Vizita preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la Bucureşti, alături de Colegiul Comisarilor marchează, pe 10 ianuarie, preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, potrivit site-ului romania2019.eu, dedicat preşedinţiei române, lansat oficial ieri. În seara aceleiaşi zile, la Ateneul Român va avea loc concertul susţinut de Orchestra Uniunii Europene, formată din muzicieni din cele 28 de state membre, între care mai mulţi artişti români recunoscuţi internaţional. Dirijorul orchestrei va fi Ion Marin, iar corul Filarmonicii „George Enescu” va fi dirijat de Ion Iosif Prunner, coordonatorul său. Un concert inaugural al preşedinţiei române va avea loc şi la Bruxelles, pe 24 ianuarie, la Centrul Cultural Bozar, unde va evolua Orchestra Română de Tineret, condusă de Cristian Mandeal, cu un repertoriu alcătuit din lucrări ale unor compozitori români, între care George Enescu, Grigoraş Dinicu sau Eugen Doga./schelaru
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 decembrie)