EVENIMENTE INTERNE
– Ministere
* Belgrad: Vizita oficială a ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, în Republica Serbia, la invitaţia omologului său sârb, Ivica Dačić. Şeful diplomaţiei române va avea convorbiri pe teme de actualitate de pe agenda bilaterală, în special privind dezvoltarea relaţiilor în plan economic şi afaceri europene, respectiv parcursul european al Republicii Serbia şi sprijinul concret al României pentru accelerarea negocierilor de aderare a acestui stat la Uniunea Europeană în perioada Preşedinţiei României la Consiliul UE. Totodată, demnitarul român va purta discuţii cu membrii minorităţii româneşti din Republica Serbia. În cadrul vizitei oficiale, Teodor Meleşcanu va avea consultări cu preşedintele Republicii Serbia, Aleksandar Vučić, cu prim-ministrul Ana Brnabić, cu viceprim-ministrul şi ministrul Afacerilor Externe, Ivica Dačić, precum şi cu preşedintele Adunării Naţionale, Maja Gojković
– Cultură
* Loredana și Banda Agurida vor susține pentru prima oară, la Sala Dalles, concertul „Poveste de Iarnă”, în cea de-a doua zi de Crăciun, începând cu ora 19:00
* Blaj, jud. Alba: Palatul Cultural Blaj va găzdui cea de-a II-a ediție a unui eveniment ce va deveni tradiție la Blaj: „Concert de Sărbători la Palat” – ora 18:00. În acest an concertul va fi susținut de Orchestra „Imperial” din Brașov, care va interpreta arii muzicale dedicate Sărbătorilor de iarnă. Soliști: Anca Pârlea, Asineta Răducan și Anton Niculescu. Dirijor: Iulian Rusu
– Diverse
* Târgul de Crăciun București, desfășurat în Piața Constituției în perioada 30 noiembrie – 26 decembrie, îşi închide porţile. Vizitatorii s-au putut bucura de concerte și spectacole, de un târg tradițional format din peste 100 de căsuțe cu decorațiuni și produse de sezon, precum și de o zonă gastronomică unde pot degusta preparate românești autentice. Din program:
- ora 17:30 – Ansamblul artistic de copii „Andantino”
- ora 18:00 – Ansamblul Vocal de Muzică Bizantină „Anton Pann”
- ora 18:40 – Jinga Bell: Orchestra Metropolitană Bucureşti, condusă de dirijorul Daniel Jinga şi soliştii: Marcel Pavel, Vlad Miriţă, Sanda Ladoşi, Oana Radu, Andrei Lazăr, Ana Cebotari, Elianne, Mihai Mitză Georgescu, Claudia Pavel, Daniel Lazăr, Lora
- ora 21:00 – Invitat special: Horia Brenciu & HB Orchestra
– S-a întâmplat într-o zi de 26 decembrie
* Acum 412 ani (1606), la curtea Regelui James I, se juca pentru prima oară tragedia „Regele Lear”, scrisă de William Shakespeare
* În urmă cu 213 ani, la 26 decembrie 1805, se încheia Pacea de la Pressburg (cunoscută şi ca Pacea de la Pojon), între Austria şi Franţa, condusă de Napoleon. Această pace a survenit în urma Bătăliei de la Austerlitz şi a pus capăt celui de-al treilea război al Coaliţiei antinapoleoniene. În urma acestui tratat, Austria a fost nevoită să cedeze comitatul Tirol şi Vorarlberg statului bavarez. Restul Austriei Occidentale a fost împărţită între Marele Ducat de Baden şi Württemberg. Regiunile Veneţia, Istria, Dalmaţia şi Cattaro, care au fost alipite Austriei abia în 1797 prin Pacea de la Campo Formio, au fost repartizate regatului napoleonic Italia
* Se împlinesc 170 de ani (1848), de când avea loc la Iaşi, premiera primei operete româneşti, feeria „Baba Hârca”, de Alexandru Flechtenmacher, pe libretul lui Matei Millo (care a interpretat rolul titular)
* Acum 46 de ani (1972) avea loc inaugurarea Muzeului Literaturii Române din Iaşi (denumit din 2015 Muzeul Național al Literaturii Române din Iași). Muzeul a funcționat mai întâi ca secție de literatură în cadrul Complexului Muzeal Iași, devenind instituție de sine-stătătoare la 1 octombrie 1990, cu 10 obiective în subordine
* În urmă cu 29 de ani (1989), prin decret al CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale), Petre Roman era numit în funcţia de prim-ministru al Guvernului României (până în 1991)
