Procesul de sovietizare a Armatei Române a început imediat după ocuparea țării, în 1944, de către Armata Sovietică. Întâi au fost dați afară din armată majoritatea generalilor. Apoi au fost dați afară – “deblocați” – circa 9000 de ofițeri competenți care luptaseră pe front, care aveau experința celui de-Al Doilea Război Mondial. Au fost înlocuiți cu elemente aduse direct din producție, fără nici o pregătire militară, dar atașate idealurilor comuniste. În același timp, pentru o mai bună supraveghere a Armatei Române, sovieticii au trimis la toate comanadamentele consilieri – în realitate, ofițeri ai serviciilor secrete. Consilierii sovietici au avut o influență foarte mare, putând să treacă peste ierarhia militară română, după cum își amintește generalul Ion Șuța, într-un interviu care se păstrează în Arhiva de istorie orală – Rador.
„Prin Legea 206/21 iunie 1947 s-au desfiinţat armatele şi s-au creat regiunile militare, adică s-a creat un cadrul organizatoric tipic sovietic. Tot în același perioadă, au început şi tensiunile cu Tito. În aceste condiţii, acuzați că sunt titoiști, au fost dați afară din armată foarte mulţi ofiţeri valoroşi. În locul lor au fost făcuți ofițeri tineri aduşi din câmpul muncii, fără şcoală şi fără pregătire militară. În cazul unui conflict cu Tito, Armata Română trebuia să intervină prima şi abia după aceea intervenea Armata Sovietică care era în țară. Prin urmare, la 30 ianuarie 1951, [ministrul apărării] Emil Botnăraş a adresat ministrului apărării sovietic, [Alexandr] Vasilevski, o scrisoare prin care a cerut 49 consilieri sovietici pentru instituţiile de învăţământ militar din România. În anul următor au fost ceruți mai mulţi, 79, printr-o scrisoare, de data aceasta semnată de Gheorghiu Dej. În realitate, consilieri militari sovietici au ajuns în România mai devreme. În toamna anului 1950, când am ajuns eu la Regiunea a III-a Militară [Cluj], erau deja consilieri. Pe lângă comandament era un general sovietic. La Statul Major al Regiunii III consilier era un alt general sovietic. Consilieri au fost la toate compartimentele principale ale regiunii. Adică a fost şi pe lângă compartimentul artileriei şi la consilierul politic al regiunii. Consilierul principal era pe lângă Comandantul Regiunii III Militară. Acest consilier principal avea în subordinea lui un aparat numeros: câţiva ofiţeri români care ştiau bine limba rusă şi care se ocupau de traduceri, translatori şi nişte secreatare care dactilografiau în limba rusă şi în limba română. Pe coridorul unde era comandantul şi statul major erau trei birouri care erau ocupate numai de sovietici. Mai exista încă un birou care era ocupat separat de consilierii de la statul major. Consilieri sovietici am avut la toate diviziile şi la toate la corpurile de armată. Exista sentimentul că ofițerii români îi privesc cu ostilitate pe sovietici. Ca urmare, mulţi ofiţeri au fost concediaţi şi foarte mulţi dintre ei fără motive, doar bănuiți că nutresc sentimente antisovietice. Care era rostul consilierilor sovietici? În primul rând, rostul lor era unul clar politic, acela de a avea sub supraveghere Armata Română. Pe de altă parte, ei au avut rolul să suplinească la comandă incompetenţa proaspeților ofiţeri superiori aduşi din câmpul muncii, fără nici o pregătire militară. Un exemplu: comandant al Corpului de Armată 38 a fost numit Paraschiv Alexandru. El a fost luptător în Spania ca simplu soldat. După aceea a plecat în Uniunea Sovietică unde a lucrat într-un atelier de tâmplărie. Fiind ilegalist a fost numit în Comitetul Central și făcut dintr-o dată general. Nu avea nici un fel de pregătire. Terminase doar școala primară. Dar a fost făcut general și numit la comanda Corpului 38 Armată cu misiunea importantă să apere frontiera de vest. Neavând pregătire militară, generalul Paraschiv s-a bazat pe competența subordonaților și pe sfatul consilierului sovietic. Acesta, având grad de gerneral, mi-a spus: ,,Tovarăşe colonel, cum apreciezi dumneata calitatea comandanţilor de mari unităţi şi a comandanţilor care trebuie să îndeplinească misiuni de luptă pe frontieră, pentru că războiul bate la uşă? Dumneata ai fost în inspecţie, ai văzut la aplicaţie cum se comportă. Poţi să-mi spui?” I-am răspuns: ,,Tovarăşe general, nu sunt în măsură să vă dau acum un răspuns complect. Ar trebui să improvizez ceva. Daţi-mi un răgaz de vreo lună de zile”. M-am documentat concret, m-am dus la el şi i-am spus cinstit care este situaţia: toţi ofiţerii de divizii erau comandanţi aduși din câmpul muncii, cu o pregătire militară slabă și foarte slabă; comandanţii de regimente care nu erau proveniţi din câmpul muncii şi erau ofiţeri activi erau dintre cei mai slabi. Ei ştiau să strige lozinci, posedau carnet de membru de partid și, pe aceste criteri, erau promovați. Atunci consilierul sovietic mi-a spus să-i fac o listă cu cei care au fost daţi afară din armată şi sunt ofiţeri valoroşi şi ar trebui să-i aducem înapoi în armată. I-am spus:,,Tovarăşe general, eu nu-i ştiu pe toţi. Asta e o problemă care se ocupă secţia de cadre”. După ce am luat nişte informaţii, i-am prezentat o listă şi la intervenţia consilierilor sovietici mulţi ofiţeri au fost reprimți în armată. Acest fenomen s-a întâmplat în întreaga armată, înseamnă că a fost un ordin dat de undeva de sus ca să se aducă înapoi o serie de ofiţeri valoroşi pentru nevoile operative ale armatei.
