Cu privire la situaţia tensionată din Venezuela şi regimul dictatorial al preşedintelui Nicolás Maduro am relatat în repetate rânduri. După cum este bine cunoscut, miercurea trecută în urma unor demonstraţii antiprezidenţiale la care au participat sute de mii de oameni, preşedintele parlamentului, Juan Guaidó s-a autoproclamat preşedinte interimar al ţării, şi a promis că va organiza alegeri prezidenţiale anticipate. Câteva ore mai târziu, Statele Unite ale Americii l-au asigurat că îi vor acorda sprijinul său. Ca răspuns, preşedintele în exerciţiu Nicolás Maduro a calificat demersul lui Juan Guaidó drept o lovitură de stat şi a anunţat întreruperea relaţiilor diplomatice cu Statele Unite.
Potrivit informațiilor agenţiilor de ştiri, Juan Guaidó a depus un jurământ simbolic la demonstraţie şi a anunţat că va conduce un guvern provizoriu care va funcţiona până la organizarea de alegeri libere şi democratice. Opoziţia susţine că rezultatele ultimilor alegeri au fost falsificate şi atunci când fostul procuror general al ţării, doamna Luisa Ortega Días, a anunţat că va iniţia cercetarea penală a guvernului pentru fraudarea masivă a alegerilor, a fost demisă de către preşedintele Maduro. În opinia opozanţilor acest fapt ar legitima demersul lui Juan Guaidó, care a recunoscut, că gestul său de a se proclama preşedinte interimar este riscant, dar şi-a asumat această responsabilitate, pentru că aceasta este singura cale de a scăpa Venezuela de dictatură, şi să reinstaureze ordinea constituţională în ţară. Acesta a oferit amnistierea lui Nicolás Maduro, dacă va demisiona şi va organiza alegeri anticipate.
Reacţii internaţionale
Imediat după Statele Unite, Canada şi majoritatea ţărilor Americii Latine – cu excepţia Mexicului şi Boliviei – l-au recunoscut pe Juan Guaidó ca preşedinte interimar. Patru ţări europene: Marea Britanie, Franţa, Spania şi Germania l-au somat pe Maduro ca în termen de 8 zile să anunţe data alegerilor anticipate, în caz contrar îl vor considera pe Juan Guaidó drept preşedinte interimar al ţării. Nicolás Maduro a respins acest ultimatum și a catalogat demersul ţărilor în cauză ca fiind o „obrăznicie”. De partea lui Nicolás Maduro s-au manifestat Rusia, China şi Turcia. Aşa cum v-am informat ambasadorul Rusiei la ONU Vasili Nebenzia, a acuzat SUA că ar complota împotriva preşedintelui Nicolás Maduro. „Venezuela nu reprezintă o ameninţare la adresa păcii şi a securităţii. Dacă ar fi ceva ce ar reprezenta o ameninţare pentru pace şi securitate, acestea sunt acţiunile neruşinate ale SUA şi aliaţilor lor, care încalcă toate normele legislaţiei internaţionale; o încercare a Washingtonului de a organiza o lovitură de stat împotriva acestei ţări„. De altfel, purtătorul de cuvânt al ministerului de externe rus, Maria Zaharova a declarat că Occidentul schimbă puterea în ţara latino-americană fără să ţină cont de dreptul internaţional, de principiul suveranității şi a lipsei ingerințelor în treburile interne ale unei ţări. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a luat o poziţie fermă în favoarea lui Maduro, pe care l-a sunat la telefon şi l-a asigurat de sprijinul Turciei. Maduro a declarat pentru televiziunea CNN Türk, că ţara sa duce un „război istoric” în numele democraţiei şi al libertăţii. Acesta a adăugat că responsabilitatea pentru situaţia creată o poartă Statele Unite care a atacat Venezuela. Răspunzând la întrebarea reporterului, preşedintele Maduro a declarat că el conduce în continuare ţara şi o va apăra.
Mercenari ruşi în Venezuela
Agenţia de ştiri Reuters scrie , invocând mai multe surse independente, că militarii unei armate particulare rusești, s-au deplasat zilele trecute în Venezuela pentru a-l apăra pe preşedintele Nicolás Maduro în timpul demonstraţiilor opoziţiei. Potrivit portalului de ştiri Lenta.ru ar fi vorba despre membrii organizaţiei Wagner formată din foşti militari profesionişti. Nu se ştie numărul exact al militarilor ruşi care au zburat la Caracas. Agenţia Reuters notează că potrivit unei surse, este vorba de 400 de militari, alte surse indică un grup mai mic.
Kremlinul a negat că ar avea vreo legătură cu mercenarii, dar sursele Reuters spun că aceştia execută des misiuni la comanda guvernului rus. Lenta.ru scrie că militarii ruşi au pătruns inițial în Cuba, ţară care este aliată cu Venezuela, iar de aici pe cale aeriană, au ajuns în Caracas. Misiunea lor este să-l apere pe Maduro în cazul în care demonstranţii sau garda lui de corp ar dori să-l aresteze.
Székely Ervin, Rador