USR urmează să decidă dacă va face o alianţă electorală cu Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate (PLUS,) condus de Dacian Cioloş

Uniunea „Salvaţi România” va decide, până la sfârşitul săptămânii viitoare, dacă va face o alianţă electorală cu Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate (PLUS,) condus de Dacian Cioloş, pentru alegerile europarlamentare. În opinia liderului USR, Dan Barna, participarea pe liste comune a celor două formaţiuni la scrutinul pentru Parlamentul European ar contribui la crearea unei forţe politice care ar putea chiar câştiga această cursă.

Dan Barna: În momentul de faţă, în mod concret, discutăm despre aliana pentru europarlamentare, dar obiectivul comun al USR şi al PLUS este acela de a crea o forţă politică care să câştige alegerile din 2020, care să propună un premier, care sa propună un preşedinte, care să propună o alternativă consistentă pentru România; această alianţă să guverneze România din 2020.

Realizator: Întrebat dacă USR ar susţine o eventuală candidatură a liderului PLUS, Dacian Cioloş, la preşedinţia României, Dan Barna a precizat că o asemenea decizie ar putea fi luată doar la nivelul Comitetului Politic al USR. Câteva sute de membri ai Uniunii din întreaga ţară au participat, la acest sfârşit de săptămână, la Sibiu, la o întâlnire informală a partidului, transmite corespondenta RRA Carmen Vulcan./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 ianuarie