Australia şi Israelul s-au alăturat ieri statelor care l-au recunoscut pe liderul opoziţiei venezuelene, Juan Guaido, drept şef al statului. Preşedintele ales, Nicolas Maduro, care este sprijinit de Rusia şi China, refuză să renunţe la putere sau să organizeze alegeri anticipate şi atrage atenţia că se bucură de sprijinul celei mai puternice instituţii a ţării: armata.
Reporter: Cătălin Gomboş – Nicolas Maduro a asistat ieri la exerciţii militare în care a fost folosit echipament militar rusesc şi s-a tras cu muniţie de război, transmite Reuters, care observă că exerciţiile s-au desfăşurat la o bază care, în 2017, a fost scena unui atac lansat de civili înarmaţi şi militari rebeli. Maduro a afirmat ieri că armata este ţinta unei campanii menite să o facă să se revolte, dar a avertizat că aceasta este gata să apere ţara. Pe de altă parte, Juan Guaido, care s-a proclamat preşedinte interimar săptămâna trecută, le-a transmis militarilor un mesaj în care le ordonă să nu deschidă focul şi să nu participe la reprimarea manifestaţiilor. Simpatizanţi ai lui Maduro le-au împărţit militarilor hârtii în care li se promite amnistia, dacă trec de partea poporului, însă aceştia nu le-au primit sau le-au dat foc. Generalii venezueleni sprijină regimul Maduro şi au fost acuzaţi de Statele Unite şi alte ţări că ar fi responsabili de trafic de cocaină, fraude fiscale şi minerit ilegal. Grupuri venezuelene pentru drepturile omului afirmă, pe de altă parte, că armata este responsabilă de asasinate, tortură şi detenţie ilegală şi există numeroase voci care resping o amnistie generală şi cer pedepsirea vinovaţilor. Juan Guaido a fost recunoscut drept preşedinte interimar de Statele Unite, Canada şi numeroase ţări din America Latină, iar de ieri şi de Australia şi Israel. Puterile europene au avertizat că vor face acelaşi lucru, dacă nu sunt organizate alegeri anticipate. Maduro, pe de altă parte, este sprijinit de Rusia, China şi Turcia./csimion/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (28 ianuarie)