La Paris, a avut loc aseară vernisajul expoziţiei artistului plastic clujean, Mircea Cantor. Evenimentul face parte din seria de manifestări prilejuite de sezonul cultural Franţa – România.
O corespondenţă de la Paris, semnată de Daniela Coman:
Reporter: Foarte sensibil la tradiţiile populare româneşti. Mircea Cantor expune la Muzeul Vânătorii şi Naturii din Paris desenele sale inspirate din măştile purtate de colindătorii dn satele româneşti de Anul Nou. Desenele sale sunt însoţite de 100 de exponate trimise la expoziţie de Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, despre care vorbeşte chiar artistul:
Mircea Cantor: Am putut să aducem obiecte de patrimoniu foarte importante. Să zicem în premieră, ar trebui să avem grijă de acest patrimoniu care e pe cale să dispară în România. Dincolo de asta, expoziţia se articulează şi în jurul unor lucrări făcute special, de-ale mele, după aceea este expoziţia cu camera de oaspeţi, unde am invitat o bună parte de artişti de pe scena clujeană şi cu un parcurs foarte divers, cu inserturi în colecţia muzeului. Expoziţia va fi vizibilă până în 31 martie.
Reporter: Vă amintim că sezonul Franţa-România înseamnă aproape un an de evenimente culturale, economice, sociale, organizate împreună de cele două ţări, pentru a marca sfârşitul Primului Război Mondial şi Centenarul Statului Modern Român./aburtica/aionescu/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -15 ianuarie