Motto: „Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește datoria vieții. Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: „Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine !”, are drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi” – Ordinul de zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, 23 august 1917
Luni, 14 ianuarie, se împlinesc 125 de ani de la naşterea Ecaterinei Teodoroiu, cercetaşă şi participantă la Primul Război Mondial, unde s-a sacrificat eroic în bătălia de la Mărăşeşti, în momentul în care se afla în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române.
Povestea de viaţă a eroinei noastre este absolut reamarcabilă, deşi mai multe momente ale existenţei ei rămân încă neelucidate pe deplin. Vă invităm să descoperiţi amănunte despre copilăria ei, despre pregătirea pentru cariera de învăţătoare, despre cum a participat la înfiinţarea primelor organizaţii de cercetaşi din ţară, despe participarea ei ca asistentă medicală în Primul Război Mondial, despre moartea celor patru fraţi ai ei pe câmpul de luptă şi despre înrolarea ei ca voluntar – combatant în lupte, pentru a răzbuna moartea rudelor ei de sânge. Vom mai afla detalii despre perioada de prizonierat a Ecaterinei Teodoroiu, despre cum a fost rănită de două ori în lupte, despre decorarea ei de către regimul monarhic, avansarea în grad şi sacrificiul ei suprem.
* * * * *
Cătălina Vasile Toderoiu, pe numele ei, la naştere, a văzut lumina zilei la 14 ianuarie 1894, la Vădeni, astăzi cartier al municipiului Târgu-Jiu, într-o familie cu adânci rădăcini în agricultură, Elena şi Vasile Toderoiu, care a avut cinci băieţi – Nicolae, Eftimie, Andrei, Ion, Vasile – şi trei fete – Ecaterina, Elisabeta şi Sabina.
A parcurs studiile primare la şcoala din satul natal, apoi a studiat la şcoala din Târgu Jiu. Ulterior a învăţat la şcoala româno-germană din Târgu Jiu, pe care a absolvit-o în anul 1909. În această perioadă numele ei devine Ecaterina Teodoroiu, după ce documente militare ulterioare dar şi acte care îi atestă educaţia consemnează mai multe variante de nume – Lili Toderoiu, Lili Teodoroiu, sau alte forme asemănătoare.
S-a pregătit pentru o carieră de învăţătoare, motiv pentru care a urmat, la Bucureşti, un gimnaziu-pension, apoi a frecventat cursurile unei şcoli de infirmiere, absolvită în anul 1916. În această perioadă a intrat în contact cu primii cercetaşi din România, iar din anul 1913 face parte din organizaţia de cercetaşi denumită cohorta „Păstorul Bucur”, condusă de Arethia Piteşteanu.
În vara anului 1914, a revenit la Târgu Jiu, în perioada vacanţei, activând în cadrul cohortei de cercetaşi „Domnul Tudor”, până în august 1916, Ecaterina aflându-se, ocazional, la căpătâiul răniţilor ce se aflau în îngrijirea organizaţiei.
În octombrie 1916, Ecaterina a fost chemată la Bucureşti de către Regina Maria, iar la revenirea la Târgu Jiu, află că tatăl ei este luat prizonier iar doi dintre fraţi – unul sublocotenent de rezervă la Regimentul 7 Călăraşi şi celălalt locotenent în Regimentul 5 Vânători -, au murit pe câmpul de luptă.
La 6 octombrie 1916, după ce a aflat de moartea unui alt frate, caporal în Regimentul 18 Gorj, căzut în lupta de la Porceni, s-a înrolat ca voluntar tocmai în acel regiment din Gorj, pentru a participa la lupte.
În 10 octombrie 1916 a avut loc prima bătălie de la Jiu, iar trupele Armatei I Române, comandate de generalul Ion Dragalina, au respins o puternică ofensivă inamică, soldatul Ecaterina Teodoroiu aflându-se în primele linii ale frontului.
La 14 octombrie 1916, în timpul primei ofensive germane peste Munții Gorjului, Ecaterina a luat parte alături de populația civilă, cercetași și o companie de milițieni, la luptele de la Podul Jiului, contribuind la respingerea atacului unei companii bavareze inamice.
