George Ciamba despre preluarea de către România a preşedinţiei rotative a Consiliului UE

România preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, pentru prima oară de la aderare. Pe agendă sunt multe dosare complicate, ca Brexitul, migraţia sau viitorul buget multianual. Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a declarat în exclusivitate pentru Radio România Actualităţi că ţara noastră şi-a propus ca în aceste luni să obţină un cadru clar de negocieri pentru viitorul buget multianual, astfel încât în toamna viitoare să poată începe discuţiile în Consiliu.
George Ciamba: Să nu uităm că este vorba de 48 de iniţiative legislative care vor completa bugetul multianual. Nu este vorba numai de alocări de cifre; este vorba de, practic, cum vor fi folosiţi aceşti bani şi care sunt regulile care se supun pe tot setul de politici, că este foarte important să avem un anumit tip de cadru de negociere, pentru că vorbim de acest faimos nego-box pe care l-au făcut austriecii, care să fie cât mai clar şi cât mai restrâns, pentru că, practic, la momentul acesta, ceea ce primim de la preşedinţia austriacă este o chestiune care este doar o inventariere a tuturor problemelor şi conexiunilor care pot apărea sau pe care ţările membre le vor între diversele seturi de politici şi inclusiv în ceea ce priveşte setul de alocări./schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 decembrie)