Calendarul evenimentelor, 26 ianuarie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Partide

* Convenţia Naţională a Partidului Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii (PLUS), în cadrul căreia sunt alese structurile de conducere ale formaţiunii – ora 11:00, în Pavilionul C2, Centrul Expoziţional Romexpo

* Craiova: Conferinţă de presă susţinută de senatorul PNL Dolj, Mario Oprea Ovidiu şi preşedintele Comisiei de Cultură, Culte şi Minorităţi din PNL Dolj, Mihai Firică – ora 11:00, la sediul PNL Dolj

* Iaşi: Conferinţă de presă susţinută de deputatul PNL, Costel Alexe şi europarlamentarul Siegfried Mureşan, alături de directorul pentru România şi Moldova al Fundaţiei Konrad Adenauer, dr. Hans Martin Sieg – ora 10:30, la Hotel Unirea, Sala Orion

* Iaşi: Conferinţa Regională a organizaţiilor UNPR din regiunea Nord-Est Moldova – ora 11:30, la Motel Bucium, Şos. Iaşi-Vaslui, km.12

– Economic

* Alba Iulia: Life Care, una dintre cele mai mari companii româneşti de vânzări directe din ţara noastră, sărbătoreşte 100 de ani de România, alături de lideri de top, la Alba Iulia, oraşul unde a fost declarată Marea Unire, în cadrul evenimentului „Leadership & Performance Summit 2019” – ora 10:00, la Hotel Cetate, Str. Unirii nr. 3 (26 – 27 ian.)

* Craiova: Târgul Apicol Craiova, ediția a VI-a, organizat de BIA Partner Events (Stupina BIA) şi Magazinul-Apicol.ro – ora 8:00, la Centrul Multifuncțional Craiova, Str. Târgului nr. 26 (26 – 27 ian.). Printre partenerii media: Radio România Oltenia Craiova, Radio România Timișoara (pentru vestul țării), Radio România Târgu-Mureș

– Mediu

* SC Supercom S.A. colectează gratuit de la populaţie, în Sectorul 2, deşeuri voluminoase, aparate electrice şi electronice vechi – aparate de uz casnic, echipamente informatice şi de telecomunicaţii, echipamente de larg consum, echipamente de iluminat, unelte electrice şi electronice, jucării, echipamente sportive şi de agrement – între orele 9:00 – 14:00, în faţa imobilelor

– Istorie

* Florenţa: Cu prilejul aniversării a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române şi a Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, Asociaţia Culturală Alter.NATIVA, în colaborare cu Comitetul Florentin pentru Risorgiment şi cu sprijinul Protopopiatului Ortodox Român Toscana, organizează ceremonia de dezvelire şi sfinţire a plăcii comemorative dedicată Domnitorului Alexandru Ioan Cuza – ora 15:30, pe Viale Machiavelli – Piazzale di Porta Romana, lângă vila în care domnitorul român şi-a petrecut ultimii ani din viaţă. Evenimentul este organizat sub patronajul Primăriei Municipiului Florenţa, al Ambasadei României în Republica Italiană, al Consulatului General al României la Bologna, al Primăriei Municipiului Iaşi şi al Asociaţiei pentru Cultul Eroilor „Regina Maria”. Dezvelirea plăcii comemorative se va face în prezenţa lui George Bologan, ambasador al României în Republica Italiană, cu participarea reprezentanţilor administraţiei locale, ale misiunilor diplomatice româneşti din Italia, ai Primăriei Municipiului Iaşi şi cu participarea reprezentanţilor Episcopiei Ortodoxe Române în Italia

– Cultură

* În cadrul programului „Clasic e Fantastic. Cum să înțelegem muzica”, are loc primul concert al anului 2019, susţinut de Orchestra Colegiului Națonal de Arte „Dinu Lipatti”, dirijori: Nicolae Racu și Andrei Stefan Racu – ora 11:00, la Ateneul Român. Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Scriitorul, diplomatul şi omul de cultură Teodor Baconschi susține conferința cu tema „Jean d’Ormesson față în față cu el însuși”, o inițiativă a Societății Calderon – ora 16:00, la Institutul Cervantes

* Muzeul Național al Literaturii Române organizează spectacolul de muzică și poezie „Unirea ne(-ar) face puternici”, dedicat Zilei Unirii Principatelor Române (24 ian.), la care își dau concursul actrița Veronica Gheorghe, Natalia Pancec Colotelo (vioară) și Florian Gheorghe (chitară) – ora 17:00, la sediul MNLR, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8

