O fosilă de cerb preistoric deosebit de bine conservată a fost descoperită în nordul provinciei Buenos Aires, a anunțat Universitatea Națională din La Matanza. Fosila include elemente de dentiție, membre și coloana vertebrală, care reprezintă aproximativ 70% din animal. Descoperirea, anunțată de această universitate, a fost realizată de José Luis Aguilar, directorul Muzeului paleontologic din San Pedro, în nordul provinciei Buenos Aires, în timpul săpăturilor efectuate într-o zonă în care 24 de fosile de mamifere și reptile au fost deja descoperite în ultimii 17 ani. „Este surprinzător să vedem cum coloana și gâtul au rămas articulate ‘în poziția din timpul vieții'”, a explicat Luis Aguilar. Pe lângă dentiția aproape completă, au fost descoperite şi vertebre articulate, aproximativ douăzeci de coaste, centura pelviană, piciorul din față și o parte din femur. Fosila, care va fi supusă unor analize pentru a putea fi datată, aparține genului Morenelaphus, „din care până acum erau cunoscute doar resturi fragmentare”, a continuat cercetătorul. „Acest mic animal vine să ne ofere detalii despre o perioadă a preistoriei noastre în care mediul era destul de diferit de cel de astăzi”, a adăugat Luis Aguilar. /rcostea/ddaniela
www.lefigaro.fr – 9 ianuarie