Se împlinesc astăzi 29 de ani de la ziua care în decembrie 1989 a dus la căderea comunismului în România. Atunci, revoluţia începută la Timişoara s-a extins în toată ţara. Este ziua în care revoluţionarii au ocupat Comitetul Central al Partidului Comunist, iar dictatorul Nicole Ceauşescu a fugit cu un elicopter.
Unul dintre locurile unde atunci s-a scris istorie este şi Radioul Public. Şi aici au murit oameni, iar la acestă oră are loc o ceremonie de comemorare a eroilor, la monumentul din faţa Sălii de concerte. Este acolo şi reporterul RRA Viorela Pănculescu.
Reporter: În faţa Sălii de concerte Radio a început ceremonialul în memoria martirilor din decembrie 1989. Garda militară a prezentat deja onorul, se va păstra şi un moment de reculegere, apoi, se va intona imnul naţional. Slijba religioasă în memoria eroilor căzuţi în decembrie 1989, 11 fiind numărul celor care au murit în perimetrul clădirii postului public de Radio, va fi oficiată de un sobor de preoţi de la Administraţia Cimitirelor Bucureşti. La final, coroane de flori vor fi depuse la monumentul dedicat revoluţiei române şi ridicat în faţa Sălii de concerte./lbadiu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 decembrie