Procurorii militari din cadrul Parchetului General au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de fostul preşedinte Ion Iliescu în dosarul Revoluţiei. O acţiune similară a fost începută şi la adresa lui Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, Iosif Rus, fost comandant al Aviaţiei Militare, şi în cazul lui Emil (Cico) Dumitrescu, fost membru CFSN. Toţi sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Diana Surdu a citit comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi relatează:
Reporter: Din 22 decembrie 1989, pentru a obţine puterea şi a se legitima în faţă poporului, inculpaţii ar fi lansat o amplă şi complexă activitate de inducere în eroare prin diversiuni şi dezinformări, prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi creat numeroase acte de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii – notează anchetatorii. Ei spun că între 22-30 decembrie 1989 au fost trase aproximativ 12,6 milioane de cartuşe, iar psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie şi a provocat după 22 decembrie peste 860 de decese, 2.150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice, iar aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate între 17-22 decembrie, ora 12:00. Probele din dosare relevă că inculpaţii Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinforfmat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă, ar fi participat la dezinformare şi diversiune exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu printr-un proces penal simulat şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre din MApN fără a interveni pentru stoparea lor./lcoman/schelaru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 decembrie)