CSM București reia traseul în Liga Campionilor, prima confruntare din 2019 fiind în deplasare, cu Gyor, sâmbătă, de la ora 20.30. Pentru ”tigroaice” întâlnirea cu unguroaicele este una specială, cu atât mai mult cu cât nu le vor avea în teren pe două dintre cele mai bune jucătoare: Cristina Neagu și Amanda Kurtovic, ambele accidentate grav în luna decembrie.
Ultimul antrenament al fetelor înainte de plecarea spre Ungaria a fost unul în care a dominat buna dispoziție și lucrul în echipă. Handbalistele s-au și amuzat la exercițiile propuse de Dragan Djukic și Adi Vasile, dar au și transpirat serios în momentul în care li s-a cerut să mărească intensitatea în pregătire.
Tehnicianul sârb al CSM-ului, Dragan Djukic, este convins că elevele sale vor da totul pe teren și vor încerca să facă abstracție de cele două mari absente. În plus, antrenorul campioanei României a făcut clar obiectivul echipei în prima parte a Ligii Campionilor.
”Suntem gata pentru Gyor. Am avut timp să pregătim meciurile, probabil nu vom juca cel mai bun handbal al nostru, dar sigur vom lupta. Este o provocare să jucăm cu Gyor, vom încerca anumite lucruri noi. Nu este greu să le motivez pe fete pentru un meci cu Gyor, abia așteaptă și ele meciul, sala plină, atmosfera frumoasă de Liga Campionilor. Sunt convins că și cei de la Gyor sunt gata de duelul cu noi, au multe jucătoare de valoare și nu contează dacă au una sau două absențe. Nici un club nu a suferit atâtea accidentări câte avem noi, dar nu avem ce face, nu ne plângem, mergem mai departe, vom încerca să jucăm altceva și să arătăm că suntem un grup unit. Cel mai important e să fim în primele 4 în grupă și să ajungem în sferturi în forma cea mai bună” – Dragan Djukic, antrenor CSM București.
S-au pus în vânzare biletele pentru meciurile din Ligă
CSM București are două întâlniri extrem de importante pe teren propriu, în Liga Capionilor, în luna februarie. Astfel, la 2 februarie, de la ora 17.00, ”tigroaicele” întâlnesc pe Krim, în Sala Polivalentă din Capitală, iar tichetele se pot achiziționa online, accesând linkul https://www.csmbucuresti.ro/bilete . Cel mai ieftin bilet costă 30 lei (la peluză), iar cel mai scump 120 lei (la lojă). Iubitorii handbalului mai au parte de încă un meci în Liga Campionilor la București, duelul stelar cu Gyor, programat la 23 februarie, ora 16.30, tot la Sala Polivalentă. Și tichetele pentru acest joc au fost puse în vânzare pe site-ul oficial al clubului și pot fi cumpărate la prețuri identice cu cele pentru partida cu Krim Mercator.
Cvijic:” Cu Cristina, totul era mai simplu”
Bună prietenă cu Cristina Neagu, pivotul Dragana Cvijic recunoaște cât de greu este echipei fără aportul celei mai bune jucătoare a lumii. Handbalista a mărtursit că ea și coechipierele vor juca cu gândul la fetele care sunt accidentate și nu pot ajuta echipa, decât cu încurajări de la distanță.
”Trebuie să mergem să câștigăm în Ungaria. Nu avem nimic de pierdut, doar de câștigat pentru că ne duelăm cu cea mai bună echipa din lume în acest moment. De abia așteptăm meciul, nu am jucat în Ligă de aproape două luni și suntem toate nerăbdătoare…este un an nou, sunt multe lucruri noi și la antrenamente, trebuie să ne vedem de drumul nostru în încercarea de a ne atinge obiectivele. Când Cristina este în echipă totul este simplu, poate decide de una singură o fază, un meci, acum trebuie să muncim toate mai mult și să fi unite. Cristina ne-a vizitat la antrenamente, a fost un moment emoționant pentru că nu suportăm să o vedem așa. Încercăm cu orice putem să o ajutăm și să jucăm și pentru ea și pentru Amanda” – Dragana Cvijic, handbalistă CSM București.
”Suntem nerăbdătoare că începe Main Round-ul, abia așteptam meciurile din Ligă. Suntem gata pentru Gyor, am muncit mult, nu ne dăm bătute chiar dacă ne lipsesc jucătoare importante. Ne gândim numai la Final Four-ul Ligii Campionilor, aceasta este motivația noastră principală. Cristina a fost în vizită la antrenament, ne-a transmis că are încredere în noi, că putem câștiga în Ungaria. Și-ar fi dorit să fie în echipă, să ne ajute din teren…” – Jelena Grubisic, handbalistă CSM București.