În contextul neutralităţii, impuse de preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, România a votat cu abţinere în timpul votului asupra Pactului global al ONU privind migraţia, a anunţat marţi portalul de ştiri G4Media. Respectivul portal de ştiri, care manifestă o atitudine critică la adresa guvernului social-liberal de la Bucureşti, a solicitat Ministerului român de Externe să explice de ce şi-a schimbat România poziţia iniţială de susţinere a acestui document al ONU. După cum se ştie, la sfârşitul lunii noiembrie, Preşedinţia României a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis a aprobat propunerea Guvernului ca România să adere la Pactul global al ONU privind migraţia. În spiritul înţelegerii între Preşedinţie şi Guvern, la conferinţa din Maroc, România a adoptat o poziţie de susţinere a acestui pact, dar în timpul votului din Adunarea Generală a ONU, de săptămâna trecută, România a ales să voteze cu abţinere. În răspunsul Ministerului Afacerilor Externe se preciezează: România a participat la conferinţa de la Marrakech deoarece apreciază eforturile la nivel internaţional depuse timp de un an şi jumătate pentru o migraţie „sigură, ordonată şi reglementată”. Ministerul român de Externe reaminteşte că această iniţiativă a ONU nu încurajează migraţia şi că este un document fără valoare juridică obligatorie, care nu intenţionează să creeze noi drepturi ale omului, ci reprezintă un ansamblu de acțiuni politice și de bune practici de la care statele se pot inspira pentru a-și pune în aplicare politicile naționale în materie de migrație. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, România – care va prelua de la 1 ianuarie 2019 preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene – a ales să voteze „abţinere” pentru a avea o abordare echilibrată, care să țină cont de lipsa unui consens la nivel european, în contextul în care calitatea de ţară care va deţine președinția Consiliului UE impune această poziție neutră./ademeny/schelaru
(MTI – 25 decembrie)