Luni, 21 ianuarie
– Manifestări organizate de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (ian. – iun. 2019)
* Reuniunea informală a directorilor generali pentru Afaceri Europene – ora 9:00, la Palatul Parlamentului (21 – 22 ian.)
* Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, participă la reuniunea membrilor Conferinței comisiilor parlamentare de afaceri europene din parlamentele naționale din UE (COSAC), organizată la București în cadrul Președinției române a Consiliului UE, în zilele de 20 şi 21 ianuarie. La reuniune vor fi prezenți reprezentanți din toate statele membre ale UE, precum și membri ai Parlamentului European – ora 11:30, în Sala A.I. Cuza de la Palatul Parlamentului. Din program:
- Înaltul oficial european va susține un discurs despre viitorul politicii de dezvoltare regională în deschiderea sesiunii cu tema „Creșterea coeziunii și asigurarea convergenței prin intermediul instrumentelor Cadrului Financiar Multianual”
* Conferinţă de presă în cadrul căreia Maria Mădălina Turza, preşedintele Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD), îşi anunţă candidatura ca independent la alegerile pentru Parlamentul European – ora 11:00, la sediul Pyramid Learning Center, Str. Justiţei nr. 18
* Timişoara: Reuniune a Grupului de lucru experți privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (EGMIT) – ora 9:00, la Consiliul Județean Timiș, Bd. Revoluției din 1989 nr. 17 (21 – 22 ian.)
* Bruxelles: Reuniune a Consiliului Afaceri Externe din cadrul UE – în clădirea Justus Lipsius, cu participarea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleşcanu
* Bruxelles: Participarea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, la cea de-a 22-a Reuniune Ministerială UE-ASEAN
* Bruxelles: Participarea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, la Reuniunea Ministerială UE- Uniunea Africană
* Primirea de către secretarul de stat, Maria Magdalena Grigore, a directorului pentru afaceri globale din cadrul OCDE, Andreas Schaal – ora 14:00
* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 400 milioane lei
* Şedinţa Biroului Executiv al Partidului Naţional Liberal – ora 12:00, la Palatul Parlamentului, sala grupului parlamentar al PNL
* Sibiu: Conferinţă de presă susţinută de membri PSD Sibiu, cu participarea lui Codrin Ştefănescu, secretar general, Nicolae Avram, preşedinte PSD Sibiu, Pavel Bichicean, secretar executiv al PSD Sibiu, Cătălin Stanciu, preşedinte Organizaţiei Municipale PSD Sibiu şi Mihai Macaveiu, preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Mediaş
* Constanţa: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu – ora 12:00
* Hunedoara: Primăria Municipiului Hunedoara organizează, de la ora 11:00, o ceremonie de comemorare a atletei Maria Cioncan. Comemorarea va avea loc la bustul regretatei sportive, situat lângă Parcul Corvin, unde va avea loc o slujbă de pomenire și se vor depune coroane de flori. Maria Cioncan, Cetăţean de Onoare al municipiului Hunedoara, a decedat pe data de 21 ianuarie 2007, într-un accident de maşină în Bulgaria
* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat pentru astăzi, judecarea apelului în dosarul DGASPC Teleorman, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare
* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat pentru această dată judecarea apelului DNA în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost achitat în primă instanţă pentru mărturie mincinoasă
* Întâlnire de lucru cu autorităţile şi organizaţiile cu tema „Reducerea numărului de animale abandonate şi în impas din Municipiul Bucureşti şi din judeţul Ilfov”, organizată de Asociaţia „Cuţu, cuţu” – ora 10:00, la Hotel Ambasador
* Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) deschide sesiunile de primire a proiectelor de investiții în arealul ITI – Delta Dunării (Instrumentul Teritorial Integrat – Delta Dunării) pentru dezvoltarea infrastructurii de bază și pentru protejarea patrimoniului cultural, finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Cele două sesiuni se vor desfășura în perioada 21 ianuarie, ora 9:00 – 30 aprilie, ora 16:00 și vor avea o alocare financiară de 16.777.774 euro pentru submăsura 7.2 – Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, iar pentru submăsura 7.6 – Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural, de 4.990.902 euro
