Atac al talibanilor în nordul Afganistanului – cel puţin 20 de morţi

Autorităţi din nordul Afganistanului anunţă că cel puţin 20 de membri ai forţelor de securitate au fost ucişi în timpul unui atac coordonat lansat de talibani. Alţi peste 20 de ofiţeri de poliţie au fost răniţi în atacul comis în provincia Sar-e Pol Province. Corespondentul BBC transmite că oficiali afgani au transmis că, timp de mai multe ore, s-au dus lupte crâncene în districtul Sar-e Pol, dar şi în jurul capitalei provinciei, Sar-e Pol. Talibanii au luat cu asalt mai multe posturi de Poliţie, înfiinţate pentru a proteja micile puţuri petroliere din provincie. Un oficial local a transmis că talibanii controlează, încă, două posturi de control al Poliţiei. Acest ultim atac a fost comis în ciuda eforturilor depuse de SUA şi de ţările care se învecinează cu Afganistan de a aduce talibanii la masa negocierilor în vederea stopării conflictului./cstoica/lbadiu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 1 ianuarie