Cum era şi firesc, presa internaţională acordă largi spaţii votului din Parlamentul britanic, soldat cu un eşec usturător pentru premierul Theresa May. THE TELEGRAPH titrează: „Umilinţă pentru premier: vot covârşitor al parlamentarilor împotriva acordului şi moţiune de neîncredere depusă de opoziţie”. „Theresa May suferă o înfrângere zdrobitoare în privinţa planului său de Brexit”, semnalează Financial Times, amintind că este „cea mai usturătoare înfrângere suferită vreodată de guvern – la o diferenţă de 230 de voturi”. La rândul său, New York Times scrie că acordul May a eşuat în Parlamentul de la Londra, sporind haosul politic cu doar zece săptămâni înainte de ieşirea programată a Marii Britanii din UE”. Spicuim alte câteva titluri din marile cotidiene europene: „Brexit, ziua judecăţii” (La Repubblica), „Ora adevărului în Parlamentul britanic” (Le Figaro), „Parlamentul britanic zdrobeşte decisiv acordul privind Brexitul” (Frankfurter Allgemeine Zeitung).
În ceea ce îi priveşte pe membrii UE, neputincioşi în faţa votului britanic, după cum remarcă LE MONDE, aceştia s-au declarat deschişi faţă de o amânare a Brexitului, pentru a evita un «no deal» la 29 martie. Cu binecunoscutul umor britanic, The Guardian se pune în pielea celor 27: „O solicitare politicoasă din partea Europei: treziţi-ne când veţi şti ce vreţi de la Brexit! Şi scuzaţi-ne dacă ceea ce voi numiţi „vot semnificativ” nu reuşeşte să ne emoţioneze”. Într-o declaraţie de ultimă oră, preluată de Reuters, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, afirmă: „Am luat notă cu regret de rezultatul votului din această seară. Credem că a crescut riscul unei retrageri dezordonate a Marii Britanii din UE”.
Momente istorice şi în Franţa, unde preşedintele Emmanuel Macron a lansat ceea ce presa a numit „le grand debat” – marea dezbatere naţională – o largă consultare populară care să răspundă la criza vestelor galbene, care durează de aproape trei luni, anunţă Le Monde pe prima sa pagină, precizând că în spaţiul public vor fi luate în discuţie patru mari teme: puterea de cumpărare; fiscalitatea; democraţia; mediul. Cetăţenii şi comunităţile se vor putea pronunţa public pe marginea acestora, existând spaţii virtuale special create de guvern, precizează Le Point, pentru care acţiunea este plină de bune intenţii, dar nu se ştie încă ce surprize va aduce în spaţiul public. Mai sceptic, Liberation crede că este vorba de „o acţiune de seducţie a preşedintelui în faţa aleşilor locali” şi citează, uşor maliţios, o declaraţie a liderului de la Elysee: „În patria Luminilor şi a Revoluţiei, se joacă reinventarea democraţiei”. „Prea profetic pentru gustul nostru”, conchide cotidianul de stânga.
După ameninţările neaşteptate ale preşedintelui american la adresa Turciei, avertizată că SUA îi vor distruge economia dacă îi atacă pe luptătorii kurzi, Washington Times scrie că secretarul de stat Mike Pompeo încearcă să calmeze spiritele, explicând că este vorba de sancţiuni ce „ar putea fi impuse Ankarei” dacă va ataca kurzii din Siria, aliaţii Statelor Unite în lupta cu ISIS. Pe acest subiect, cotidianul turc MILLIYET titrează ironic: „Acesta este Trump, vorbeşte aiurea!”, şi continuă: „Ameninţarea lansată de preşedintele SUA, Donald Trump, la adresa Turciei, ne arată următoarea realitate: orice lider care se respectă nu numai că nu ar folosi o asemenea expresie împotriva aliaţilor, dar nu s-ar adresa astfel nici măcar împotriva unui inamic”. Din NEW YORK TIMES aflăm că Trump a discutat cu consilierii săi anul trecut despre posibila retragere a SUA din NATO. „Puţine lucruri sunt dorite mai fierbinte de preşedintele Vladimir Putin decât şubrezirea NATO, alianţa militară care a descurajat agresiunea rusească timp de 70 de ani. O măsură de retragere din alianţa constituită în anul 1949 ar fi unul din cele mai păguboase lucruri pe care l-ar putea face orice preşedinte pentru interesele SUA”, a declarat Michèle A. Flournoy, subsecretar al apărării în timpul preşedintelui Barack Obama, citat de New York Times.
Presa internaţională reţine discursul premierului român Viorica Dăncilă în faţa Parlamentului European. „Marţi, premierul român s-a bucurat de o primire critică în Legislativul european cu ocazia dezbaterii referitoare la programul următoarelor luni, citim în publicaţia belgiană L’Avenir. Chiar dacă motto-ul ales de România – coeziunea – este unul benefic, „noi suntem îngrijoraţi în privinţa sistemului judiciar din ţara dumneavoastră”, a subliniat parlamentarul german Udo Bullmann, liderul al grupului socialist căruia îi aparţine şi partidul doamnei Dăncilă. O altă publicaţie de la Bruxelles, L’Echo, notează că debutul premierului român în Legislativul european a fost „nu atât o probă de foc, cât un duş rece”, amintind de faptul că liderul liberalilor europeni, Guy Verhofstadt, s-a arătat neliniştit de proiectele de reformă a justiţiei ale Bucureştiului şi de nerespectarea independenţei mass media şi a ONG-urilor, avertizând că guvernul urmează calea Poloniei şi a Ungariei. Replica doamnei Dăncilă nu a întârziat să apară, cerând ca România să nu fie pusă în acelaşi coş cu aceste două ţări, după cum menţionează cotidianul belgian L’Echo.
(R. Lambru – RADOR)