Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko a declarat că „după ce va câştiga scrutinul prezidenţial din 31 martie 2019, toți cei care s-au folosit de Ucraina în ultimii cinci ani sau au fost implicaţi în acte de corupție și au falsificat alegeri vor fi deferiţi justiției”. „Corupția a înghițit întreaga țară şi este întreţinută de actualul președinte, Petro Poroşenko. După alegeri, acesta va răspunde pentru tot, inclusiv pentru actele de corupție din procesul prin care au fost livrate către armată echipamente militare de la uzinele sale. Poroşenko va răspunde pentru cei cinci ani de distrugere a țării” – a declarat Iulia Timoșenko. În opinia sa, Ucraina este condusă de o mafie coruptă, formată din oligarhi, care spală bani prin paradisuri fiscale, ascunzându-se în spatele unor sloganuri care utilizează fraze ce conţin cuvinte precum „armată, limbă şi credință”. Timoșenko a declarat că nu are nicio îndoială cu privire la victoria sa în alegeri și că obiectivul său principal în fruntea statului este să pună capăt „acestei perioade a nedreptății, a distrugerii economiei și a posibilităţilor financiare ale fiecărei familii”. „Candidez pentru a începe o perioadă strălucitoare în istoria Ucrainei, o perioadă de înflorire a economiei ucrainene şi de revenire la respectul faţă de oameni şi faţă de justiție. Cred că putem face acest lucru împreună cu toți ucrainenii” – a concluzionat Iulia Timoşenko./sdan/dsirbu
www.rbc.ua – 29 ianuarie