* Bursa de Valori Bucureşti şi Operatorul Pieţei de Energie OPCOM vor prezenta proiectul de colaborare în ce priveşte implementarea pe piaţa de energie şi cea de capital din România a serviciilor de contraparte centrală – ora 9:30, la sediul BVB
* Conferinţă de presă organizată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România – ora 10:00, la sediul CNIPMMR din Piaţa Valter Mărăcineanu, nr. 1-3, etaj 1, Sala Protocol
* Evenimentul „Consorţii de Export. Pledoarie pentru alianţe între exportatori cu obiective comune”, organizat de USH Pro Business – ora 10:30, Str. Nicolae Iorga nr. 34-36
* Conferinţă de presă în cadru căreia va fi prezentat primul proces câştigat în acest an, prin ordonanţă preşedinţială, pentru un pacient – ora 11:00, la sediul Alianţei Pacienţilor Cronici din România – APCR, Str. Thomas Masaryk nr. 3
* Oficializarea recordului mondial obţinut de Teatrul Excelsior pentru cea mai mare gradenă rotativă din lume, construită special pentru spectacolul „Vlaicu Vodă” – ora 12:30, la Teatrul Excelsior
* Cercul Militar Naţional şi Ansamblul Artistic al Armatei prezintă un spectacol de muzică populară, ușoară, clasică și intrumentală, ocazionat de „Ziua Unirii Principatelor Române” (24 ian.) – ora 18:00, la Sala “Eusebiu Ștefănescu”
* Recital de muzică și poezie „Eu rămân ce-am fost: romantic!”, dedicat poetului Mihai Eminescu; regia: Cristina Lascu; în colaborare cu fundația „Elena Mustatza” – ora 18:15, la Casa de cultură “Friedrich Schiller”, Sala 1, Str. Batiștei nr.15
* Cu ocazia Zilei Culturii Maghiare (22 ian.), de la ora 19:00, în sala de spectacole a Institutului Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti are loc spectacolul Teatrului Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc, pus în scenă de către Pásztor Márk. Spectacolul este bazat pe cel de-al cincilea album al lui Cseh Tamás, intitulat „Trecerea Frontului”, care spune povestea lui Vízi Miklós și Ecsédi Tamás
* Are loc spectacolul „Artists Talk”, în regia Gianinei Cărbunariu – ora 20:00, la Sala Mare Arcub
* Brașov: Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov, în colaborare cu Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântul Gheorghe și Casa Memorială „Romulus Cioflec” Araci, organizează evenimentul cultural-literar „Sub semnul culturii naționale”, dedicat Zilei Culturii Naționale (15 ian.) – ora 14:00, la sediul muzeului din Piața Sfatului nr. 25. Programul cuprinde lansări de carte, intermezzo muzical și un recital al poetului brașovean Adrian Munteanu
* Focşani: Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” prezintă, în perioada 21 ianuarie – 3 februarie, expoziţia foto-documentară intitulată „Focşanii Moldoveni şi Focşanii Munteni”, expoziţie dedicată celor 160 de ani de la Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza – ora 9:00
* Jud. Harghita: Biblioteca Judeţeană „Kájoni János” sărbătoreşte Ziua Culturii Naţionale, în localităţile Subcetate şi Miercurea Ciuc. Invitaţii, echipa proiectului CLIP LIT Carte în 7 Arte, iniţiat şi derulat de către Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu”, Braşov, vor promova în mod inovativ literatura română contemporană pentru tineret în rândul publicului cititor din localităţile judeţului Harghita. Prezentarea va fi urmată de dezbaterea „Lectura, pro şi contra”, în cadrul căreia vor fi premiate cele mai inspirate intervenţii. Premiile constau în cărţi de literatură română contemporană şi Marele Premiu Clipul/Clipa De Literatură. Din program:
- Subcetate – ora 11:30, la Liceul „Miron Cristea”
- Miercurea Ciuc – ora 15:00, la Biblioteca Judeţeană „Kájoni János”
* Reşiţa: Evocarea ziaristului Mihai Eminescu – eveniment organizat de Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici” din Caraş-Severin – ora 17:00, la Biblioteca Germană din Reşita
