“Autism 24h Marea Neagră” se pregatește de a treia editie, unde 2.400 de adulți și copii sunt așteptați să ia startul intr-un eveniment unic în lume, un ultramaraton de 24 de ore pe nisipul din staţiunea Mamaia. Întregul concept este realizat de Centrul Psihologic “Marea Neagră” şi are menirea de a promova dreptul la integrare în comunitate al persoanelor cu dizabilități.
Startul va fi dat sâmbătă 04 mai, la ora 10, din Piațeta Perla (staţiunea Mamaia), iar traseul va avea o distanţa de 3 kilometri. Participanţii vor alerga în buclă traseul, ziua şi noaptea, astfel încât, echipa care va aduna cei mai mulți kilometri va fi declarată câștigătoare.
“Constanța se mândrește cu evenimente sportive importante la nivel internațional, în special cele desfășurate pe nisip, iar fără teama de a părea subiectiv, evenimentul “Autism 24h Marea Neagră, prin cei 2400 de participanți inimoși, reusește să fie unul dintre cele mai interesante evenimente organizate pe litoralul românesc; nu atât prin numărul mare de participanți, cât mai ales prin unicitatea lui, prin puterea lui de a mobiliza comunitatea în scopuri nobile. Evenimentul nu este strict despre alergare, vorbește în primul rând despre prietenie, despre relațiile umane și cât de fericiți putem fi unul lângă altul”, declară psihologul Adrian Gemanaru, președintele Centrului “Marea Neagră” și organizatorul evenimentului “Autism 24h Marea Neagră”.
Unde te poți înscrie?
Pentru a putea participa la evenimentul internațional, fiecare căpitan de echipă trebuie să adune în jurul său minim 20 de prieteni, alături de care să se bucure de o experienţă de neuitat. Înscrierea echipei se poate efectua pe site-ul www.alergpentruautism.ro. “Autism 24h Marea Neagră” este mai mult decât un eveniment sportiv, reprezintă o stare de spirit, o energie specială pe care o simte orice participant ce supravietuieste o zi și o noapte pe malul Marii Negre. Tortele aprinse pe plaja, steagurile echipelor, muzica, corturile aduc un farmec aparte intregului eveniment ce imprima o atmosfera greu de egalat.
Trofee și medalii personalizate
Efortul deosebit realizat de echipele și participanții la această competiție, va fi recompensat la final cu trofee și medalii. Începand din acest an, medaliile care vor fi acordate participanților sunt realizate în afara țării și sunt asemănătoare celor din marile competiții europene. Totodată, evenimentul sportiv “Autism 24 H Marea Neagră” reprezintă unul dintre evenimentele principale care marcheaza deschiderea sezonului estival 2019.
“Cele 24 de ore petrecute pe malul mării, momentul răsăritului, puternica legatură care se realizează între membrii echipei, efortul depus de fiecare participant transformă întreaga poveste într-o experiență unică în viață, pe care trebuie să o încerce orice persoană”, declara psihologul Adrian Gemanaru.
Scop caritabil
Fondurile strânse în urma evenimentului vor susține 10 proiecte destinate copiilor diagnosticați cu autism din două orașe ale țării: Constanța și Galați. Pentru promovarea proiectului au fost ales o serie de persoane cunoscute pentru implicarea lor în viața comunității, care vor purta denumirea de “Ambasadori”.
Organizatorul evenimentului este psihologul Adrian Gemănaru, cunoscut opiniei publice pentru premiile la World Autism Festival și pentru inovaţiile sale terapeutice elaborate pentru copii cu autism.
Mascota Autism 24 H Marea Neagra – Robotul NAO
Evenimentul se va bucura de prezența celui mai cunoscut robot din întreaga lume, Robotul NAO. Acesta a fost prezent în peste 200 de țări, vorbește 20 de limbi de circulație internațională, iar în 2019 va fi mascota evenimentului. Copiii prezenți vor putea să-i pună întrebări, să danseze alături de el și să se joace alături de cei doi roboți NAO aflați în România.
(www.pluscommunication.eu – 23 ianuarie 2019)