Administratorii de fonduri private avertizează că propunerile Guvernului pentru Pilonul 2 de pensii private vor avea un impact negativ masiv

Administratorii de fonduri private avertizează că proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru Pilonul 2 de pensii private desfiinţează de facto acest sistem de economisire a populaţiei pentru vârsta pensionării. Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat atrage atenţia că, prin măsurile avute în vedere de Guvern, oamenii sunt încurajaţi să-şi retragă economiile la Pilonul 2. Ei vor pierde astfel dreptul de a lăsa moştenire banii economisiţi pentru pensie, fiind tentaţi să se îndrepte spre un consum imediat, potrivit Asociaţiei. Administratorii de fonduri private consideră că aceste măsuri vor avea un impact negativ masiv şi imediat asupra pieţei de capital şi vor creşte costul de finanţare a datoriei publice.
Vă reamintesc, ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat aseară că participanţii la Pilonul 2 de pensii ar putea să se retragă înainte de termen, pe bază de cerere, începând de anul viitor, după minimum 5 ani de participare. Comisionul de retragere înainte de termen este de 2% din valoarea activelor cuvenite./amirea/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 decembrie)