Radiojurnal – Realizator: Laurenţiu Văduva – Aproape un sfert din gospodăriile din România sunt afectate de sărăcia energetică, adică nu îşi permit să plătească facturile la energie sau îşi reduc consumul sub pragul nevoilor. Aşa arată o cercetare realizată de Centrul pentru Studiul Democraţiei. În cifre absolute, acest lucru înseamnă peste 1,7 milioanei de gospodării. Autorităţile acordă ajutoare pentru încălzire, însă doar 27% dintre acestea ajung la cele mai sărace gospodării, iar restul la familii care nu au cu adevărat nevoie de ele. Este una dintre concluziile studiului, confirmată de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Zoltan Nagy Bege.
Zoltan Nagy Bege: Reglementările europene impun să aplicăm ajutoare pe nişte criterii nu uniform la toată lumea. Ajutoarele care sunt date momentan, de exemplu, pentru energia termică sunt uniforme pentru toată lumea, dar sunt foarte multe persoane care au nevoie şi nu beneficiază şi, aşa cum sunt şi eu, sunt foarte multe persoane care nu au nevoie şi beneficiază de ajutor.
Realizator: Deşi legislaţia defineşte „consumatorul vulnerabil”, autorităţile au probleme în acest moment în identificarea persoanelor care au nevoie de ajutor pentru încălzire – a mai spus reprezentantul ANRE. El a estimat că cel mai curând anul viitor criteriile specifice pentru identificarea consumatorilor vulnerabili ar putea fi puse în practică./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (23 ianuarie)