* Două din cele mai recente premiere ale Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău se vor juca şi în acest an pe scena TNB, în cadrul turneului „Teatru românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău”. În zilele de 26 şi 27 ianuarie, de la ora 19:00, la Sala Studio, cu câte o singură reprezentaţie fiecare, vor fi prezentate piesele „Carnavalul” – spectacol pe texte de I.L. Caragiale şi „Livada de vișini” – de A.P. Cehov

* Muzeul Municipiului București prezintă spectacolul „Îndrăgostită de Will”, organizat la Casa Filipescu-Cesianu – ora 19:00. Cu: actrița Irina Movilă, Dan Cavassi – violoncel, Cristian Soleanu – saxofon și Constantin Urziceanu – clarinet. Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Recital cameral susţinut de soprana Irina Iordăchescu, tenorul Lucian Corchiș şi pianista Livia Teodorescu-Ciocănea – ora 19:00, la Ateneul Român

* Spectacolul „Doamna Godot”, de Olga Delia Mateescu, regia Felix Crainicu, cu Ioana Pavelescu şi Alexandra Stroe – ora 19:00, în sala „Ion Băieșu” a Teatrului Dramaturgilor Români

* Cristi Minculescu, Valter Popa și Boro, vor concerta la Berăria H, sub titulatura „Bună seara, prieteni!” – ora 19:00. Concertul face parte din turneul „Învingători”

* Cluj-Napoca: Primăria Cluj-Napoca, în colaborare cu Cinematograful „Florin Piersic”, organizează un spectacol cultural-artistic dedicat actorului Florin Piersic, la împlinirea vârstei de 83 de ani (27 ian.), în semn de recunoștință pentru inspirația transmisă comunității noastre de-a lungul anilor – ora 18:30, la Cinematograful „Florin Piersic”

* Constanţa: Cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, are loc spectacolul cu intrare gratuită „Gin Rummy”, cu Nina Udrescu, Liviu Manolache, doi dintre cei mai experimentaţi, talentaţi şi apreciaţi actori ai Teatrului de Stat Constanţa – ora 19:00, la Teatrul de Stat Constanţa. Regia este realizată de Liviu Manolache, la fel şi ilustraţia muzicală, iar scenografia poartă semnătura Eugeniei Tărăşescu Jianu

* Iaşi: Muzeul Municipal Iaşi organizează două evenimente legate de istoria urbei în timpul Primului Război Mondial – lansarea cărţii „Enigmaticul primar Dr. N. A. Racovitză”, autor: col.(rz)ing. Coman Corneliu şi proiecţia filmului documentar „Medici ȋn linia ȋntâi (1916-1918)”, realizat de Alina Ţiţei – ora 11:00

* Ploieşti: Muzeul „Ion Luca Caragiale” din Str. Kutuzov nr. 1, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, organizează, în perioada 26 – 27 ianuarie, Concursul interjudeţean de interpretare artistică a personajelor caragialiene „Caragiale, contemporanul nostru”

* Satu Mare: Concertul simfonic „Călătorie muzicală în jurul lumii”, susținut de violonista Illényi Katica, artistă emerită din Ungaria, premiată cu Premiul Liszt – ora 19:00, în Sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor. Concertul este organizat în colaborare cu Filarmonica „Dinu Lipatti” Satu Mare și cuprinde lucrări de mare popularitate din reprertoriul internațional. Soliști invitați: Illényi Csaba – vioară (Elveția), Bundzik István – pian (Ungaria). Dirijor: Rácz Márton (Ungaria)

* Paris: Maestrul Vladimir Cosma susţine două concerte la Paris, organizate, alături de Ambasada României în Republica Franceză, sub egida Preşedinţiei României a Consiliului UE – în sala pariziană de spectacole „Le Grand Rex” (26 – 27 ian.). Programul manifestării:

  • 26 ianuarie – ora 20:00 – Vladimir Cosma va dirija orchestra simfonică a Arondismentului 7, corul orchestrei fiind condus de Guillaume Connesson
  • 27 ianuarie – între orele 11:00 şi 16:00 – dirijorul Vladimir Cosma va susţine un master-class în premieră

– Sport

* Semimaratonul „Gerar”, organizat de Asociaţiile Club Sportiv RO CLUB MARATON și People for Sport România, împreună cu Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, în parteneriat cu Universitatea Politehnica Bucureşti şi Asociaţia Bucharest Running Club – în Campusul Universităţii Politehnica