* Sibiu: Stagiunea ICon Arts revine în acest sezon la Biblioteca ASTRA printr-un concert susținut de Koszika & The HotShots – ora 19:00
* În sferturile de finală ale Cupei României la volei masculine are loc meciul: CSM Bucureşti – CSM Arcada Galaţi – ora 18:00
* Echipele din Liga I de fotbal se pregătesc pentru partea a doua a sezonului
- meci amical FC Viitorul – Velje (la Sueno Belek/Turcia – ora 11:00)
- meci amical FC Viitorul – Lechia Gdansk (Titanic Belek/Turcia – ora 17:00)
- meci amical Gaz Metan Mediaş – FC Daejeon Citizen (în Turcia)
- meci amical FC Botoşani – FC Orenburg (în Turcia)
- meci amical Poli Iaşi – Dinamo Zagreb (în Turcia)
* Au loc meciuri în Erste Liga la hochei pe gheaţă:
- DEAC Debrecen – ACSH Gheorgheni – ora 19:00
- Corona Braşov – Sport Club Miercurea Ciuc – ora 18:00
* Elveţia: Dumitru Graur, preşedintele Asociaţiei Presei Sportive din România, se numără printre finaliştii de la secţiunea Editorial ai AIPS Sport Media Awards, concurs adresat jurnaliştilor sportivi din întreaga lume. Dumitru Graur s-a înscris în concurs cu un editorial purtând titlul „Lacrimile unui comentator bătrân”, publicat în numărul 57 (iunie 2018) al revistei „Sport în România”, editată de APSR. Ceilalţi doi finalişti de la secţiunea Editorial sunt Igor Rabiner (Sport Express – Rusia) şi Oliver Brown (The Daily Telegraph – Marea Britanie). Dumitru Graur a fost invitat la festivitatea de premiere, care va avea loc astăzi, la Beau-Rivage Palace Hotel din Lausanne
* Melbourne, Australia: Jucători români la turnee internaţionale de tenis:
- Simona Halep – Serena Williams (nu înainte de ora 10:00), în optimi la Australian Open
- Filip Jianu – Connor Thomson, în turul al doilea al juniorilor la Australian Open
* În această dimineață se va produce o eclipsă totală de Lună, care va fi vizibilă și din țara noastră şi va începe la ora 4:36, când Luna va începe să intre în penumbra Pământului, maximul eclipsei producându-se la ora 7:12. Faza de totalitate a eclipsei se va termina la ora 7:43, când Luna va începe să iasă din conul de umbră a Pământului. Următoarea și singura eclipsă de Lună care va mai fi vizibilă anul acesta va avea loc pe 16 iulie 2019, dar va fi una parţială
* * * * *
– Bruxelles: Reuniune a miniştrilor de finanţe din zona euro
– Bruxelles: Reuniune a Eurogrup
– Bruxelles: Briefing de presă al comisarului european pentru energie, Maros Sefcovic, pe tema discuţiilor privind exporturile de gaz rusesc către Ucraina
– Bruxelles: Cea de-a şasea reuniune privind reforma drepturilor de autor în Uniunea Europeană
– Luxemburg: Eurostat publică date privind datoria guvernamentală în trimestrul III din 2018 şi date despre deficitul guvernamental în trimestrul III din 2018
– Strasbourg: Sesiunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care va include, printre altele, două dezbateri comune, prima, asupra serviciilor publice de mass-media în contextul dezinformării, propagandei și a libertăţii presei, ca o condiție pentru alegeri democratice şi o a doua, care se va concentra asupra discriminării în accesul la locuri de muncă și a necesităţii unei forțe de muncă, inclusiv a persoanelor cu handicap (21 – 25 ian.)
– Strasbourg: Grupul de experți pentru lupta împotriva violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (GREVIO) din cadrul CoE va publica rapoartele de evaluare privind Portugalia și Suedia
– Versailles, Franța: Președintele francez, Emmanuel Macron, participă la summitul „Alege Franța”
– Londra: Premierul britanic, Theresa May, va prezenta „Planul B” privind Brexitul, în Parlamentul britanic
– Londra: Guvernul britanic lansează aplicaţia mobilă pentru cererile de reşedinţă după Brexit
– Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele uzbek, Shavkat Mirziyoyev, susţin o conferinţă de presă comună, înaintea unei întrevederi oficiale
– Berlin: Președintele german, Frank-Walter Steinmeier, îl întâmpină cu onoruri militare pe președintele Republicii Uzbekistan, Shavkat Mirziyoyev, aflat într-o vizită în Germania – la Bellevue Palace din Berlin (21 – 22 ian.)
