Aproximativ 130 de persoane deţinute în prezent în Siria şi Irak bănuite de activităţi jihadiste vor fi repatriate în Franţa

Aproximativ 130 de persoane deţinute în prezent în Siria şi Irak bănuite de activităţi jihadiste vor fi repatriate în Franţa în următoarele săptămâni. Informaţia a apărut în presă a fost confirmată azi de ministrul francez de interne la o televiziune de ştiri.
Reporter: Daniela Coman – Este prima dată când Franţa ar urma să primească un număr atât de important de cetăţeni francezi care s-au alăturat teroriştilor islamişti din Siria şi Irak. Despre unii dintre ei serviciile de informaţii au date concrete privind activitatea în slujba organizaţiei teroriste Statul Islamic, însă în cazul altora nu sunt cunoscute decât numele de luptători pe care şi le-au luat. În intervenţia sa de astăzi dimineaţă, ministrul de interne Christophe Castaner nu a spus explicit că aceştia vor fi aduşi în mod organizat în Franţa, invocând confidenţialitatea relaţiilor cu SUA pe această temă, dar a explicat care va fi soarta celor care vor reveni.
Christophe Castaner: Toţi cei care se vor întoarce în Franţa vor ajunge în faţa judecătorului, iar dacă acesta va decide să îi trimită la închisoare vor fi încarceraţi imediat. Americanii încep să se retragă din Siria. Ei reţin în închisorile de acolo mai multe persoane acuzate de terorism. Odată cu retragerea militarilor americani, aceşti oameni vor fi eliberaţi, iar o parte dintre cei care sunt cetăţeni francezi vor dori probabil să se întoarcă în Franţa. Tot ce pot să spun este că noi îî cunoaştem pe toţi aceştia. Odată sosiţi, vor fi arestaţi, daţi pe mâna justiţiei, care îi va judeca şi sancţiona.
Reporter: În acest moment, peste 500 de persoane se află în închisorile din Franţa, fie în arest preventiv, fie în urma unor condamnări, pentru radicalizare islamistă sau implicarea în acţiuni teroriste jihadiste./apuscasu/schelaru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie)