Ziua Culturii Naţionale şi inaugurarea unui nou lectorat de limbă română la Madrid

Reprezentanța Institutului Cultural Român de la Madrid, Ambasada României în Regatul Spaniei și Universitatea Complutense din Madrid, în colaborare cu Centrul Cultural „Casa de Vacas” și cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, organizează în data de 15 ianuarie evenimentul „Eminescu ieri și azi”, dedicat poetului Mihai Eminescu, evocându-se, dintr-o perspectivă multidisciplinară, personalitatea artistică a poetului naţional la 130 de ani de la moartea acestuia. Acest eveniment marchează, totodată, inaugurarea Lectoratului de Limbă Română la Universitatea Complutense din Madrid.

Viața și opera poetului vor fi rememorate de către profesorul universitar și traducătorul poeziilor lui Mihai Eminescu, José Manuel Megías, dar și printr-un recital de poezie de Mihai Eminescu, în spaniolă, cu proiecția versurilor în limba română, în interpretarea actorului Ramiro Melgar și un recital de nai în interpretarea artistei Mariana Preda. La final, va avea loc proiecția documentarului „Eminescu, Veronica, Creangă”, primul scurtmetraj despre prietenia dintre Mihai Eminescu, Ion Creangă și Veronica Micle, realizat de Octav Minar în 1914.

La eveniment vor participa doamna Gabriela Dancău, Ambasadorul României în Regatul Spaniei, doamna Daiana Theodora Cuibus, Directorul General al Institutului Limbii Române, doamna Isabel Durán Giménez-Rico, Vice-Rectorul pentru Relații Internaționale și Cooperare al Universității Complutense din Madrid și domnul Eugenio Ramón Luján Martínez, decanul Facultății de Filologie din cadrul Universității Complutense din Madrid.

15 ianuarie 2019, ora 19:00, Centrul Cultural „Casa de Vacas” din Madrid

Pentru mai multe detalii:  
Instituto Cultural Rumano de Madrid

Plaza del Cordon no. 1, bajo dcha.,

28005, Madrid

Tel.: +34 917 589 566

Fax.: +34 915 590 135

www.icr.ro/madrid/