– Davos, Elveția: Președintele american, Donald Trump, sosește la Davos, pentru a susţine un discurs în cadrul Forumului Economic Mondial
– Moscova: Vizita premierului japonez, Shinzo Abe, în cadrul căreia va avea întrevederi cu preşedintele rus, Vladimir Putin
– Moscova: Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, primeşte vizita noului emisar pentru Siria, Geir Pedersen
– Davos: Conferinţă de presă susţinută de Christine Lagarde, directorul general al FMI, asupra Raportului FMI „Economic Outlook Update”
– Davos: Fondul Monetar Internaţional publică previziunile sale privind creşterea economică mondială
– Frankfurt: Conferinţă anuală de presă a membrilor sindicatului german din domeniul metalurgiei – IG Metall
– Eilat, Israel: Inaugurarea noului aeroport internaţional Ramon, în apropiere de Marea Roşie
– Farafenni, Gambia: Inaugurarea unui pod strategic peste fluviul Gambia, care facilitează tranzitul între Nordul şi Sudul Senegalului
– Manilla: Referendum regional pentru aprobarea unei legi care să consolideze autonomia minorității musulmane din sudul Filipinelor
– Ciudad de Mexico: Sunt publicate statisticile privind criminalitatea în 2018
– Paris: Ceremonie de acordare a stelelor Michelin
– Minsk: Campionatele Europene de patinaj artistic (21 – 27 ian.)
– Paris: Defilări de modă Haute Couture (21 – 24 ian.)
– Eclipsă totală de Lună, vizibilă în totalitate în America de Nord şi America de Sud precum şi la cele mai nordice latitudini şi pe coasta atlantică a Europei
Marţi, 22 ianuarie
* Aachen, Germania: Preşedintele Klaus Iohannis participă la ceremonia de semnare a Tratatului de cooperare şi integrare franco-german, la invitaţia cancelarului german Angela Merkel şi a omologului său francez, Emmanuel Macron. Mai participă preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, precum şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker
– Manifestări organizate de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (ian. – iun. 2019)
* Bruxelles: Reuniune a Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) – în Clădirea Justus Lipsius
* Dezbaterea prilejuită de deschiderea conferinţei internaţionale „Energy poverty, clean energy, and the European energy divide”, organizată de Universitatea Babeş-Bolyai, prin Centrul pentru Studiul Democraţiei, în parteneriat cu ANRE, cu sprijinul Reprezentantei CE şi al ENEL Romania – ora 14:00, la sediul Reprezentantei Comisiei Europene la Bucureşti
* Constanţa: Începând cu ora 12:00, va avea loc evaluarea activităţilor desfăşurate de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Tomis Constanţa în anul 2018
* Panama: La Ziua Mondială a Tineretului (ZMT) care va avea loc în Panama, în perioada 22-27 ianuarie, tinerii din România vor participa organizaţi într-un singur grup, naţional. Din partea Diecezei Romano-Catolice de Timișoara vor participa la această întâlnire Pr. Tiberiu Szabó, responsabil diecezan pentru pastorația tineretului, Pr. Tamás Bene paroh de Cenad și un grup format din 8 tineri
- Reşiţa: Vernisajul expoziției filatelice dedicate Zilei Mondiale a Tineretului Catolic (ediția a XXXIV-a), din colecția Erwin Josef Ţigla – 6 – ora 16:00 la Centrul German „Alexander Tietz“ Reșița. Tot în cadrul aceleiași manifestări va avea loc și vernisarea expoziției de fotografii dedicată Zilelor Mondiale a Tineretului Catolic (ediția a XXXIV-a), imagini din colecția dr. Alexander Erwin Ţigla, realizate cu prilejul ultimelor ediții ale Zilelor Mondiale a Tineretului Catolic
* Sibiu: Conferinţă de presă cu tema „Sinteza activităţii Casei de Asigurări de Sănătate Sibiu în anul 2018” – ora 11:00, la CAS Sibiu
* Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră absolută, astăzi, de la ora 20:00, la Radio România Cultural, o nouă producție realizată în cadrul proiectului “Scriitori Români Interbelici şi Marea Unire”: George Topîrceanu – Amintiri din Marele Război. Scenariu radiofonic de Ema Stere după “Amintiri din luptele de la Turtucaia” și “Pirin Planina” de George Topîrceanu. Regia artistică: Attila Vizauer
- Spectacolul va putea fi audiat în avanpremieră astăzi, de la ora 17:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, Str. Nicolae Creţulescu nr. 8
* Cenaclu literar „Arena literară”: „Poetul Național Mihai Eminescu și Cultura Națională”; prezintă: Nicolae Roșu și prof. univ. dr. Nicolae Georgescu – ora 15:30, la Casa de cultură “Friedrich Schiller”, Sala 1, Str. Batiștei nr.15
* Biblioteca Metropolitană București prezintă „Mica Unire Muzicală”, un concert de muzică clasică românească dedicat Unirii Principatelor Române – ora 17:30, la Sediul Central din Str. Tache Ionescu nr. 4. Programul este susținut de sopranele Manuela Mocanu și Alina Bottez, basul Ștefan Cârstea și baritonul Eugen Secobeanu, artiști în cadrul proiectului permanent al BMB – „Opera la bibliotecă”, alături de actrița Crenguța Hariton
* Concert susţinut de trupa finlandeză Amorphis, formaţia suedeză Soilwork şi ucrainenii de la Jinjer, în deschidere fiind invitat grupul german Nailed to Obscurity – ora 18:00, la Arenele Romane (cort încălzit)
* Conferinţa cu tema “Leonardo da Vinci – de la Ştiință la Artă” – ora 18:30, la Institutul de Management al Artei. Invitat principal este Lucica Virginia Bianchi, cercetător al operei lui Leonardo da Vinci la Veneranda Biblioteca Ambrosiana Milano
* „Valurile/Las Olas”, cel mai recent film al argentinianului Adrián Biniez, va rula de la 18:30, la Cinema Elvire Popesco
* Muzeul Municipiului București organizează vernisajul expoziției „Benzi desenate de Valentin Tănase” – ora 18:30, la Palatul Suțu, Bd. I.C. Brătianu nr. 2
* În cadrul „Stagiunii de marți seara” va avea loc un recital de violoncel susţinut de Radu Croitoru – violoncel şi Stanislav Jar – pian – ora 19:00, la Ateneul Român, Sala mică
* Concert susţinut de artistul Horia Brenciu şi HB Orchestra – ora 21:00, la Berăria H
* Iaşi: Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași și Teatrul Național „Mihai Eminescu” Chișinău prezintă spectacolul ”Sfatul Țării”, regia: Petru Hadârcă și Cristian Hadji-Culea – ora 19:00, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”
* * * * *
– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va organiza o ședință a Camerei în cazul lui A.M. Franța. Cauza se referă la deportarea reclamantului în Algeria. A.M. este un cetățean algerian condamnat în Franța în cazul unei infracțiuni de terorism
– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris 13 hotărâri privind Malta, Republica Moldova, Rusia, Serbia, Slovacia, Elveția și Turcia
– Davos, Elveţia: Reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial (22 – 25 ian.)
– Frankfurt: Conferința anuală germană privind energia – Handelsblatt, la care participă, printre alţii, președintele executiv al companiei Vattenfall, Magnus Hall, CEO-ul companiei EnBW, Frank Mastiaux şi ministrul german al economiei Peter Altmaier (22 – 24 ian.)
– Lille, Franța: Cel de-al XI-lea Forum Internațional de Cyber- securitate (FIC) (22 – 23 ian.)
– Los Angeles, SUA: Sunt anunţate nominalizările la Premiile Oscar 2019
– Los Angeles, California, SUA: Dirijorul venezuelean Gustavo Dudamel primeşte o stea pe celebrul bulevard Walk of Fame din Hollywood
Miercuri, 23 ianuarie
* Teatrul de Comedie prezintă premiera oficială a spectacolulului „Nunta lui Krecinski” după A.V. Suhovo-Kobîlin, traducerea Alexandru Kirițescu și Sonia Filip, regia Mihai Bendeac – ora 19:00, la Sala „Radu Beligan”
* Brăila: Filarmonica „Lyra-George Cavadia” organizează un concert simfonic susţinut de Orchestra de Cameră a Filarmonicii, dirijată de maestrul Petrea Gogu, solist: Gheorghe Constantinescu – clarinet – ora 18:00, la Palatul „Lyra”, Sala de concerte „Dr. Nicu Teodorescu”
* Timișoara: Ansamblurile „Banatul” din Timișoara și „Maria Tănase” din Craiova prezintă sectacolul „Din suflet de român”, dedicat Unirii Principatelor Române – ora 18:30, la Sala Capitol
* Mamaia: Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța inaugurează anul expozițional 2019 cu Târgul de îmbrăcăminte și încălțăminte „TINIMTEX” – ora 10:00, la Pavilionul Expozițional (23 – 26 ian.)
