Se apropie cea de-a patra ediție a Romanian Darts Festival, unul dintre cele mai mari evenimente de acest gen de pe întregul continent

Bucureşti, 22 ianuarie 2019 – Federaţia Română de Darts pregătește cea de-a patra ediție a Romanian Darts Festival (RDF), care se va derula conform tradiției, în ultimul weekend din această lună, între 25 și 27 ianuarie 2019, însumând premii care depășesc 15.000 de euro și fiind promovată de Diana Seceleanu PR.

Competiția care se va desfășura la Hotel Intercontinental va reuni peste 400 de jucători și jucătoare, până la această oră fiind înscriși sportivi din 29 de țări. Printre numele mari care și-au anunțat prezența se numără Tony O’Shea, Martin Phillips, Deta Hedman, Aileen de Graaf și componenții lotului național de darts al României.

RDF presupune două competiţii, respectiv Romanian International Darts Open (RIDO), aflat la a noua ediţie şi Romanian Classic Darts Open (RCDO), care a ajuns la a șasea ediție, ambele desfășurându-se sub egida BDO (British Darts Organisation) şi WDF (World Darts Federation).

Evenimentul este unul important pentru jucătorii de profil, pentru că face parte din circuitul BDO și punctele de la ambele competiţii vor conta pentru calificarea la următoarea ediție a Campionatului Mondial de Darts. De asemenea, în faza semifinalelor și a finalelor, Federația Română de Darts vine cu o provocare și premiază cu 1.000 de euro persoana care reușește să realizeze un joc perfect, din nouă săgeți.

Prima zi a evenimentului va fi dedicată deschiderii oficiale, respectiv turneului de warm-up, începând de la orele 19:00, dedicat celor care vor să se antreneze pentru marea competiție. A doua zi, sâmbătă, începând cu ora 10:00, va fi despre RCDO, până în faza semifinalelor la masculin și a finalei la feminin, în vreme ce după ora 17:30 se va juca un turneu dublu.

În cea de-a treia și ultima zi, duminică, de la 10:00, se va desfășura RIDO, atât masculin, cât și feminin, urmând ca după 17:00 să se dispute ultimele acte din ambele competiții pe scenă. Pasionații de darts care nu vor fi prezenți la eveniment pot să urmărească fazele finale livestreaming pe federatiedarts.ro, pe pagina de Facebook a Federației Române de Darts și pe winmautv.com. RDF se va încheia nu mai devreme de orele 20:30, iar finalul va fi marcat de festivitatea de decernare a premiilor pentru campionii celor două competiții.

RDF va fi ultimul mare „test”, înainte de Campionatul Mondial de darts, care va fi organizat de țara noastră, pentru întâia oară de către o țară din Europa de Est, între 7 și 12 octombrie 2019, la Grand Hotel Italia Cluj. Campionatul Mondial de darts a ajuns la a XXII-a ediția și abia a opta organizată pe continetul european, cu excepția țărilor din Marea Britanie. Este cel mai mare eveniment sportiv de darts adresat loturilor naționale, atât masculine, cât și cele feminine, precum și juniorilor din întreaga lume, iar Federația Română de Darts preconizează participarea a peste 500 de sportivi, din cadrul a peste 40 de delegații de oficiali.

Despre Federația Română de Darts

Federația Română de Darts a fost înființată în anul 2008 și a parcurs toate etapele necesare introducerii unei noi ramuri sportive și recunoașterea ca federație națională. În tot acest timp, a introdus în circuitul mondial două Open-uri internaționale și a organizat Campionatul European de Darts din 2014. Detalii despre competițiile organizate de Federația Română de Darts sunt disponibile pe site-ul oficial și pagina de Facebook.