunile și deciziile”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa.
Specialistul crede că în cazul superstițiilor sistemul 1 funcționează după 3 principii:
1. Încearcă să găsească rezultate simple ale procesului cauză – efect pentru a înțelege lumea. „Acel think fast ne face să credem că tricoul purtat ultima dată când echipa noastra favorită a câștigat, are mare legătura cu victoria; ceea ce din punct de vedere rațional nu are niciun sens, dar vom continua să purtăm acel tricou de fiecare dată când echipa va juca”, explică Eugen Popa.
2. Nu își dorește să ispitească soarta. “Sistemul 1 este cel care vine cu scenariul cel mai rău posibil pentru acțiunile noastre. Chiar dacă acel rău este unul nereal – el nefiind o ființă – tot vom încerca să îl personalizăm și vom crede că am cobit dacă printr-o pură coincidență am ghicit o acțiune din viitor. Mintea rațională va respinge legătura, însă în același timp va încerca să găsească o explicație logică, care niciodată nu o să vină; drept pentru care, sistemul 1 va câștiga, iar în el va crește un stereotip, pe care îl numim superstiție”, este de părere Eugen Popa.
3. Se bazează pe confirmarea propriilor profeții. “De câte ori vi s-a întâmplat ca atunci când îți întorci privirea către un lucru și te mai și concentrezi puțin, fix în acel moment să se întâmple un eveniment? Cred că fiecare dintre noi am trăit cel puțin o dată această experiență. Sau de câte ori vi s-a întâmplat să anticipați un apel telefonic înainte ca telefonul să sune? De nenumărate ori. Dacă un eveniment inexplicabil din punct de vedere științific să întâmplă, iar cele două sunt exemple comune, atunci sistemul 2 se va da bătut, iar sistemul 1 deja a însămânțat în mintea noastră o nouă superstiție. În consecință superstițiile nu ne fac proști, ci ne fac umani. Așadar, nu trebuie să ne jenăm de acest lucru, ci să îmbrățișăm faptul că evoluția ne-a ajutat să dezvoltăm un sistem foarte eficient care nu ne va aduce la nebunie curată, din cauza că nu putem explica rațional multe dintre lucrurile care ni se întâmplă în viață”, conchide hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză.
RADOR – 17 decembrie