* * * * *
– Moscova: Preşedintele rus, Vladimir Putin, îl primește pe președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, pentru a discuta despre conflictul sirian după anunțarea retragerii SUA
– Panama City, Florida: Papa Francisc celebrează a III-a ediţie a Zilei Internaţionale a Tineretului în Panama (23 – 27 ian.)
– Madrid, Spania: Târgul Internațional de Turism Fitur 2019 (23 – 27 ian.)
Joi, 24 ianuarie
– Manifestări organizate de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (ian. – iun. 2019)
* Bruxelles: Începutul oficial al Președinției României în cadrul Consiliului Uniunii Europene va fi marcat printr-un eveniment de muzică clasică, susținut de Orchestra Română de Tineret, condusă de Cristian Mandeal – ora 19:00. Concertul este organizat de Reprezentanţa Permanentă a României la Uniunea Europeană
* Cenaclu literar „Arena literară”: „Poetul Național Mihai Eminescu și Cultura Națională”; prezintă: Nicolae Roșu și prof. univ. dr. Nicolae Georgescu – ora 17:30, la Casa de cultură “Friedrich Schiller”, Sala 1, Str. Batiștei nr. 15
* Muzeul Municipiului București organizează conferința „Ierusalim văzut de fotografii săi” – cu Dr. Ruth Oren, Universitatea din Haifa, Israel – ora 18:30, la Palatul Suțu, Bd. Ion C. Brătianu nr. 2. Coordonator: Cătălin D. Constantin
* Primăria Capitalei prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, continuă și în 2019 seria evenimentelor din cadrul celei de-a III-a stagiuni, curatoriate de Cristian Soleanu, a programului de jazz „Artist in Residence” de la ARCUB. Primul concert din noul an, „The Land of Dreams”, susținut de Sorin Zlat Quartet, va avea loc de la ora 20:00, în Sala Mare de la ARCUB – Str. Lipscani nr. 84-90. Din componența cvartetului fac parte Sorin Zlat (pian – România), Gianni Gagliardi (saxofon – Spania), Gianluca Renzi (contrabas -Italia), Iulian Nicolau (batierie – România)
* Baia Mare: Concert folk susţinut de reprezentanţi ai Cenaclului Flacăra: Emeric Imre, Magda Pușkaș, Arpad Domokoș, Majos Gozo, Cristian Buică, Maria Gheorghiu, Gogu Vanghele, grupul Folk Clasic, Orizont 77 – ora 18:00, la Vivo Mall
* * * * *
– Tunis: Vizita ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, în Tunisia
– Frankfurt: Conferinţă de presă organizată de Banca Centrală Europeană (BCE) pe tema politicii monetare în zona euro
– Jaipur, India: Ediţie anuală a prestigiosului festival de literatură de la Jaipur (24 – 28 ian.)
– Angoulême, Franţa: Cea de-a 46-a ediţie a Festivalului Benzii Desenate (24 – 27 ian.)
– Utah, SUA: Festivalul de film Sundance (24 ian. – 3 feb.)
– Monte Carlo: Raliul Monte Carlo, prima etapă a Campionatului Mondial de Raliuri (24 – 27 ian.)
Vineri, 25 ianuarie
* Timişoara: Pentru acei tineri care nu pot participa la Ziua Mondială a Tineretului (ZMT) din Panama City, eveniment ce va avea loc în perioada 22 – 27 ianuarie, Centrul Diecezan de Tineret din Cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara organizează o întâlnire la mănăstirea Ordinului Salvatorian din Timișoara III Elisabetin în perioada 25 – 27 ianuarie. Programul întâlnirii va începe astăzi, la ora 18:00 cu rugăciune, prezentarea ZMT și a imnului ZMT și se termină duminică la ora 11:30 cu Sf. Liturghie celebrată în biserica parohială din Elisabetin
* Iaşi: Cea de-a II-a ediţie a “Dental Future 2019”, eveniment major dedicat atât medicilor stomatologi, cât şi tehnicienilor dentari (25 – 26 ian.)