* Braşov: Asociaţia Carpatina Ardeleană a Turiştilor, secţiunea Braşov, organizează a II-a ediţie a concursului de alergare montană şi schi de tură, SKV Uphill. Startul se va da la bariera forestieră din Răcădău, la ora 16:00

* Jud. Harghita: A VII-a ediție a Cupei Călimani la schi de tură, concurs organizat de Asociația Salvamont Toplița-Călimani, în parteneriat cu Primăria Toplița și Serviciul Public Salvamont Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita – la poarta de intrare în Munţii Călimani

* Râşnov: Primul concurs de Cupă Mondială de sărituri cu schiurile feminin – ora 13:30, la Complexul Sportiv Râşnov, Valea Cărbunării

* Meciuri în Liga Naţională de baschet masculin:

  • ora 13:30 – CS Universitatea Cluj – CN Aurel Vlaicu Bucureşti – la Sala Horia Demian Cluj-Napoca
  • ora 17:00 – ACS Târgu Jiu – CSM VSKC Miercurea Ciuc – la Sala Voievod Litovoi Târgu Jiu
  • ora 18:00 – Dinamo Ştiinţa Bucureşti – CSO Voluntari – la Sala Dinamo Bucureşti
  • ora 19:00 – Steaua Bucureşti – ABC Athletic Constanţa – la Sala Mihai Viteazul
  • ora 20:00 – CSM CSU Oradea – CS SCM Timişoara – la Arena Antonio Alexe Oradea

* Meciuri în Liga Naţională de baschet feminin:

  • ora 16:00 – CS Universitatea Cluj – Phoenix Ştiinţa Constanţa – la Sala Horia Demian Cluj-Napoca
  • ora 18:00 – CS Municipal Satu Mare – FCC ICIM CSB Arad – la Sala LPS Satu Mare
  • ora 18:00 – CS Agronomia Bucureşti – CS Municipal Târgu Mureş – la Sala Agronomia Bucureşti
  • ora 19:00 – ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe – CSTBv Olimpia CSU Braşov – la Sepsi Arena Sfântu Gheorghe

* Meciuri în etapa a 11-a a Diviziei A1 la volei feminin:

  • ora 17:00 – CS Ştiinţa Bacău – CS Dinamo Bucureşti
  • ora 17:00 – CSM Târgovişte – CSU Belor Galaţi
  • ora 18:30 – CSM Lugoj – CS ‘U’ NTT Data Cluj

* Meciuri în etapa a 12-a a Diviziei A1 la volei masculin:

  • ora 14:00 – CSA Steaua Bucureşti – CS Unirea Dej
  • ora 18:30 – CS U Cluj – SCMU Craiova
  • ora 18:00 – CS Ştiinţa Explorări Baia Mare – ACS Volei Municipal Zalău
  • ora 18:00 – CSM Câmpia Turzii – CSM Arcada Galaţi – la Galaţi

* Meciuri în Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă:

  • ora 18:30 – CSHC Marton Aron – CSM Galaţi – la Cârţa
  • ora 18:30 – CSA Steaua Bucureşti – Sportul Studenţesc – la Târgu Secuiesc

* Meci din play-off-ul Erste Liga la hochei pe gheaţă, Sport Club Miercurea Ciuc – DEAC Debrecen – ora 18:30

* Gyor: CSM Bucureşti întâlneşte formaţia maghiară Gyori Audi ETO KC, în Grupa Principala 2 a Ligii Campionilor la handbal feminin – ora 20:30

* Meciuri în deplasare în Cupa EHF la handbal feminin:

  • ora 15:30 – Grupa D: Podravka Vegeta Koprivnica – SCM Craiova – la Koprivnica
  • ora 19:00 – Grupa A: Storhamar Handball Elite – SC Măgura Cisnădie – la Hamar

– S-a întâmplat într-o zi de 26 ianuarie

* În urmă cu 408 ani (1611) Gabriel Bathory ocupa Târgoviştea şi se intitula „principe al Transilvaniei şi al Valahiei Transalpine”. Poarta a refuzat să-l recunoască domn şi l-a numit din nou pe Radu Mihnea. În faţa acestei situaţii, la 16 martie, Gabriel Bathory s-a retras din Ţara Românească