* Într-o zi de 26 decembrie, acum 14 ani (2004), a avut loc un devastator seism cu magnitudinea de peste 9,1 grade pe scara Richter produs în largul insulei indoneziene Sumatra, care a generat valuri seismice uriaşe, de şase metri (tsunami), care au afectat peste zece ţări din Oceanul Indian şi care s-au soldat cu 232.000 de morţi sau daţi dispăruţi
* Acum 6 ani (2012), China punea în funcţiune cea mai lungă linie de tren de mare vitează din lume, între Beijing şi Canton (2.298 de kilometri), şi cea mai avansată din punct de vedere tehnic (care reduce de trei ori timpul de transport)
Aniversări – Comemorări
– Soborul Maicii Domnului. Sf. Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)
– Serbarea Maicii Domnului. Sfinţii şi drepţii Iosif (logodnicul Preasfintei Fecioare Maria), David (profetul şi împăratul) şi Iacob (rudenia Domnului); Sf.Eftimie, episcop martir (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2018)
– Sf. Ştefan, primul martir (Calendarul Romano-Catolic 2018)
– 1868: A murit Francisc Serafim Caudella, compozitor, violoncelist, pianist, organist şi profesor român de origine germană (n. 1812) – 150 de ani
– 1890: S-a născut Aurel Perşu, inginer mecanic, constructorul primului automobil cu profil aerodinamic avansat din lume, cu roţile integrate în caroserie (brevetat în Germania în 1924) (m. 1977)
– 1912: S-a născut Neagu Rădulescu, caricaturist, prozator şi autor de literatură pentru copii (m. 1972)
– 1921: S-a născut Imre Tóth, filosof, istoric al matematicii şi filolog evreo-maghiar născut în România (m. 2010, la Paris)
– 1924: S-a născut muzicologul Jean (Ion) Barnea; a fost regizor muzical la Radiodifuziunea Română (m. 2008)
– 1926: S-a născut Jancy Körössy, pianist, orchestrator şi compozitor de jazz de naţionalitate maghiară; primul muzician român care a combinat folclorul românesc cu ritmurile de jazz; considerat „cel mai autentic pianist de jazz european” de cunoscutul critic american de jazz Willis Connover; stabilit după 1969 în SUA (m. 2013)
– 1927: S-a născut tenorul Ion Stoian (m. 2000)
– 1935: S-a născut mezzosoprana Viorica Cortez, stabilită, din 1970, la Paris; numită de Sergio Segalini „Diva assoluta” şi „Carmen a secolului” de critica franceză
– 1940: S-a născut Vintilă Ivănceanu, poet, prozator şi dramaturg; este aşezat de critica literară în cadrul celui de-al treilea val al avangardismului românesc (care a fost posibil în perioada „liberalizării” de după 1965), alături de Sebastian Reichmann, Valeriu Oişteanu sau Virgil Mazilescu; a emigrat în Austria, la începutul anilor ’70 (m. 2008)
– 1942: A murit Frederic Storck, sculptor român de origine germană; fiul sculptorului Karl Storck şi soţul pictoriţei Cecilia Cuţescu-Storck; membru fondator al societăţii „Tinerimea artistică” (n. 1872)
– 1962: A murit Radu Stanca, poet, dramaturg şi regizor, animator al „Cercului literar de la Sibiu” (n. 1920)
– 1997: A murit regizorul de film Mircea Veroiu (n. 1941)
– 2011: A murit sculptorul Alexandru Gheorghiţă (n. 1931)
– 2013: A murit Dinu Cocea, regizor de film şi scenarist, stabilit la Paris din 1985 (n. 1929) – 5 ani
– 2013: A murit artistul ceramist George Tiutin (n. 1935) – 5 ani
– 2017: A murit (la Chişinău, azi în R. Moldova) muzicologul şi criticul muzical Elena Zottoviceanu; director al Direcţiei Muzicale a Radiodifuziunii Române (1990-1994), iar din 1994, consilier la Direcţia Formaţii Muzicale a Radioului (n. 1933) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Cairo, Egipt: Fostul preşedinte, Hosni Mubarak, depune mărturie într-un proces judiciar privitor la organizaţia Frăţia Musulmană
– Indonezia: Au loc comemorări în Aceh, oraşul cu cele mai multe victime (peste 200.000) înregistrate în urmă cu 14 ani, ca urmare a cutremurului din Oceanul Indian, urmat de un tsunami (de până la 30 m înălţime)
Aniversări – Comemorări
– „Boxing Day” se marchează în prima zi de după Crăciun; este o sărbătoare publică în Marea Britanie şi în majoritatea statelor membre ale Commonwealth-ului; în această zi se oferă daruri celor dragi, se ia masa cu rudele sau cu prietenii, se iese la cumpărături pentru a se profita de reducerile de preţuri
