Zeci de persoane şi-au pierdut viaţa în urma exploziei unei conducte petroliere, în Mexic

Autorităţile din Mexic au comunicat că cel puţin 66 de persoane şi-au pierdut viaţa, după ce o conductă petrolieră a explodat, în statul Hidalgo. Alte câteva zeci de persoane au fost rănite în urma deflagraţiei produse vineri noaptea, în timp ce sute de oameni colectau combustibil de la conducta perforată. Preşedintele Mexicului, Andrés Manuel López Obrador, a promis că va intensifica eforturile pentru a pune capăt furtului de combustibil. „Decât să renunţăm la strategia de a lupta împotriva ilegalităţilor şi a furtului de combustibil, aceasta va fi întărită. Vom continua până când aceste practici vor fi eradicate, oferind opţiuni, oferind oamenilor alternative aşa încât să nu mai fie nevoiţi să recurgă la astfel de metode”, a spus preşedintele. Potrivit companiei petroliere de stat PEMEX, conducta care a explodat fusese perforată şi i se ataşase ilegal un robinet./mbrotacel/dstanesc

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 ianuarie)