Theresa May recunoaşte că acordul său de Brexit este un compromis

Premierul britanic, Theresa May, a îndemnat parlamentarii care se opun proiectului său de acord pentru Brexit să îl analizeze pentru a doua oară, în lumina garanţiilor suplimentare oferite de înalţi oficiali ai Uniunii Europene, în privinţa controverselor legate de graniţa irlandeză. Acordul va fi supus votului crucial al parlamentului, marţi, însă chiar şi un ministru al guvernului a recunoscut că este puţin probabil ca acesta să fie aprobat. În faţa interpelării parlamentarilor, doamna May a recunoscut că acordul său este un compromis: „Însă, când vor fi scrise cărţile de istorie, oamenii vor analiza decizia de mâine a acestei camere şi se vor întreba: Am aplicat votul ţării privind retragerea din Uniunea Europeană? Am protejat economia, securitatea şi uniunea noastră? Sau am dezamăgit poporul britanic?”/mbrotacel/schelaru

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 14 ianuarie)