* Se împlinesc 320 de ani (1699), de când, prin Tratatul de Pace de la Karlowitz (azi în Serbia), dintre Sfântul Imperiu Roman şi Imperiul Otoman, Principatul Transilvaniei intra sub stăpânirea Curţii de la Viena

* Se împlinesc 150 de ani (1869) de când, la Conferinţa de la Timişoara a fruntaşilor politici ai românilor din Banat şi din Ungaria, se puneau bazele Partidului Naţional al Românilor din Banat şi Ungaria, sub conducerea lui Alexandru Mocioni (26.I/7.II)

* Cu 148 de ani în urmă (1871), Roma a fost proclamată capitala Italiei unificate. Roma a cunoscut o perioadă de mare înflorire în timpul Renașterii. După cucerirea Statului Papal de către francezi, Roma s-a proclamat republică (1798-1799), iar între 1809 și 1814 a fost inclusă în Imperiul napoleonian. Centru al Republicii Romane (febr.-iul. 1849), instaurată în timpul Revoluției de la 1848-1849 şi ocupată de armatele Regatului Italiei (1870), Roma a devenit capitala Italiei unificate la 26 ianuarie 1871. În octombrie 1922, fasciștii italieni au organizat așa-numitul „Marș asupra Romei”, instaurând în Italia dictatura fascistă. Roma a fost transformată în capitală modernă în anii ’20-’30 ai secolului al XX-lea, când a devenit centrul administrativ, cultural și al transporturilor țării. Unul dintre principalele centre ale Rezistenței antifasciste italiene, capitala a fost ocupată de naziști în septembrie 1943 şi eliberată de trupele anglo-americane la data de 4 iunie 1944

* Acum 101 ani (1918) guvernul de coaliţie I. I. C. Brătianu – Take Ionescu a demisionat, întrucât a considerat inacceptabilă încheierea unei păci separate (după prima conflagraţie mondială). I-a urmat (la 29.I.1918) un Guvern condus de generalul Alexandru Averescu. Noua formulă guvernamentală, sugerată de Brătianu, avea ca principal obiectiv tergiversarea, pe cât posibil, a încheierii păcii cu Puterile Centrale şi crearea unor premise favorabile obţinerii unei păci onorabile (26.I./8.II)

* Se împlinesc 75 de ani (1944) de când Înaltul Comandament german începea elaborarea planului Margarethe II, de ocupare a României, pentru a împiedica orice încercare a acesteia de desprindere de Reich. La 26-27.II.1944, a avut loc o întrevedere între Hitler şi Antonescu (la castelul Klessheim), în urma căreia, convins de fidelitatea mareşalului, Führerul a ordonat suspendarea planului Margarethe II

* Acum 43 de ani (1976), la cea de-a treia reuniune la nivel ministerial de la Manila, desfăşurată între 26 ianuarie şi 7 februarie, România era primită în unanimitate ca membru al „Grupului celor 77”, organizaţie formată din ţări în curs de dezvoltare. România nu mai face parte de pe lista membrilor oficiali după aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2007. Grupul 77 cuprinde, din noiembrie 2013, 134 de ţări membre, în mare parte în curs de dezvoltare

* Cu 31 de ani în urmă (1988) era reînfiinţată Biblioteca Română din Paris. La origine constituită sub îndrumarea lui Nicolae Iorga, Biblioteca Română din Paris a dispărut în 1945. La reînfiinţare, sub aspiciile Ambasadei României în Franţa, ea a fost dotată cu un fond de câteva mii de volume, astăzi biblioteca ICR Paris numărând circa 12000 de volume în limbile română şi franceză. Primul ei director a fost diplomatul Nicolae Mareş, urmat de profesorul universitar din Iaşi Constantin Pavel. În ianuarie 1990, biblioteca a fost integrată în cadrul nou înfiinţatului Centru Cultural Român, devenit ulterior Institutul Cultural Român din Paris

* Se împlinesc 25 de ani (1994) de când ministrul român al afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a semnat, la Bruxelles, Documentul-cadru privind Parteneriatul pentru Pace, gândit ca un program de consolidare a cooperării dintre statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi state nemembre, pe baza semnării unor acorduri individuale. România a fost prima ţară est-europeană care a semnat documentul. Parteneriatul pentru Pace a fost lansat la Bruxelles, la iniţiativa SUA, pe baza unei declaraţii adoptate la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivelul şefilor de stat şi de guvern din ţările membre ale NATO din 10-11.I.1994

