Cu două săptămâni înaintea preluării preşedinţiei Consiliului UE de către România, între Bucureşti şi Bruxelles a izbucnit o vehementă dispută. Comisia Europeană respinge categoric acuzaţia premierului român Viorica Dăncilă, potrivit căreia ţara sa ar fi discriminată.
Duminică, în cadrul unei şedinţe a PSD, Dăncilă a afirmat: „Suntem criticaţi fără să merităm, suntem penalizaţi doar pentru că suntem o ţară est-europeană.” Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a replicat la rândul său: „Vorbind deschis, cei ce argumentează în acest mod ar trebui să urmărească mai exact ce anume facem.” După cum a spus, Comisia s-a pronunţat întotdeauna pentru închiderea prăpastiei Est-Vest în cadrul UE şi a vorbit despre „interese politice” în România, în care Comisia nu doreşte să se implice.
La 1 ianuarie, România preia de la Austria pentru şase luni preşedinţia rotativă a Consiliului UE. În noiembrie Comisia Europeană a constatat în cazul României serioase deficienţe în privinţa statului de drept şi luptei împotriva corupţiei. Procesul reformelor s-a împotmolit şi s-au observat regrese, se preciza în raportul Comisiei.
România se află în vizorul criticii, deoarece guvernul condus de Dăncilă ia atitudine împotriva unor procurori care combat corupţia. Diferite legi şi ordonanţe adoptate au drept scop să-i exonereze de la urmărirea penală pe cât posibil pe politicienii cu atitudine coruptă.
Forţa mobilizatoare aflată în spatele acestor proiecte este liderul PSD şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. După câştigarea de către partidul său a alegerilor din 2016, Dragnea nu a putut ocupa funcţia de premier, deoarece fusese condamnat anterior pentru abuz în serviciu. De asemenea împotriva sa se află în desfăşurare şi alte anchete pentru suspiciune de corupţie.(dpa)
Traducerea: Imola Stănescu
SÜDDEUTSCHE ZEITUNG (Germania), 17 decembrie 2018