– 1716: S-a născut poetul preromantic englez Thomas Gray (m. 1771)
– 1716: S-a născut poetul şi filosoful francez Jean François de Saint-Lambert (m. 1803)
– 1731: A murit Antoine Houdar de la Motte, dramaturg și teoretician literar francez (n. 1672)
– 1771: A murit filosoful francez Claude-Adrien Helvétius; unul dintre reprezentanții de seamă ai materialismului (n. 1715)
– 1867: S-a născut Julien Benda, romancier, eseist şi pamfletar francez (m. 1956)
– 1867: S-a născut Ádám Abet, scriitor, poet, jurnalist şi traducător maghiar (m. 1947)
– 1883: S-a născut pictorul francez Maurice Utrillo (m. 1955) – 135 de ani
– 1890: A murit arheologul german Heinrich Schliemann; încercând să identifice locuri evocate de epopeile homerice, a organizat pe cheltuiala proprie mari săpături la Troia, Micene şi Tirint (n. 1822)
– 1891: S-a născut scriitorul american Henry Miller (m. 1980)
– 1893: S-a născut Mao Zedong (Mao Tzedun), om politic chinez; unul dintre întemeietorii Partidului Comunist Chinez (1921) şi lider al acestuia între anii 1935 şi 1976; preşedinte al Republicii Populare Chineze (1949-1976); a lansat, între anii 1966 şi 1969, ”marea revoluţie culturală”, o linie politică dură (voluntarism extrem, cult al personalităţii pronunţat) (m. 1976) – 125 de ani
– 1904: S-a născut Alejo Carpentier, scriitor, muzicolog şi jurnalist cubanez (m. 1980, la Paris)
– 1909: A murit Frederic Remington, pictor, ilustrator şi sculptor american, specializat în scene din Vestul american (n. 1861)
– 1914: S-a născut actorul şi producătorul american de film Richard Widmark (m. 2008)
– 1926: S-a născut compozitorul american Earle Brown; unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai genului de muzică avangardist, cunoscut mai ales pentru dezvoltarea unui sistem de compoziţie cu „formă deschisă” (m. 2002)
– 1931: A murit Melvil Dewey, bibliotecar şi bibliograf american; inventatorul (1874) clasificării zecimale şi fondatorul (1883) primei şcoli de bibliotecari (n. 1851)
– 1940: S-a născut Ronald B. Herberman, biolog, medic, cercetător şi profesor de medicină american; a descoperit celulele NK (celulele natural ucigaşe), care asigură apărarea imună a organismelor împotriva bolii neoplazice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (m. 2013)
– 1953: A murit David Brown Milne, pictor, tipograf şi scriitor canadian (n. 1882) – 65 de ani
– 1960: A murit Watsuji Tetsuro, filosof şi istoric japonez (n. 1889)
– 1963: S-a născut Lars Ulrich, baterist danez, unul dintre fondatorii formaţiei americane de heavy metal, Metallica – 55 de ani
– 1966: A murit Hans Stille, geolog şi paleontolog german; lucrări privind legătura dintre fenomenele tectonice şi cele magnetice; membru de onoare străin al Academiei Române din 1943 (n. 1876)
– 1972: A murit omul politic democrat american Harry S. Truman, preşedinte al S.U.A. între anii 1945 şi 1953; a fost primul şef de stat care a autorizat utilizarea bombei atomice împotriva altei ţări (Japonia, august 1945); autor al celebrei doctrine politico-economice care-i poartă numele (1947); aceasta a facilitat intrarea capitalului american în unele ţări slăbite de război; a fost concretizată, din 1948, prin „Planul Marshall” (n. 1884)
– 1977: A murit Howard Hawks, regizor, scenarist şi producător american de film (n. 1896)
– 1988: A murit dirijorul şi compozitorul spaniol Pablo Sorozábal (n. 1897) – 30 de ani
– 2000: A murit actorul de film american Jason Robards (n. 1922)
– 2010: A murit Teena Marie, cântăreaţă şi compozitoare americană de muzică R&B (n. 1956)
– 2012: A murit producătorul britanic de film şi televiziune Gerry Anderson (numele real: Gerald Alexander Abrahams), creatorul faimoasei producţii „Thunderbirds”; scriitor (n. 1929)
– 2012: A murit producătorul, directorul de imagine, regizorul şi monteurul american Irving Saraf (numele la naştere: Ignatz Szcharfertz) (n. 1932, în Polonia)