Ministerul de Externe a publicat un ghid de călătorie pentru românii care işi petrec sărbătorile de iarnă în afara ţării. În primul rând le recomandă să se informeze de pe site-ul oficial al ministerului cu privire la posibilele alerte din ţările în care merg în vacanţă, la rubrica „Sfaturi de călătorie”. Mai trebuie să afle şi care sunt condiţiile de şedere şi de intrare în statele alese ca destinaţie.
Reporter: Carmen Gavrilă – Materialul conţine recomandări utile pentru călătoriile în afara graniţelor României şi un set de informaţii de interes pentru cele mai frecventate destinaţii turistice din această perioade, şi anume Austria, Bulgaria, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Ungaria. Ghidul de călătorie pentru sărbătorile de iarnă este postat pe pagina web a Ministerului de Externe, la rubrica „Sfaturi de călătorie”, secţiunea „Ghiduri de călătorie” şi pe pagina de Facebook a Departamentului Consular al ministerului. Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie şi aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care poate fi descărcată de pe site-ul ministerului şi oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de alertare în cazul în care apar situaţii speciale în ţara în care aceştia se află./ilixandru/schelaru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (24 decembrie)