Îngrijirea pe timp de iarnă a câinilor, pisicilor și a altor animale de companie
- În România, mulți câini încă mai sunt ținuți în lanț sau în grădină. PETA recomandă să adăpostiți câinii în casă sau în anexele casei, magazii, hambare. Dacă acest lucru nu este posibil, totuși, prietenii cu patru picioare ar trebui să aibă cel puțin acces la un adăpost construit din material termoizolant, suficient de încăpător pentru a se putea mișca și culca și în care pot păstra interiorul cald prin căldura corpului lor. Cuștile câinilor trebuie să fie căptușite cu paie sau pături calde. În plus, trebuie să se verifice în permanență dacă apa și hrana nu sunt îngheţate.
- Pisicile ţinute afară sau pisicile fără stăpân îngheață dacă nu au un adăpost: Hambarele, șoproanele, garajele sau pivnițele lăsate deschise pot salva acum vieți. Cu cât mai mulți oameni oferă acest mic ajutor, cu atât mai multe animale vor putea ieși din iarnă. Desigur, ideal ar fi să permiteţi pisicilor, pe cât posibil, să aibă acces în casă..
- Animalele cele mai afectate de frig sunt câinii și pisicile fără adăpost, iar multe dintre ele mor de foame și de frig la temperaturi negative. Ca urmare, oamenii ar trebui să fixeze ușile de intrare ale blocurilor de apartamente astfel încât animalele să poată intra în scară pentru a evita moartea prin îngheț. Păturile și alimentele puse la dispoziția animalelor cresc foarte mult șansele acestora.
- Chiar și păsările suferă de foame atunci când totul este înghețat. O căsuță pentru păsări cu mâncare specială îi ajută pe prietenii cu pene în timpul sezonului înghețat. Trebuie să se asigure, de asemenea, accesul animalelor la apă, punând la îndemână un castronel nemetalic cu apă și spărgând gheața de la suprafața apei de două ori pe zi.
- Iepurii au nevoie de mișcare atunci când este frig! Chiar și în timpul iernii, rozătoarele ținute în aer liber au nevoie să se miște într-un spațiu adăpostit pentru a se încălzi. Adăpostul izolat trebuie căptușit cu paie, iar apa trebuie schimbată de mai multe ori pe zi, deoarece îngheață foarte repede. Același lucru se aplică și alimentelor proaspete – prea multă mâncare înghețată poate cauza disconfort gastrointestinal.
Sfaturi pentru hrănirea şi îngrijirea animalelor de interes economic, care trăiesc afară
- Un adăpost adecvat împotriva intemperiilor trebuie să fie impermeabil la ploaie, viscol și zăpadă și trebuie să aibă o suprafață termoizolantă. Important este ca adăpostul să fie închis pe trei laturi, pentru a împiedica animalele să răcească și să se ude în timpul precipitațiilor. Un strat gros de paie pe podea izolează împotriva frigului de pe pământ.
- La fel de important în timpul iernii este o sursă de apă protejată împotriva înghețului. De exemplu, în timpul iernii caii au nevoie de multă apă, la fel ca și vara: între 30 și 60 de litri pe zi.
- Pentru ca organismul să poată produce căldură, animalele trebuie să mănânce suficient, prin urmare trebuie să aibă în permanență fân la dispoziție. Resturile de iarbă înghețată de pe pășune cauzează probleme și sunt adesea necorespunzătoare pentru acoperirea nevoilor de calorii în timpul iernii.
- Dacă înghețul este iminent și există un țarc cu noroi, caii, oile și celelalte animale similare trebuie neapărat să fie ținute departe de acesta, deoarece în caz contrar există risc de rănire. O podea mereu umedă și noroioasă poate duce, de asemenea, la boli ale ghearelor și copitelor.
- Animalele trebuie controlate în mod regulat pentru a detecta semne de boală. Primele indicii de boală pot fi scăderea consumului de alimente, modificări comportamentale, secreții nazale sau tuse. Dacă observați aceste simptome, consultați imediat medicul veterinar.