Republica Moldova este una din priorităţile majore ale Preşedinţiei române la Consiliul Uniunii Europene, a declarat, astăzi, la Chişinău, ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, în cadrul unei conferinţe comune de presă cu omologul său moldovean, Tudor Ulianovschi. Şefii celor două diplomaţii au salutat dezvoltarea relaţiilor bilaterale, iar Teodor Meleşcanu a dat asigurări că România va fi în continuare cel mai important avocat al cauzei Republicii Moldova. Cristina Popuşoi, de la Radio Chişinău, relatează.
Corespondență din Chișinău – Reporter: Cristina Popușoi: Teodor Meleșcanu a declarat că Președinția Română la Consiliul Uniunii Europene și-a propus un calendar ambițios de reuniuni pe domeniul parteneriatului Estic, din care face parte și Republica Moldova, prin care dorește să realizeze avansarea unor obiective concrete, sectoriale, care să apropie statele partenere de Uniunea Europeană.
Totodată, șeful diplomației române a reconfirmat susținerea pentru parcursul european al Republicii Moldova și a îndemnat autoritățile de la Chișinău să continue realizarea angajamentelor asumate prin acordul de asociere și să realizeze reformele necesare. El a salutat și modul în care se dezvoltă relațiile dintre cele două state, pronunțându-se pentru consolidarea investițiilor românești în Republica Moldova.
Mandatul Președinției române la Consiliul Uniunii Europene va constitui un imbold pentru Republica Moldova să continue cu perseverență parcursul său european – a afirmat, la rândul său, șeful diplomației de la Chișinău, Tudor Ulianovschi. El a apreciat susținerfea pe care o acordă România pentru implementarea agendei europene la nivel politic și practic. Teodor Meleșcanu întreprinde astăzi o vizită la Chișinău cu ocazia marcării în Republica Moldova a Zilei diplomatului. El a fost decorat de Ministerul Afacerilor Externe și integrării europene de la Chișinău, cu medalia ‘Meritul diplomatic’./fdoman/sdm2
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 ianuarie