Partea ucraineană şi-a informat partenerii din aşa-numitul format „Normandia”, inclusiv Franța și Germania, cu privire la intenția Kievului de a ridica, la negocierile de la Minsk, problema consolidării prezenței misiunii OSCE în apele Mării Negre și ale Mării Azov – a anunţat reprezentantul Ucrainei în cadrul grupului de negocieri, prim-vicepreședintele Parlamentului ucrainean, Irina Gheraşcenko. Aceasta a precizat că Ucraina cere ca misiunea OSCE să fie prezentă inclusiv în Crimeea anexată, fiindcă „misiunea specială de monitorizare are dreptul de a-şi desfăşura activitatea pe întreg teritoriul Ucrainei”. „Suntem foarte îngrijorați de militarizarea Crimeii, peninsulă cunoscută anterior în special ca destinaţie turistică. În Crimeea nu au existat niciodată atât de multe arme. Solicităm monitorizarea acestui teritoriu ucrainean. Suntem foarte preocupați de faptul că peninsula Crimeea rămâne închisă oricărei misiuni de observare, indiferent că este vorba despre OSCE, Crucea Roșie sau ONU, ai căror reprezentanţi nu au voie să inspecteze închisorile de acolo, pentru a preveni tortura” – a explicat parlamentarul ucrainean. Potrivit Irinei Gheraşcenko, reprezentanții Rusiei în grupul de negocieri de la Minsk evită orice discuţie pe tema situaţiei din Marea Azov și din strâmtoarea Kerci./sdan/dsirbu
www.rbc.ua – 25 decembrie