* Concert susţinut de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului David Crescenzi – ora 19:00, la Sala Radio
* Prezentarea volumelor: “Cântec de lumină”, “Întâlniri pe crucea vieții”, “La margine de timp”, ale poetei Manuela Cerasela Jerlăianu; prezintă: Nicolae Roșu – ora 16:00, la Casa de cultură “Friedrich Schiller”, Sala 1, Str. Batiștei nr. 15
* * * * *
– Berlin: Reuniune guvernamentală pe tema viitorului emisiilor de carbon şi a obiectivelor reducerii acestora
– Paris: Cea de-a 71-a Adunare Generală a Uniunii Internaţionale de Radio şi Televiziune (URTI) şi Gala de premiere a celui de-al 37-lea Premiu Internațional URTI și cel de-al 30-lea Radio Grand Prix – la Maison de la Radio
– Kitzbühel, Austria: Cupa mondială de ski alpin 2019 /Super-G (masculin) (25 – 28 ian.)
Sâmbătă, 26 ianuarie
* Timişoara: Episcopia Romano Catolică Timișoara organizează o întâlnire diecezană pentru cantori – ora 11:00, în sala mare a Centrului Diecezan de Tineret, Str. Episcop Augustin Pacha nr. 2
* Tulcea: Ansamblul artistic Baladele Deltei al Primăriei municipiului Tulcea în parteneriar cu Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială Tulcea organizează „Revelionul Pensionarilor” – ora 15:00, la Esplanada Parc (26 și 27 ian.)
* În cadrul programului „Clasic e Fantastic. Cum să înțelegem muzica”, are loc primul concert al anului 2019, susţinut de Orchestra Colegiului Națonal de Arte „Dinu Lipatti”, dirijori: Nicolae Racu și Andrei Ștefan Racu – ora 11:00, la Ateneul Român. Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Două din cele mai recente premiere ale Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, „Carnavalul” – spectacol pe texte de I.L. Caragiale şi „Livada de vișini” – de A.P. Cehov, se vor juca şi în acest an pe scena Teatrului Național Bucutești, în cadrul turneului „Teatru românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău” – ora 19:00, la Sala Studio (26 şi 27 ian.)
* Concert „Bună seara, prieteni!” susținut de Cristi Minculescu (voce), Valter Popa (chitară solo) şi Doru Bobeică (bass) – ora 19:00, la Berăria H. Concertul face parte din turneul „Învingători”
* Are loc Semimaratonul “Gerar”, organizat de Asociaţiile Ro Club Maraton și People for Sport România, împreună cu Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, în parteneriat cu Universitatea Politehnica Bucureşti şi Asociaţia Bucharest Running Club – în Campusul Universităţii Politehnica
* * * * *
– Bruxelles: Bruxelles Art Fair (BRAFA), unul dintre cele mai importante saloane de artă din Europa (26 ian. – 3 feb.)
– New Delhi: India celebrează Ziua Republicii printr-o importantă paradă militară
– Boston, SUA: Au loc manifestări de marcare a 50 de ani de la lansarea primului album Led Zeppelin
Duminică, 20 ianuarie
* Muzeul Municipiului București prezintă spectacolul „Amor, mofturi și politică”, cu actorii: Irina Movilă, Marius Bodochi, Vitalie Bichir, Vlad Brumaru, Dorin Enache, Lorena Sanda, Ana Dumitrescu și Mihnea Ghinea – ora 19:00, la Casa Filipescu-Cesianu. Printer partenerii media: Radio România Cultural
* Iaşi: Are loc prima semifinală a Selecției Naționale pentru Eurovision 2019, eveniment organizat de Televiziunea Română în parteneriat cu Primăria Iași și Consiliul Județean Iași – ora 20:00, la Sala Polivalentă din Iași
* Sibiu: Are loc spectacolul „Mărie, Mărie!”, un tribut adus Mariei Tănase, regia: Gabriela Neagu – ora 19:00, la Teatrul Național „Radu Stanca”
* * * * *