* Acum 7 ani (2012), la această dată, 22 de state ale UE, printre care şi România, au semnat, la Tokyo, documentul internaţional ACTA – Anti-Counterfeiting Trade Agreement (Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii), Japonia fiind depozitarul tratatului. Uniunea a fost reprezentată şi a semnat prin intermediul lui Hans Dietmar Schweisgut, ambasador şi şef al Delegaţiei UE în Japonia. Acordul comercial de combatere a contrafacerii a fost respins în data de 4 iulie 2012, de Parlamentul European cu 478 de voturi împotrivă, 39 de voturi pentru şi 165 de abţineri

Aniversări – Comemorări

– Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, mitropolitul Moldovei (Calendarul Creştin-Ortodox 2019). NOTĂ: Hotărârea de canonizare a fost luată în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5.X.2017. Iosif Naniescu (15/27.VII.1818-26.I.1902) a fost mitropolit al Moldovei timp de 27 de ani (1875 – 1902)

– Sfinţii Timotei şi Tit, episcopi (Calendarul Romano-Catolic 2019)

– 1874: S-a născut botanistul și profesorul Ion Grinţescu; contribuţii în cunoaşterea florei României, în fiziologia şi anatomia plantelor şi în studiul algelor; pionier al cercetării microflorei, a solurilor din România și autorul unor lucrări însemnate privind plantele medicinale (m. 1963) – 145 de ani

– 1902: A murit Iosif (Ioan) Naniescu, mitropolit al Moldovei şi Sucevei din 1875; lui i se datorează terminarea ridicării catedralei mitropolitane din Iaşi (1880-1887), a cărei pictură a încredinţat-o lui Gheorghe Tattarescu; din iniţiativa sa s-au restaurat bisericile „Trei Ierarhi” şi „Sf. Nicolae Domnesc”, tot din Iaşi; pe cheltuiala sa a apărut „Revista teologică”, sub redacţia lui Constantin Erbiceanu şi Dragomir Demetrescu (1883-1887); a donat Academiei Române, în 1901, peste 10.000 de volume, cărţi, manuscrise şi documente; membru de onoare al Academiei Române din 1888 (n. 1820)

– 1918: S-a născut Nicolae Ceauşescu, om politic comunist; secretar general al CC al PCR (1965-1969), secretar general al PCR (1969-1989); preşedinte al Consiliului de Stat (1967-1974); preşedinte al RSR (1974-1989); în primii ani după instalarea sa la putere a continuat politica lui Gh. Gheorghiu-Dej de deschidere în politica internă şi internaţională; din 1971 a evoluat tot mai mult spre o formulă de guvernare de tip stalinist, bazată pe un cult al personalităţii fără precedent în istoria României; deteriorarea continuă, pe toate planurile, a situaţiei interne a determinat nemulţumirea crescândă a populaţiei, care a culminat cu Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989; dictatorul Ceauşescu a fost înlăturat de la putere, judecat, condamnat la moarte şi executat (m. 1989)

– 1920: S-a născut Marcel Aderca, un foarte bun traducător din literatura franceză; în afara traducerii a numeroase romane contemporane, Aderca s-a orientat spre literatura dramatică, facilitând la noi (alături de alţii) dialogul scenic cu Eugen Ionesco, Albert Camus, Emmanuel Roblès ş. a.; a tradus, de asemenea, texte la albume de artă plastică (Cézanne, Rodin, Gauguin, Klee etc.); este fiul scriitorului Felix Aderca (m. 2008)

– 1921: S-a născut compozitorul, dirijorul şi profesorul Emil Lerescu (m. 2004)

– 1925: S-a născut Nicolae Balotă, eseist, critic literar, memorialist şi traducător; arestat în 1948 (pentru deţinere de cărţi interzise), este eliberat în 1964 prin decretul de amnistiere a tuturor deţinuţilor politici din România; stabilit în Franţa din 1985 (unde va obţine cetăţenia, în 1990) (m. 2014)

– 1935: S-a născut Corneliu Sturzu, poet, prozator şi eseist; între anii 1953 şi 1957 a fost reporter la Studioul de Radio Iaşi (m. 1992)

– 1940: S-a născut Grigore Zanc, filosof, prozator şi autor de scenarii radiofonice şi cinematografice; membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (2004-2010); senator PSD (2000-2004); ministru al culturii (august-decembrie 1996); prefect al judeţului Cluj (1990-1996)

