Avertizări ale MAE pentru cetăţenii care vor să călătorească în Austria şi în Grecia

În Austria este cod roşu de ninsori până vineri, atenţionează Ministerul de Externe. Potrivit meteorologilor, va ninge abundent şi se va depune strat consistent de zăpadă, iar acest lucru duce şi la pericol crescut de avalanşe. Sunt vizate mai multe landuri, precum Tirol, Salzburg sau Steiermark. Diplomaţia de la Bucureşti avertizează, totodată, că pot apărea blocaje în circulaţia rutieră, iar mai multe drumuri pot fi închise. O altă atenţionare de călătorie vizează Grecia, unde astăzi sunt aşteptate, în continuare, ninsori şi furtuni. Zonele afectate sunt: Epir, vestul Peloponezului, insulele Ionice, Tracia şi vestul Greciei Centrale./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 ianuarie