Primul concert al Orchestrei Simfonice Naţionale a României, la Miami

Mâine, 6 ianuarie, va avea loc, la Miami, primul concert al Orchestrei Simfonice Naţionale a României, cel mai cunoscut ansamblu simfonic românesc la nivel internaţional, într-o intensă serie de evenimente ce se vor desfăşura din Florida până la New York şi din Washington până în Detroit şi New Jersey. Orchestra, formată din unii dintre cei mai dotaţi tineri muzicieni români reuniţi şi în Orchestra de Tineret a României, va fi însoţită de directorul şi fondatorul acesteia, violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu. Toate concertele îl vor avea la pupitru pe cunoscutul dirijor româno-american Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai apreciaţi şefi de orchestră ai momentului – se precizează într-un comunicat al ICR New York. /eradu/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 ianuarie