– 1941: S-a născut (la Gliwyce, în Polonia) poetul Adi Cusin (m. 2008)

– 1942: S-a născut Ion Cristinoiu, compozitor, orchestrator, dirijor de muzică uşoară şi percuţionist; a fost dirijor al Orchestrei de Estradă a Radiodifuziunii Române (m. 2001)

– 1943: S-a născut pictorul Ştefan Pristavu

– 1944: S-a născut Constantin Parascan, scriitor şi critic literar, muzeograf şi profesor universitar – 75 de ani

– 1944: A murit Smara (pseudonimul Smarandei Gheorghiu), scriitoare, publicistă, militantă activă în mişcarea feministă a epocii, membră a mai multor societăţi culturale, considerată educatoare a poporului; prima femeie care a călătorit spre Polul Nord (1904); prima reprezentantă a României care conferenţiază în Occident, participând la congrese internaţionale: Congresul orientaliştilor (1889), Congresul Uniunii Femeilor pentru Pace (1900), Congresul latin (1902), Congresul educaţiei în familie (1913) (n. 1857) – 75 de ani

– 1948: S-a născut Iuliu Merca, compozitor, chiarist, basist şi vocalist de blues şi rock; împreună cu Ştefan Boldijar a înfiinţat formaţia „Semnal M” în anul 1977 (m. 1999)

– 1954: S-a născut istoricul şi profesorul Dumitru Ţeicu; cunoscut pentru numeroasele studii și cercetări de arheologie şi istorie medievală a Banatului; director al Muzeului Banatului Montan din Reşiţa (din 1990) (m. 2018) – 65 de ani

– 1965: A murit compozitorul George Enacovici (n. 1891)

– 1996: A murit Nicolae Ţaţomir, poet, prozator, eseist, publicist, jurist şi profesor (n. 1914)

– 2014: A murit Cicerone Ioniţoiu, scriitor, fost deţinut politic în închisorile comuniste din România; după 1989 a sprijinit renaşterea PNŢCD şi a scris o enciclopedie cu numele celor care au murit în închisorile comuniste (Dicţionar al victimelor terorii comuniste, în 11 volume), devenind astfel unul din marii cronicari anticomunişti (n. 1924) – 5 ani

– 2015: A murit prozatorul Mircea Constantinescu (n. 1945)

– 2015: A murit economistul, muzeograful, profesorul, pictorul şi sculptorul Traian Zorzoliu, unul dintre promotorii muzeografiei pe meleagurile Oltului (n. 1936)

– 2016: A murit Elena Negreanu, regizoare, actriţă şi profesoară de actorie care a modelat carierele marilor actori ai teatrului şi filmului românesc; regizor artistic în redacţia Teatru a Radiodifuziunii Române (1956-1980) (n. 1918)

EVENIMENTE EXTERNE

– New York: Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pe tema situaţiei din Venezuela

– Panama: Papa Francisc se află în prima călătorie apostolică din acest an, cu ocazia Zilei mondiale a tineretului (24 – 27 ian.)

– Tunis: Vizita ministrului rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov

– Bruxelles: Bruxelles Art Fair (BRAFA), unul dintre cele mai importante saloane de artă din Europa (26 ian. – 3 feb.)

– New Delhi: Paradă militară de Ziua Republicii, în prezenţa preşedintelui sud-african, Cyril Ramaphosa

– Dundalk, Irlanda: Manifestaţie contra Brexit la graniţa cu Regatul Unit

– Belgrad, Serbia: Manifestaţie a opoziţiei împotriva preşedintelui Aleksandar Vucic

– Franţa: Cea de-a 11-a săptămână de mobilizare naţională a „vestelor galbene”

– Boston, SUA: Manifestări de marcare a 50 de ani de la lansarea primului album „Led Zeppelin”

– Melbourne: Cu ocazia Zilei Naţionale a Australiei, mii de persoane vor manifesta pentru a denunța „Ziua Invaziei” – sosirea în 1788 a primilor coloniști britanici de pe continent, și începutul asupririi poporului aborigen

– Jaipur, India: Festivalul de literatură de la Jaipur (26 – 28 ian.)

