Procesul de sovietizare a Armatei Române a început imediat după ocuparea țării, în 1944, de către Armata Sovietică. Întâi, au fost trecuţi în rezervă majoritatea generalilor. Apoi, pe 9 august 1946, au fost dați afară – “deblocați” – circa 9000 de ofițeri competenți care luptaseră pe front, care aveau experința celui de-Al Doilea Război Mondial. Au fost înlocuiți cu elemente aduse direct din producție, fără nici o pregătire militară, dar atașate idealurilor comuniste. În același timp, pentru o mai bună supraveghere a Armatei Române, sovieticii au trimis la toate comandamentele consilieri – în realitate, ofițeri ai serviciilor secrete. S-a renunțat la uniforma tradițională a Armatei Române și a fost adoptată o uniformă de inspitație sovietică. Au fost traduse și implementate regulamentele militare sovietice. Cum fabricile noastre de armament au fost închise la sfârșitul războiului, tehnică de luptă (avioane, tancuri, piese de artilerie, armament ușor) a fost importată din URSS.
În plan politic, România a fost implicată în disputa ideologică dintre Tito și Stalin. Se lansase teoria că Iugoslavia a trădat principiile comuniste și, ajutată de țări occidentale, ar putea ataca România. De aceea, la ordinul Moscovei, în 1948, la granița cu Iugoslavia armata a construit o vastă rețea de fortificații, cazemate și tranșee betonate. Această lucrare a fost deosebit de costisitoare și, în final, s-a devedit inutilă.
În 1955, România s-a alăturat celorlalte țări est europene aflate sub dominație sovietică (Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, RDG) și a format o alianță militară îndreptată împotriva țărilor occidentale – „Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală” sau, pe scurt, „Tratatul de la Varşovia”. În cadrul acestei tratat, sovieticii au căutat tot timpul să-și impună punctul de vedere și au luat singuri decizile importante, neinformând aliații (exemple: Criza Berlinului, din 1961, sau criza rachetelor din Cuba, din 1962). România nu a fost informată nici de intențiile Moscovei de a ataca în 1968 un stat membru al alianței – Cehoslovacia.
Treptat, relațiile României cu URSS s-au răcit. România a început să participe la manevrele miliatare ale Tratatului de la Varșovia doar cu ofițeri de stat major. România a rămas membră a Tratatului de la Varșovia până la desfiițarea acestuia, în 1991.
Începând cu data de 24 ianuarie, Agenția de presă Rador vă propune, în secţiunea premium a istoriei orale, șapte episoade cu fragmente din amintirile unor ofițeri superiori care au fost martori ai relațiilor militare româno – sovietice: generalul Ion Șuța (între 1950 – 1953, șef al Secției Operații – Regiunea III Militară), generalul Gheorghe Ion (între 1966 – 1974 șef al Marelui Stat Major) și generalul Constantin Olteanu (între 1980 – 1985 ministrul al apărării naționale).
