Astăzi, în a doua zi de Crăciun, creştinii ortodocşi sărbătoresc Soborul Maicii Domnului. Este unul dintre cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Naşterea lui Iisus Hristos a fost sărbătorită ieri în întreaga ţară prin slujba liturghiei. La Catedrala Patriarhală din Bucureşti ea a fost oficiată de Părintele Patriarh Daniel împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. În cuvântul său, el a spus că Sărbătoarea Naşterii Domnului este şi sărbătoarea darurilor, aşa cum fiul Domnului a primit daruri de la cei trei magi de la Răsărit:
Patriarhul Daniel: Aurul este oferit pruncului Iisus, pentru că El este împărat, împăratul veacurilor. I se oferă tămâie pentru că este Dumnezeu şi aproape în toate religiile tămâia se aduce ca semn de rugăciune, de cinstire şi de mulţumire lui Dumnezeu. I se aduce ca unui Dumnezeu tămâie, dar i se aduce şi smirnă. Smirna era folosită pentru a pregăti ungerea celor morți. Aceasta înseamnă că împăratul, fiul lui Dumnezeu va trece prin moarte, pentru a dărui oamenilor învierea și viața veșnică./eradu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 decembrie