Unirea cea Mare s-a putut realiza cu sacrificiile celor aproape 800 000 de mobilizaţi pe front, cu efortul diplomatic al câtorva oameni politici și cu voința marilor puteri ale Antantei câștigătoare în Primul Război. Arhiva de istorie orală vă prezintă o serie de mărturii-document cu o valoare excepțională. Sunt înregistrări de patrimoniu, realizate cu mulţi ani în urmă, cu oameni care au trăit în mod direct acest moment strălucit al istoriei noastre.
Ion Clopotel era ziarist cu orientare de stânga, redactor şef la Românul din Arad, un ziar care fusese şi în 1912 o adevărată tribună a românismului din ţinuturile ocupate. Colaborator şi admirator al lui Vasile Goldiş, a stat la Arad până când s-au încheiat negocierile Consiliului Naţional Român cu reprezentanţii guvernului revoluţionar de la Budapesta. La 30 noiembrie 1918 a părăsit Aradul, trimis fiind la Alba Iulia în calitate de gazetar.
„Am plecat la Alba Iulia, unde Goldiş mi-a stabilit statul meu major, în casa Vidican, o vilă… Cu stenograf, am avut şi un stenograf la îndemână, Vasile Vlaicu de la Braşov, nu era un stenograf desăvârşit, mai mult ne conduceam după notele noastre decât după el. Aşa am refăcut discursul lui Jumanca, nu după însemnările lui ci după însemnările mele şi Jumanca şi-a recunoscut şi a rămas textul definitiv, practic Jumanca a fost formulat de mine.
Acuma alte amănunte, dacă vreţi să-mi spuneţi în legătură cu organizarea. Unde a apărut: <Veniţi la Alba Iulia>? Acest manifest… Când a fost tipărit?
Da… E tipărit de ziarul Românul… în 8 noiembrie a reapărut ziarul Românul şi atuncea Goldiş a fost de o măreţie rară, în fiecare număr a avut articol de fond… Către popoarele lumii, atunci a scris el…[…] A fost o perioadă de organizare şi de… ce să vă spun, de răsuflare. […]
Eu n-am stat la Alba Iulia decât în 31 [noiembrie] şi 1 Decembrie. M-am întors la Arad. M-am întors şi am făcut dare de seamă, am publicat materialele, impresii, în sfârşit, ce-a fost, ce s-a întâmplat. […]
Totuşi, care a fost atmosfera, puţeţi să-mi descrieţi acum, după 65 de ani? Care a fost la Alba Iulia, la sosirea dumneavoastră… cu trenul aţi venit?
Da, cu trenul… […]
Alba Iulia, dar după câte ştiu eu, acolo s-au ţinut şedinţele definitive, cu definitivarea declaraţiei de la Alba Iulia, nişte şedinţe foarte lungi şi foarte grele.
De ce au fost grele ?
Au fost grele pentru că erau şi elemente turbulente; de pildă, erau ostaşi care nu îngăduiau tratativele cu muncitorii, <Cine sunt ăia ? Pe cine reprezintă ?> Nu erau mase populare, ca să spună că [reprezintă] masele. Şi au fost gălăgioşi, acolo, în noaptea aia – şi eu eram de faţă. A venit Vaida [Voevod] din şedinţă, de acolo, şi i-a liniştit, le-a spus; zice… asta a rămas memorabilă, că eu am consemnat-o, asta, zice: <Sunt utile convorbirile noastre cu socialiştii, pentru că delegaţii lor nu sunt oameni de rând şi tot atâta politică ştiu cât şi noi, dacă nu mai multă, pentru că ei fac politica la zi, nu ca noi, mai rar… mai rar, din când în când, aşa.> […]
Adunarea a fost deschisă de bătrâul Pop de Băseşti care era bolnav şi apoi a cedat conducerea lui Cicio Pop. Şi între cei foarte aplaudaţi delegaţi care a apărut pe podiumul preşedinţiei au fost şi nişte scriitori: a fost Ghiţă Popp, fratele lui Goga…
Goga n-a fost acolo ?
Goga era la Paris… […] A vorbit şi Vaida, a vorbit şi Maniu; Maniu a vorbit aşa: că obiectivul principal al acestei adunări este votarea Unirii, adică problema reformelor vechii Românii cade pe un plan secundar. El a pus o problemă, aşa, foarte diplomatic, ştiţi, şi socialiştii şi democraţii cereau reforma agrară şi unirea fără condiţii. Şi a venit ideea [formării] Consiliului Dirigent, a administraţiei […] provinciale, tocmai ca să se democratizeze regiunea [Transilvaniei care fusese] cu instituţiuni străine.”
[Interviu realizat de prof. Zoltán Rostás, 1983]
