După evenimentul de azi dimineaţă, când trei vagoane ale unui tren de călători au deraiat, Compania CFR SA anunţă că asigură continuitate în traficul feroviar pe raza Regionalei Timişoara, prin transbordarea pasagerilor cu mijloace auto între staţiile Subcetate – Petroşani şi retur, staţii de unde călătorii sunt preluaţi de alte trenuri care circulă pe aceleaşi rute şi au aceleaşi destinaţii.
În ceea ce priveşte intervenţia la locul deraierii, oficialii CFR au precizat că imediat după accident s-a acţionat cu utilaje şi personal de specialitate în vederea asigurării accesului unei macarale de mare tonaj cu care se va acţiona pentru ridicarea şi repunerea pe linie a vagoanelor deraiate. Cauzele exacte ale producerii acestui accident vor fi stabilite de o comisie constituită din personal feroviar de specialitate.
Azi dimineaţă, în zonă a fost activat planul roşu de intervenţie, după ce ultimele două vagoane din garnitura unui tren care transporta 120 de călători au deraiat. După sosirea la faţa locului a echipajelor ISU Hunedoara, s-a constat ca în urma accidentului a rezultat o singură victimă, cu posibile fracturi la mâini. Trenul se deplasa pe ruta Constanţa – Arad./rpatulea/pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 decembrie