Premierul francez, Édouard Philippe, a anunţat planurile de a interzice participarea la proteste neautorizate, în urma săptămânilor de violenţe din timpul demonstraţiilor „vestelor galbene”. Phillipe a declarat că guvernul va introduce legi care îi vor pedepsi pe cei care organizează proteste nedeclarate, pe cei care participă la ele şi persoanele care îşi acoperă feţele cu măşti. El a afirmat că pedepsele ar putea fi formate după modelul măsurilor existente împotriva huliganilor de la meciurile de fotbal. Sâmbătă, în timpul demonstraţiilor din Paris au fost incendiate motociclete şi baricade construite de protestatari. Doi lideri ai coaliţiei populiste de guvernare a Italiei, Matteo Salvini şi Luigi Di Maio, şi-au exprimat între timp susţinerea pentru demonstraţiile mişcării „vestele galbene”, afirmând că o nouă Europă este în curs de a se naşte./aionita/schelaru
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 ianuarie)