La 18 octombrie, în acelaşi an, în urma unei învăluriri – surpriză a inamicului, Ecaterina este luată prizonieră, însă dând dovadă de sânge rece, a împuşcat santinela germană care o însoţea, reuşind să evadeze alături de alţi combatanţi români aflaţi în situaţia sa.
În noiembrie, în luptele de la Filiaşi, este rănită de două gloanţe inamice la piciorul drept, iar după alte nouă zile, este din nou rănită la coapsă de spărturi de obuz. A urmat o perioadă de tratament, mai întâi la Craiova, apoi la Bucureşti şi Iaşi.
La ieşirea din spital a revenit pe front, în rândurile Companiei a 7-a, Regimentul 43/59 Infanterie, unde a îngrijit numeroşii răniţi ai companiei.
S-a deplasat la Iaşi, unde M.S. Regina a ascultat-o şi apoi a ordonat ca imediat să i se încarce sania cu 400 kg de sare de bucătărie şi câteva mii de ţigări pentru soldaţi, apoi a mers personal să distribuie toate acestea companiilor.
Într-un raport al comandantului Companiei a 8-a, Regimentul Gorj, se arată: „Nerămânându-i pe lume (n.r. Ecaterinei), după cum declară domnia sa, decât singurul frate din Compania a 8-a Regimentul 18 Gorj, se hotărî să lupte ca soldat lângă dânsul, spre a îmbărbăta pe soldaţi să-şi elibereze pe mama sa. Într-adevăr, în ziua de 16 octombrie 1916, dimineaţa, tocmai pe timpul loviturii furioase ce am dat cu Divizia noastră, distrugând Divizia 11 Bavareză, trecând să observ mersul luptei a Secţiei a II-a de Mitraliere a Regimentului 18 Gorj din compania ce comandam, am întâlnit în drum pe domnişoara Teodoriu Ecaterina cu fratele ei, care tocmai îi arăta cum se încarcă arma, ochirea şi punerea baionetei. Întrebând-o ce voieşte cu aceasta, mi-a răspuns că se duce la Schela să-şi scape pe mama sa. De aici înainte cercetaşa Teodoriu Ecaterina a luptat cu arma în mână lângă fratele său, constituind un adevărat exemplu eroic pentru soldaţi, alături de care a îndurat toate greutăţile şi de care nu s-a despărţit nici un moment, chiar când compania pornea la asaltul cu baioneta, după cum mi-au istorisit mulţi dintre oamenii companiei mele, în special sergentul Safta Pavel din Compania de Mitraliere, comandantul Secţiei a IV-a care a luptat mai ales în timpul retragerii din Oltenia, împreună cu Regimentul 18 Gorj … Ca o concluzie, părerea mea intimă în calitate de instructor al legiunii din care făcea parte, este că cercetaşa Teodoriu a fost o domnişoară corectă şi a dat dovadă de mult curaj, abnegaţie până la deznădejde şi iubire familiară, în plus convingerea îndeplinirii îndatoririlor conştiincioase a Legii Cercetaşilor, meritând toată admiraţia acestei Jeana d’Arc a noastre, ce se cuvine a fi recompensată, chiar dacă neseriozitatea vârstei sale încă fragede i-ar da aparenţa unei vivandiere din vechea armată franceză”.
Pentru meritele sale, Comandamentul Marii Legiuni a Cercetaşilor i-a decernat Ecaterinei Medalia „Virtutea Cercetăşească” de aur, iar la 16 martie 1917, la propunerea ministrului secretar de stat la Departamentul de Război, a fost distinsă cu Medalia „Virtutea Militară” de război clasa a II-a pentru „vitejia şi devotamentul ce a arătat pe câmpul de luptă, s-a distins în toate luptele ce Regimentul 18 Infanterie a dat cu începere de la 16 octombrie 1916, dând probe de vădită vitejie, mai ales în luptele ce s-au dat la 6 noiembrie 1916, în apropiere de Filiaşi. A fost rănită de un obuz la ambele picioare”.
A revenit pe front în vara anului 1917, când, la 20 august, Regimentul 43/59 Infanterie din care făcea parte ocupa poziţiile în tranşeele de pe Dealul Secului în zona localităţii Muncelu. În seara de 22 august, în cursul unui atac declanşat de Regimentul 40 Rezervă german şi respins de trupele române, Ecaterina Teodoroiu moare eroic, fiind împuşcată în inimă, în timp ce se afla în fruntea plutonului pe care îl comanda ca sublocotenent.