– Melbourne, Australia: Finala feminină a turneului de tenis de Mare Şlem Australian Open, între japoneza Naomi Osaka şi jucătoarea cehă Petra Kvitova

– Garmisch-Partenkirchen, Germania: Sunt programate coborârea şi slalomul super-uriaş, în Cupa Mondială de schi alpin (26 – 27 ian.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Vămilor”; se marchează, anual, din 1983, sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Vămilor

– Ziua Naţională a Australiei; marchează întemeierea primei colonii engleze (în New South Wales), în 1788

– Sărbătoarea Naţională a Indiei; aniversarea proclamării republicii – 1950

– 1795: A murit compozitorul german Johann Christoph Friedrich Bach (n. 1732)

– 1804: S-a născut scriitorul francez Eugène Sue (pseudonimul lui Joseph-Marie Sue) (m. 1857) – 215 ani

– 1823: A murit medicul englez Edward Jenner; a descoperit, în 1796, vaccinul antivariolic, pe care l-a introdus în practica medicală, punând bazele imunologiei moderne (n. 1749)

– 1824: A murit Théodore Géricault, pictor şi grafician francez, unul dintre iniţiatorii romantismului (n. 1791) – 195 de ani

– 1842: S-a născut François Coppée, poet şi romancier francez (m. 1908)

– 1870: A murit compozitorul italian Cesare Pugni (n. 1802). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii inclusiv stilul vechi – 14 ianuarie 1870

– 1908: S-a născut violonistul Stéphane Grappelli, figură reprezentativă a jazz-ului francez (m. 1997)

– 1921: S-a născut Akio Morita, inginer şi inventator japonez (a inventat walkman-ul); cofondator al holdingului electronic „Sony” (1946) (m. 1999)

– 1922: A murit compozitorul şi dirijorul italian Luigi Denza (n. 1846). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 27 ianuarie 1922

– 1924: S-a născut actriţa şi cântăreaţa suedeză Alice Babs (m. 2014) – 95 de ani

– 1925: S-a născut Paul Newman, actor şi regizor american de film (m. 2008)

– 1928: S-a născut Roger Vadim (numele real: Roger Vladimir Plémiannikov), regizor, scenarist şi romancier francez (m. 2000)

– 1946: S-a născut cântăreţul francez Michel Delpech (m. 2016)

– 1953: S-a născut Anders Fogh Rasmussen, fost secretar general al NATO între anii 2009-2014; om politic danez, fost prim-ministru al Danemarcei (2001 – 2009) şi şeful Partidului Liberal; Rasmussen i-a succedat la conducerea NATO olandezului Jaap de Hoop Scheffer (2004 – 2009) şi a fost urmat în această funcţie de norvegianul Jens Stoltenberg

– 1973: A murit actorul american de origine română Edward G. Robinson (pe numele său real Emanuel Goldenberg) (n. 1893, la Bucureşti). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 25 ianuarie 1973

– 1975: A murit soprana italiană Toti Dal Monte (n. 1893)

– 1993: A murit Robert Jacobsen, sculptor şi pictor danez (n. 1912)

– 2000: A murit scriitorul francez Jean-Claude Izzo (n. 1945)

– 2000: A murit scriitorul american de origine canadiană Alfred Elton Van Vogt, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai literaturii science fiction (n. 1912)

– 2004: A murit Eva Behring, profesoară universitară, istoric literar şi specialistă germană în domeniul literaturii române; absolventă a Facultăţii de Limba Română, Universitatea Bucureşti (1961), unde i-a avut ca profesori, printre alţii, pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, şi-a luat doctoratul cu lucrarea „Lirica de dragoste a lui Mihai Eminescu în lumina imaginilor şi metaforelor sale”; unul dintre cei mai buni specialişti străini în domeniul literaturii române (n. 1937, în Polonia) – 15 ani

– 2012: A murit actorul britanic Ian Abercrombie (n. 1934)

– 2013: A murit scriitorul japonez Shotaro Yasuoka (n. 1920)

– 2014: A murit José Emilio Pacheco, poet, romancier şi traducător mexican, laureat al premiului Cervantes pe anul 2009 (n. 1939) – 5 ani

– 2016: A murit actorul american Abe Vigoda (n. 1921)

– 2016: A murit (într-un accident de maşină) cântăreţul britanic Black (pe numele real Colin Vearncombe), interpretul celebrei melodii ”Wonderful Life” (n. 1962)

– 2016: A murit actorul american Tommy Kelly, devenit celebru pentru rolul principal în filmul „Aventurile lui Tom Sawyer“ din 1938 (n. 1925)

– 2017: A murit actorul american Mike Connors, celebru pentru rolul din serialul poliţist „Mannix” (n. 1925)