Consilierii sovietici au avut o influență foarte mare, putând să treacă peste ierarhia militară. Am să vă dau un exemplu: în timpul tensiunilor cu Tito, comanda Regiunii Militare III Cluj a fost asigurată de generalul Titus Lupescu. Eu am asigurat comanda la Statul Major. Marile „unităţi de artilerie-mitraliere” au fost trimise în dispozitiv pe frontieră. Ele trebuiau să asigure cu personal cazematele ridicate de-a lungul frontierei cu Iugoslavia. Am avut probleme grele cu mobilizarea, dotarea și transportul lor. De aceea, generalul Lupescu stătea mai mult în zona Timişoara şi rezolva problemele care erau acolo. Pe vremea aceea, aveam grad de colonel și rezolvam problemele care apăreau la comandament la Cluj. În timpul cât generalul Lupescu era la Timișoara, am făcut mobilizarea pentru două mari unităţi, dar nu au fost numiţi comandanţi pentru că la toate propunerile făcute de noi la Bucureşti, Securitatea – Serviciul de Contrainformații – nu şi-a dat avizul. În timpul ăsta au început să sosească în gări trenuri încărcate cu armament de luptă, muniţie, echipamet, tot felul de materiale. Neexistând comandanți desemnați, nimeni nu semna de primire. Deci trenurile au rămas nedescărcate. În fiecare zi ministrul transporturilor ne suna și ne amenința că ne dă în judecată că-i blocăm vagoane de marfă, că încurcăm transportul feroviar. De aceea, fără să mă consult cu nimeni, am numit eu doi comandanţi din Statul Major al regiunii. Pentru asta i-am spus consilierului [sovietic]: ,,Uite ce vreau să fac!” Și el mi-a răspuns:,,Foarte bine! Faci foarte bine.” Şi am numit doi ofiţeri cu ordin semnat de mine. I-am chemat pe cei doi comandanți şi le-am spus: “Tu de duci [comandant] la Dej! Tu de duci la Turda!” Mobilizaţi în primul rând Securitatea din zonă. Apoi îi mobilizați pe prim secretarii PCR şi găsiţi locuri de depozitare a armamentului. Descărcaţi, în primul rând, trenurile, că au blocat gările.” Cei doi comandanți numiți de mine s-au dus la noile unități și în câteva zile toate problemele au fost rezolvate. Dar au început reclamaţiile. Au început imediat acuzaţiile. De ce am numit eu pe cei doi comandanți? A venit generalul Lupescu de la Timişoara. I-am raportat ce s-a întâmplat. Consilierul meu sovietic era și el de față. I-a spus [generalului Lupescu]: ,,Dă imediat telefon la consilierul [sovietic al] ministrului!” – şi i-a spus numele. Era ora 12 noaptea. Generalul Lupescu, deşi făcuse studiile militare în URSS, nu vorbea prea bine rusește. Consilierul sovietic de lângă mine a intervenit: ,,Dă–mi mie telefonul!” Şi a început el pe ruseşte să povestească …. cum am numit comandanți pentru că ministrul transporturilor ne amenința că ne dă în judecată, că Serviciul de contrainformații ne acuză că suntem sabotori. Consilierul ministrului a spus: „Vorbesc eu cu ministrul imediat. Imediat.” Asta era la ora 12 noaptea. Pentru mine a fost ceva incredibil. La 12 noaptea să vorbeşti cu ministrul apărării naţionale şi să rezolvi o problemă. Nu au trecut zece minute şi de la cabinetul ministrului sună: ,,Aveţi legătura cu tovarăşul ministru!” La telefon era [Emil] Botnăraş. De data asta s-a vorbit în limba română. I-a explicat Lupescu ce s-a întâmplat la noi, cum am rezolvat noi, nu a pomenit numele meu, a spus cum am rezolvat „noi”. Asta a fost foarte frumos că a luat de partea lui răspunderea la tot ce am făcut eu. Şi problema a fost rezolvată cu ajutorul consilierilor sovietici. Consilierii sovietici au avut o influență mare în armată”.
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 1998]