În Ordinul de zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, comandat de colonelul Constantin Pomponiu, la 23 august 1917, se consemna: ”În timpul ciocnirii de ieri, noaptea, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său lovită în inima ei generoasă de două gloanțe de mitralieră voluntara Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a. Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt „Eroina de la Jiu” și-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deșartă ambiție, numai din dragostea de a apăra pământul Țării acesteia cotropită de dușmani. Ecaterina Teodoroiu a fost la înălțimea celor mai viteji apărători ai Țării sale și i-a întrecut prin puterea cu care, înfrângând slăbiciunea femeiască, a știut să dovedească vigoarea bărbăției de trup și de suflet și calitățile întregi ale unui ostaș îndrăzneț, neobosit și plin de entuziasmul de a se face folositoare cu orice preț. Aceea care a luptat ca un viteaz din alte vremuri la Târgu Jiu, aceea care și-a desfășurat energia-i rară împotriva morții albe care a secerat pe camarazii ei bolnavi de tifos exantematic pornește din nou în luptă cu un avânt renăscut, cu nădejdea că va contribui și ea la opera cea mare a revanșei, la a cărei pregătire a luat parte foarte activă, conducând instrucția. A căzut înainte de a ajunge la țelul acestei revanșe. Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește datoria vieții. Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: „Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine !”, are drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi”.
Ecaterina Teodoroiu a fost înmormântată în comuna Fitioneşti din judeţul Putna, iar după încheierea războiului, a devenit o eroină a României Mari.
În iunie 1921, rămăşiţele sale pământeşti au fost mutate la Târgu Jiu într-un mausoleu din centrul oraşului.
Osemintele Ecaterinei Teodoroiu sunt îngropate chiar în centrul oraşului, în Piaţa Prefecturii. Mausoleul sub care Ecaterina Teodoroiu îşi doarme somnul de veci este realizat de artista Miliţa Pătraşcu, o ucenică a lui Brâncuşi, şi este din travertin italian, cu dimensiunile 2,90 pe 1,60 metri şi înălţimea de 2,10 metri. Are forma unui sarcofag şi este aşezat pe un postament cu trei trepte. Sunt realizate în basorelief scene din viaţa şi activitatea militară a Ecaterinei.
Începând cu anul 1938, casa familiei Teodoroiu, construită în 1884, a fost amenajată drept Casa memorială „Ecaterina Teodoroiu”.
În perioada de început a regimului comunist de la noi din ţară, statutul ei de eroină a fost extrem de redus, tocmai prin asocierea ei intenţionată cu regimul monarhic, ori cu clasa burgheziei.
După anul 1960, imaginea de eroină naţională a Ecaterinei Teodoroiu a revenit în prim-plan, fiind utilizată intensiv de către propaganda regimului, în anul 1978 realizându-se şi un film despre ea, intitulat chiar „Ecaterina Teodoroiu”, regizat de Dinu Cocea, după un scenariu de Mihai Opriş şi Vasile Chiriţă. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Stela Furcovici, Ion Lupu, Mihai Mereuţă, Ion Caramitru, Amza Pellea şi Ilarion Ciobanu.
După anul 1989, probabil din cauza utilizării imaginii Ecaterinei Teodoroiu de către propaganda comunistă, statutul său de eroină naţională a fost apreciat cu discreţie, total nemeritat conform mărturiilor istorice existente.
Acum, la mai bine de 100 de ani de la sacrificiul ei suprem, se cuvine să spunem că, deşi despre constribuţia sa la Primul Război Mondial s-au scris nenumărate cărți, studii și articole, nimic din toate acestea nu poate reda la adevărata dimensiune spiritul său de luptă, patriotismul şi puterea ei de sacrificiu. Ecaterina Teodoroiu a fost la înălțimea celor mai viteji apărători ai țării noastre, iar pentru dragostea de țară, pentru faptele de vitejie și simțul rar al datoriei, prin care și-a îndeplinit ceea ce socotea a fi misiunea ei, chiar cu preţul jertfei supreme, se cuvine să vărsăm măcar o lacrimă …
Răzvan Moceanu
